„Restaurăm istoria și construim viitorul“ Capela Elena Doamna, dovada vie din inima Bucureștilor a vremurilor în care sentimentele erau transpuse armonios în piatră

Sursa foto: Wikipedia.org

 
  • Elegantă și frumoasă, Capela Elena Doamna amintește astăzi, grație lucrărilor de restaurare și consolidare, de alte vremuri, în care sufletele erau atât de mari încât se transpuneau, armonios, și în piatră.
  • Lucrările au fost întreprinse de compania bucureșteană Aedificia Carpați și partenerii săi pentru acest proiect.
Undeva, exact în inima Bcureștilor, într-o oază de verde discret străjuit de clădiri moderne și arhitectură inovativă, se află o amintire elegantă și impresionată a vremurilor în care sentimentele erau transpuse în piatră, materialele de construcție devenind astfel o extensie a memoriei.
 


Capela Elena Doamna, unul dintre cele mai frumoase monumente istorice ale Capitalei și ale țării, este astăzi dovada vie și fidelă a vremurilor în care s-a născut, grație spectaculoaselor lucrări desfășurate pentru consolidarea acestui edificiu de către compania bucureșteană Aedificia Carpați și partenerii săi pentru acest proiect.
 
În vremuri în care oamenii erau preocupați și de cei mai puțin favorizați, în București se ridica, la inițiativa Elenei Cuza, soția domnitorului Alexandru Ioan Cuza, „Azilul de copii orfani Elena Doamna“, iar câțiva ani mai târziu, la inițiativa Reginei Elisabeta, în curtea orfelinatului era ridicată Capela Elena Doamna, în imediata apropiere a Palatului Cotroceni.
 
Istoria scrisă ne arată că, la începutul anului 1862, doctorul Carol Davilla a întemeiat în casa soției sale, Ana Davilla, un mic orfelinat de fete.
 
În același an, în curte s-a construit și „Azilul de copii Elena Doamna“, ca urmare a unei donații făcute de Elena Cuza, prin decretul semnat de domnitorul Alexandru Ioan Cuza pentru începerea lucrărilor.
 
Câțiva ani mai târziu, pe 24 aprilie 1870, în aceeași curte s-a construit Capela Elena Doamna, inițiativa ridicării acesteia aparținând Reginei Elisabeta, care a donat o importantă sumă de bani pentru edificarea lăcașului de cult și a așezat piatra de temelie.
 



Capela a fost sfințită în anul 1875 și a fost ridicată după proiectul întocmit de arhitecții Carol Benesch și Hoffman, cei care întocmiseră și planurile azilului.

 
Proiectul capelei, cu plan pătrat și turlă pe naos, a fost realizat, spun sursele avizate, ca o combinație eclectică de neoclasicism cu influențe bizantine și romantice, arhitecții preluând totodată și elemente inspirate din Bazilica Sfântului Petru din Vatican, Roma.
 
Catapeteasma și stranele au fost sculptate de Karl Storck, iar pictura interioară a fost realizată de către pictorul Gheorghe Tattarescu, în ulei și tempera.
 


În capelă se aflau mormintele soților Davila.
 
Evenimentele desfășurate ulterior în România au făcut ca, înainte de 1989, capela să fie închisă fără a fi conservată, iar după Revoluție, nestingheriți de nimeni, autori necunoscuți au vandalizat-o și mâzgălit-o, făcând să dispară catapeteasma altarului care a fost făurită de Stork.
 
Din anul 2002, însă, ample lucrări de consolidare au dus la renașterea Capelei Elena Doamna.



Acestea au fost întreprinse de compania bucureșteană Aedficia Carpați și partenerii săi pentru acest proiect și au constat în dublarea pereților cu diafragme din beton armat și montarea unei cupole noi, executată după planurile celei arse într-un incendiu.
 
Șeful proiectului a fost arhitectul Nicolae Vlădescu, iar proiectantul de rezistență a fost inginer Florin Paune.
 


Suprafața desfășurată este de 206 mp, capela având o înălțime de 31 de metri pătrați.
 
Elegantă și frumoasă, Capela Elena Doamna amintește astăzi, grație lucrărilor de restaurare și consolidare, de alte vremuri, în care sufletele erau atât de mari încât se transpuneau, armonios, și în piatră.
 
Citește și
„Restaurăm istoria și construim viitorul“
Direcția Regim Permise de Conducere, clădirea care schimbă percepția asupra birocrației

 
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Cazinoul din Constanța, perla care renaște din mare! Video inedit cu evoluția spectaculoaselor lucrări din al treilea an de șantier (FOTO+VIDEO)

13 Mar 2024 1963

Cazino Constanța, perla albă de la Marea Neagră! Aedificia Carpați – „O fuziune perfectă între tehnologie avansată și estetică rafinată“ (FOTO)

22 Feb 2024 955

„Restaurăm istoria și construim viitorul“ Complexul Romsilva, construit ca o metaforă ce amintește de statornicia pădurilor seculare

21 Feb 2024 786

Stadiul lucrărilor la Cazinoul din Constanța prezentat de Gabi Puchiu– reprezentant Aedificia Carpați, șef lucrări Cazinoul Constanța (FOTO+VIDEO)

15 Feb 2024 915

FOTOREPORTAJ Cazinoul, vânt din pupa pentru restaurare! Pardoseli ca ape cristaline, tâmplărie exterioară de nota 10 și „misterul“ sursei de încălzire din interior

09 Feb 2024 1734

„Restaurăm istoria și construim viitorul“ Mânăstirea Antim, dovada vie din inima Bucureștilor a unui timp în care viața era mai grea, dar oamenii mai buni

31 Jan 2024 680

VIDEO EVOLUȚIE LUCRĂRI Cazinoul din Constanța, patru ani pe drumul renașterii! „Va străluci“ (FOTO+VIDEO)

15 Jan 2024 1215

„Restaurăm istoria și construim viitorul“ Ateneul Român, readus la viață de lucrările conduse de actualul manager de proiect al Cazinoului din Constanța (GALERIE FOTO)

28 Dec 2023 1636

„Restaurăm istoria și construim viitorul“ Biblioteca Națională a României, veritabil centru cultural și reper arhitectural al Bucureștiului (FOTO)

30 Nov 2023 1131

Biciuit de ploi și vânturi nemiloase, Cazinoul din Constanța strălucește, suveran alb peste faleza cenușie (FOTO)

22 Nov 2023 3761

#Dobrogea145 Ing. Petre Badea, directorul general al Aedificia Carpați, mesaj de Ziua Dobrogei

20 Nov 2023 1550

„Restaurăm istoria și construim viitorul“ Centrul PRECIS, viitorul cu inimă verde, construit de Aedificia Carpați și partenerii săi

30 Oct 2023 1267

„Restaurăm istoria și construim viitorul“ Teatrul Național București, locul ce poartă sufletul spre noi dimensiuni! Imobilul, readus la imaginea artistică prin lucrările Aedificia Carpați și ale partenerii săi (FOTO)

29 Sep 2023 1178

„Restaurăm istoria și construim viitorul“ Școala Americană București, ansamblul ridicat de Aedificia Carpați ce încorporează un adevărat sistem de învățământ occidental

22 Aug 2023 1261

Constanța Carp, arhitecta care a proiectat lucrările de salvare a Cazinoului din Constanța – „Cazinoul cunoaște o restaurare care îi va reda demnitatea“ (FOTO)

12 Aug 2023 5359