Reuniunea miniștrilor Apărării B9. Ce armate fac parte din platformă. Când va avea loc, unde, și câți oficiali participă. Cât cheltuie MApN

Luni, 19 februarie 2018, Ministerul Apărării Naționale a lansat în dezbatere publică un proiect de Hotărârea Guvernului privind organizarea și desfășurarea în România a Reuniunii miniștrilor apărării din statele participante la inițiativa „București 9 – B9”, care va avea loc, la București, între 12 și 14 martie anul acesta.
 
Cu această ocazie vor fi invitați în România 60 de oficiali, inclusiv personal de însoțire și personal auxiliar pentru care se propune un normativ de cheltuieli după cum urmează:

Pentru dejun: 100 lei/persoană;
Pentru dineu: 150 lei/persoană;
Asigurare tratații: 25 lei/persoană.

 Pentru întreaga activitate se propune a se cheltui 137.702 lei, din care:

- cheltuieli pentru mese oficiale și tratații: 22.000 lei;
- cheltuieli pentru transport intern: 23.592 lei;
- cheltuieli pentru cazare:74.270 lei;
- alte servicii: 5.500 lei
- cheltuieli neprevăzute și/sau cheltuieli suplimentare la cateoriile de cheltuieli de deviz: 5000 lei;
- cheltuieli pentru materiale informative și promoționale, furnituri de birou și concumabile (mape, tipărituri, rechizite, cartușe imprimante): 7.340 lei.

 
Normativul este calculat pentru 80 de persoane.
 

Despre Reuniunea B9
 

”Reuniunea B9 va fi un format foarte bun care să și livreze. Toate acestea sunt etape pentru pregătirea summitului NATO. Va fi prima întâlnire în formatul B9 înainte de summitul NATO. Este o succesiune de întâlniri în format B9: în martie miniștrii apărării, în aprilie formatul B9 pentru Parlament, iar în iunie, la Varșovia, o reuniune în format B9 pentru președinții statelor. Pregătim participarea noastră la summitul NATO”, a spus ministrul Apărării, după Conferința de la Munchen din 17 februarie anul acesta.

 
Reuniunea miniștrilor Apărării la nivelul B9 va fi prima în acest format ministerial, după ce țările ce fac parte din această inițiativă româno-poloneză s-au întâlnit până în prezent doar la nivelul șefilor de stat, la București, și la nivelul miniștrilor de Externe, la București și la Varșovia.
 
Bucureşti 9 (B9) oferă o platformă pentru aprofundarea dialogului şi cooperării între aliaţii participanţi, în vederea articulării contribuţiei specifice a acestor state la procesele în derulare la nivelul Alianţei, pe baza experienţei şi expertizei pe care o deţin şi a intereselor comune de securitate, în deplină concordanţă cu principiile solidarităţii şi al indivizibilităţii securităţii statelor membre NATO.
 
”Obiectivul României este să avem pe agenda summitului o discuție cât se poate de consistentă despre Marea Neagră și situația de securitate. Noi insistăm pe acest capitol pentru că ne dorim ca abordarea pe flancul estic să fie una echilibrată între nord și sud. Nu vrem să facem o contrapondere în cadrul Alianței prin ideea creării unui hub pe sud, dar încercăm să menținem foarte mult atenția pe zona Mării Negre pentru că este o regiune complicată”, a mai spus Mihai Fifor.
 
Din formatul București fac parte Bulgaria, Cehia, Estonia, Letonia, Lituania, Polonia, România, Slovacia și Ungaria.
 
Toate cele 9 țări sunt state membre ale Uniunii Europene și NATO.
 
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Ministrul Apărării, Gabriel Leș, a participat la Reuniunea miniştrilor apărării din statele membre ale NATO. Iată ce s-a discutat

14 Feb 2019 1437

Comunicat de presa MApN Intalnire oficiala intre ministrii roman si belgian ai Apararii, la Bruxelles

21 Jan 2016 1261

Participarea ministrului Mircea Duşa la reuniunea miniştrilor aliaţi ai apărării de la Bruxelles

25 Jun 2015 959

Întâlnire a miniştrilor român şi german ai apărării, la sediul M.Ap.N.

03 Jun 2015 1159

Preşedintele Klaus Iohannis se întâlneşte mâine cu miniştrii Apărării, de Interne şi de Externe

28 Dec 2014 2047