Rezultate remarcabile, obţinute de elevii și profesorii de la Colegiul Național Militar „Alexandru Ioan Cuza”

Colegiul Național Militar „Alexandru Ioan Cuza” aniversează, joi, 3 octombrie, 138 de ani de la înființarea primei structuri de învățământ liceal de Marină din România, în anul 1881. Această instituție a funcționat, sub diferite forme de organizare, dar a cunoscut și două perioade în care a fost desființată, respectiv între anii 1960-1973 și 1998-2018.

Colegiul militar de la Constanța și-a redeschis porțile, în toamna anului trecut, după 20 de ani de la desființarea acestuia din anul 1998, pentru a stimula interesul adolescenților față de profesia militară, în general, precum și față de diversitatea domeniilor de activitate din Forțele Navale Române, în care aceștia își pot îndeplini aspirațiile profesionale și își pot construi o carieră în Marină.

În anul de învățământ 2019-2020, sunt înscriși aproximativ 320 de elevi, care sunt îndrumați în activitățile de învățământ și extra-curriculare de 18 cadre didactice. Astăzi, la ceas aniversar, facem bilanțul primului an de la reînființare și menționăm rezultatele deosebite, pe care elevii și profesorii de la Colegiul Național Militar „Alexandru Ioan Cuza” le-au obținut: 20 de premii la olimpiade școlare,132 de premii la concursuri școlare, 9,05 - media generală a colegiului, 32 de parteneriate școlare încheiate și implicarea în 12 proiecte cu impact social. 

Sursă foto: Arhivă ZIUA de Constanţa

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Teatrul Colegiului Național Militar „Alexandru Ioan Cuza” Constanța, la Festivalul Regional de Teatru „Caragiale între trecut, prezent și... viitor”​ (FOTO)

22 Apr 2024 519

Colegiul Național Militar „Alexandru Ioan Cuza” Constanța „La mulți ani Batalionului 341 Infanterie!” (GALERIE FOTO)

21 Apr 2024 471

LIVE TEXT Elevii de la Colegiul Național Militar „Alexandru Ioan Cuza” Constanța susțin concursul de istorie Ion Moiceanu, aflat la prima ediție (GALERIE FOTO)

17 Apr 2024 620

#citeșteDobrogea Istoricul Ion Moiceanu, dascălul care a insuflat elevilor militari spiritul naționalist și iubirea de ȚARĂ (GALERIE FOTO)

16 Apr 2024 1952

Colegiul Național Militar „Alexandru Ioan Cuza” Constanța organizează prima ediție a concursului de istorie Ion Moiceanu

16 Apr 2024 450

Colegiul Național Militar „Alexandru Ioan Cuza” Constanța Elev Ciprian George Vasilescu - Locul III la Șah Individual Masculin

13 Apr 2024 493

Centrul Militar Zonal Constanța continuă activitățile de promovare a colegiilor militare

02 Apr 2024 502

În Constanța Elevii CNMAIC, premiați la concursul de fizică „Pontus Euxinus"

31 Mar 2024 430

Decizie definitivă a instanței în procesul dintre Black Sea Euro Investments și Colegiul Naţional Militar „Alexandru Ioan Cuza“ Constanța

23 Mar 2024 552

Promovarea ofertei educaționale la Colegiul Național Militar „Alexandru Ioan Cuza” Constanța (FOTO)

23 Mar 2024 579

S-a prelungit perioada de înscriere pentru colegiile militare naționale. Câte locuri sunt la Colegiul Național Militar "Alexandru Ioan Cuza" Constanța

23 Mar 2024 682

Activități de promovare a colegiilor naționale militare în școlile din municipiul Constanța (GALERIE FOTO)

15 Mar 2024 549

CNMAIC Constanța Perioada de înscriere pentru ocuparea posturilor de soldat gradat profesionist s-a prelungit

05 Mar 2024 503

Litigiu privind achizițiile publice, în apel la Curtea de Apel Constanța. Vizată, o unitate militară din Constanța

24 Feb 2024 691

În Constanța Concurs cu tematică ecologică, „Metamorfoza - O Nouă Viață", organizat la Colegiul Național Militar „Alexandru Ioan Cuza"

24 Feb 2024 668