România şi Polonia instituie ziua de 3 martie ca ''Ziua Solidarităţii româno-polone''

Ministerul Afacerilor Externe (MAE) salută instituirea zilei de 3 martie ca "Ziua Solidarităţii româno-polone".

MAE arată într-un comunicat de presă transmis vineri că instituirea "Zilei Solidarităţii româno-polone" este o iniţiativă comună a miniştrilor Afacerilor Externe, Bogdan Aurescu, şi Zbigniew Rau, care reflectă prietenia profundă şi relaţiile bilaterale ample de Parteneriat Strategic dintre cele două state.

"Instituirea acestei zile a fost posibilă prin intrarea în vigoare, astăzi, 14 aprilie, a Legii pentru instituirea zilei de 3 martie ca "Ziua Solidarităţii româno-polone" şi adoptarea simultană a unei rezoluţii în acest sens în Parlamentul polon", precizează MAE.

Sursa citată menţionează că instituirea "Zilei Solidarităţii româno-polone" asigură cadrul pentru marcarea anuală a acestui moment prin organizarea, la nivel naţional şi local, de acţiuni din sfera diplomaţiei publice, culturii şi educaţiei, în vederea promovării şi conştientizării legăturilor speciale dintre cele două state.

MAE mai arată că data de 3 martie are un simbolism aparte în planul relaţiei bilaterale, prin evocarea semnării, la Bucureşti, la 3 martie 1921, a "Convenţiei de alianţă defensivă între Regatul României şi Republica Polonă", de către cei doi miniştri de Externe de la vremea respectivă, Take Ionescu şi Eustachy Sapieha, aceştia având deplinele puteri şi susţinerea fermă a şefilor lor de stat, Regele Ferdinand I şi Mareşalul Jozef Pilsudski, document prin care cele două părţi se obligau să îşi acorde asistenţă armată în cazul unui atac neprovocat la frontiera lor de răsărit.

"Convenţia a marcat un moment de referinţă simbolic ce a contribuit semnificativ la întărirea prieteniei tradiţionale şi a legăturilor strânse dintre România şi Polonia, precum şi la consolidarea stabilităţii regionale", transmite MAE.

De asemenea, se precizează că relaţia dintre cele două state se dezvoltă, în prezent, pe coordonate de predictibilitate şi consecvenţă, precum şi pe preocupări şi interese de securitate comune, iar instituirea "Zilei Solidarităţii româno-polone" reiterează şi intensifică colaborarea româno-polonă în cadrul Parteneriatului Strategic bilateral, reînnoit în martie 2015, şi al Planului de Acţiune pentru intervalul 2022-2026, baza pe care se dezvoltă o amplă paletă de contacte politico-diplomatice la toate nivelurile.

MAE evidenţiază că, în actualul context geopolitic regional deosebit de tensionat, Polonia este un partener strategic cheie şi un aliat de încredere al României. Legăturile strânse pe linie de securitate şi apărare sunt dublate de o relaţie economică, inclusiv comercială, robustă, precum şi pe o cooperare sectorială extinsă, în domenii precum infrastructură şi conectivitate, energie, industrie, agricultură, muncă, protecţie şi incluziune socială, mediu, dezvoltare regională, cultură, educaţie, sport etc., scrie Agerpres.ro. 

 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Atenționare de călătorie pentru Franța! Anunțul MAE

24 Apr 2024 361

MAERepublica Franceză - Posibile perturbări ale traficului aerian

24 Apr 2024 287

MAE Unul din grupurile de români blocate în aeroportul din Dubai, a revenit în România

18 Apr 2024 417

MAEUnul dintre cele două grupuri de cetățeni români, care și-au semnalat inițial prezența în Aeroportul Internațional Dubai

18 Apr 2024 257

Din cauza fenomenelor meteo extreme, cetățeni români au rămas blocați în Aeroportul Internațional Dubai. Precizări MAE

17 Apr 2024 585

MAERepublica Elenă – grevă în sectorul transportului public

17 Apr 2024 233

Anunț important pentru călătorii în Grecia. Ce trebuie să știe românii care merg acolo

16 Apr 2024 524

MAEMinisterul Afacerilor Externe transmite sincere condoleanțe familiei ambasadorului Gheorghe Tinca

15 Apr 2024 287

Alertă de călătorie în Israel, Palestina, Liban și Iran. Anunțul MAE

12 Apr 2024 574

MAE7 aprilie – celebrarea Zilei NATO în România

08 Apr 2024 301

Alertă de călătorie în Grecia! Risc ridicat de incendii forestiere

07 Apr 2024 585

MAE Înregistrarea alegătorilor pentru votul prin corespondență sau la o secție de votare din străinătate la alegerile prezidențiale și la alegerile parlamentare din anul 2024

03 Apr 2024 475

MAE salută aderarea României la spațiul Schengen prin eliminarea controalelor la frontierele aeriene și maritime

31 Mar 2024 405

MAEMinisterul Afacerilor Externe marchează aniversarea a 20 de ani de la aderarea României la NATO

29 Mar 2024 330

MAE Atenţionare de călătorie în Ungaria! Restricții de circulație pentru camioanele de mare tonaj

28 Mar 2024 450