S-a decis în ședința de Guvern Românii care au contracte de muncă în mai multe țări UE vor putea opta pentru un produs personal de pensie

Guvernul României
Guvernul a aprobat, vineri, proiectul de lege care instituie în România un produs paneuropean de pensii personale.

"Românii care au contracte de muncă în mai multe state UE vor putea opta pentru un produs personal de pensie, în aceleaşi condiţii şi cu aceleaşi costuri de reglementare ca în toate statele membre", arată Executivul într-un comunicat de presă.


Ce vizează proiectul 

Proiectul de lege vizează punerea în aplicare a Regulamentului (UE) 2019/1238 al Parlamentului European şi al Consiliului din 20 iunie 2019 privind un produs paneuropean de pensii personale (PEPP), a unor prevederi din Regulamentul (UE) 2020/852 al Parlamentului European şi al Consiliului din 18 iunie 2020 privind instituirea unui cadru care să faciliteze investiţiile durabile şi de modificare a Regulamentului (UE) 2019/2088, precum şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative din domeniul pensiilor private.

Regulamentul european prevede norme uniforme pentru înregistrarea, crearea, distribuţia şi supravegherea produselor de pensii personale (PEPP) care sunt distribuite în Uniunea Europeană, dedicate, în principal, cetăţenilor care au contracte de muncă în mai multe state UE şi care doresc un produs personal de pensie uşor de înţeles, cu aceleaşi condiţii de funcţionare în toate statele membre şi cu costuri reglementate., scrie Agerpres.ro. 

Despre Legea aprobată de Executiv 

Legea aprobată de Executiv prevede ca plata pensiei aferente unui cont sau sub-cont naţional din România să înceapă la cererea participantului, fie de la data împlinirii vârstei standard de pensionare, fie de la data pensionării de invaliditate, iar contribuţiile la PEPP sunt deductibile fiscal.

Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF) îndeplineşte, potrivit legii, atribuţii de înregistrare, reglementare, supraveghere, investigaţie şi control asupra furnizorilor de PEPP pentru care România este stat membru de origine, distribuitorilor de PEPP pe teritoriul României şi asupra depozitarilor activelor pentru PEPP, precum şi asupra produselor paneuropene de pensii personale.

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Mai mulți prefecți și subprefecți, eliberați din funcție de Guvern. Cine sunt cei numiți în funcțiile rămase vacante

11 Apr 2024 680

Guvernul RomânieiProgramul premierului Marcel Ciolacu - 11 aprilie 2024

11 Apr 2024 265

ANR repară Capitănia Portului Mangalia! Care este valoarea contractului și cine se va ocupa de lucrări

10 Apr 2024 485

Măsuri pentru sprijinirea categoriilor de cupluri mamă-nou-născut defavorizate! Ce prevede Ordonanța de Guvern adoptată astăzi

09 Apr 2024 408

Guvernul RomânieiProgramul premierului Marcel Ciolacu - 09 aprilie 2024

09 Apr 2024 306

Vești bune pentru elevi și părinți! Activitățile din „Săptămâna Verde“ vor fi finanțate din Fondul pentru mediu

06 Apr 2024 718

Hotărârea de Guvern privind organizarea concursurilor pentru ocuparea funcțiilor publice, atacată la Curtea de Apel Constanța

05 Apr 2024 401

Guvern Se va moderniza calea ferată Predeal – București – Constanța. Valoarea investiției este de 2,16 miliarde lei (DOCUMENT)

04 Apr 2024 842

Guvern Scutirea de la plata contribuţiilor sociale pentru concediile medicale în cazul unor categorii de pacienți

04 Apr 2024 415

Școlile vor primi bani pentru activitățile din Programul Național „Săptămâna verde” !

04 Apr 2024 473

Guvern S-a stabilit cadrul de funcționare a mecanismului Contractelor pentru Diferență

04 Apr 2024 437

Guvernul RomânieiProgramul premierului Marcel Ciolacu -04 aprilie 2024

04 Apr 2024 344

Viitorul stadion de la Constanța Ministrul Adrian - Ioan Veștea - „Am trimis către Guvernul României memorandumul de finanțare“

02 Apr 2024 1695

Guvernul RomânieiActele normative adoptate în cadrul ședinței Guvernului României din 28 martie 2024

28 Mar 2024 987

Guvernul RomânieiProgramul premierului Marcel Ciolacu - 28 martie 2024

28 Mar 2024 372