S-a inaugurat prima salina la malul marii

Începând de ieri, problemele respiratorii şi neurologice ale constănţenilor pot fi tratate mult mai simplu şi fără foarte multă cheltuială. Pentru prima dată în judeţul Constanţa s-a deschis o salină artificială, la care constănţenii pot avea acces fără prea mare efort.

O sumă de 80.000 de euro, un subsol de 65 de metri pătraţi, două luni de muncă, preocupare pentru persoanele cu afecţiuni respiratorii şi de brevetul de la inventatorul salinelor de acest gen, Nelu Ştefan Roman. Atât a avut nevoie familia Stere pentru a inaugura, ieri, primul centru de recuperare „Salina Marea Neagră - Salinele Roman".

După cum ne-a declarat administratorul salinei, Aurora Ruşa, pentru construirea spaţiului a fost nevoie de 50.000 de tone de sare, care au fost aduse tocmai de la Praid: „În prima cameră pot intra 25 - 30 de persoane, iar în separeu - şase. Şedinţele durează o oră şi este nevoie de 15 - 18 şedinţe pentru o cură completă. O singură şedinţă ajunge la 20 de lei. Dacă va merge afacerea, ne gândim să ne şi extindem".

La inaugurarea de ieri a fost prezent şi inventatorul unor astfel de saline în România, cel care a pus bazele primei saline la Târgul Mureş, în 2005, Nelu Roman. Acesta a vorbit despre câştigurile rezultate din construirea unei astfel de saline artificiale. „Adusă la suprafaţă, am câştigat foarte mult timpul de expunere. Aici există umiditate, spre deosebire de celelalte saline, dar şi o temperatură eficientă, de 18 - 20 de grade", a declarat Roman.

La Salina Marea Neagră pot fi ameliorate afecţiunile respiratorii şi ORL, se pot îmbunătăţi funcţiile aparatului digestiv, se previne răceala şi gripa, se detoxifică organismul, se curăţă căile respiratorii de particulele de fum de ţigară şi se poate reduce stresul.


Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

calindorgo

06 Dec, 2009 18:27

INFORMATII DESPRE SALINELE ARTIFICIALE SI NATURALE Salinoterapia romaneasca de suprafata e de-abia la inceput de drum! Este insa cea mai ecologica metoda de tratament a afectiunilor respiratorii, nefolosind nici un aparat electric generator de campuri electromagnetice nocive, ci doar sarea, apa, aerul si lemnul.(Dl.Nelu Roman a primit 3 medalii de aur pt aceasta salina adusa din adancuri la un salon de inventii unde au participat 56 de tari). Avem doar 3 ani de la debutul primei saline artificiale la Tg.Mures si inca multe lucruri de invatat, deasemenea nu avem decat o singura lucrare stiintifica asupra a 1500 pacienti tratati in aceasta salina. Dna.Katita Peter, fizician principal la Inst.Cercet al Acad.Tg.Mures, a masurat de 2 ori concentratia de sare in aer in salina tip Roman , fapt contestat ...In scurt timp se va efectua o determinare obiectiva, neutra, (si oferita publicului larg) a tuturor "concentratiilor de sare din aer" din salinele naturale si artificiale din tara de catre un laborator mobil din Bucuresti(doar salinitatea de peste 5-6 mg NaCl pe m3 aer - existenta acum in salinele naturale - e TERAPEUTICA - lucru recunoscut international si determinat de dr.Palfy Bela in anul 1970, medic primar alergolog)...iar toate salinele vor fi obligate sa afiseze la vedere acest paramentru important. Exista deja in tara si in lume "grote saline" Magnifice, de LUX, cu caramizi de Himalaia rosii,oranj, portocalii,etc,cu melo,cromo si aromoterapie, cu scaune rabatabile relaxante, etc - dar ele sunt doar "camere de relaxare", (fara cabinet medical anex) daca insa in interiorul camerei de relaxare "salinitatea" trece de 5-6 mg NaCl la m3 aer - (nu uitati ca sarea romaneasca are 97-98 % NaCl, e cea mai buna pt a construi o salina terapeutica!) ei, atunci camera de relaxare devine automat si o salina terapeutica de suprafata cu certe valentze TERAPEUTICE. cu stima dr.Dorgo Calin medic specialist de balneofizioaterapie

dr.Calin dorgo

14 Oct, 2009 16:35

Cartea "Salinoterapia la domiciliu", scrisa in anul 2005 de catre dr.Calin Dorgo, carte dupa care in tara noastra au aparut 35 de saline artificiale, va poate fi trimisa gratuit on-line prin simpla accesare a e.mailului calin_dorgo@hotmail.com. Veti putea astfel sa va construiti si dv. o salina de "tip Roman", de "tip Costa" sau de "tip brichete de sare". cu stima dr.Calin Dorgo

Articole asemanatoare

Afaceri Constanța Un bărbat cu domiciliul în Siria și-a deschis firmă în Lumina

24 Mar 2024 715

Afaceri Constanța O nouă societate aduce servicii de cazare în satul 2 Mai

22 Mar 2024 575

Afaceri Constanța Construcții rezidențiale și nerezidențiale, la Hârșova. Cine își deschide afacere?

19 Mar 2024 593

Un bărbat din Israel și-a deschis afacere la Constanța

19 Mar 2024 601

Cafenea nouă la Constanța! Iată în ce zonă

19 Mar 2024 4147

Firmă nouă în domeniul consultanţei pentru afaceri şi management, în Constanța

16 Mar 2024 782

Afaceri Constanța Firme noi în Costinești! Iată cine și-a deschis afaceri

13 Mar 2024 1249

O nouă societate de asistenţă medicală specializată înfiinţată în Constanța

09 Mar 2024 756

Un cetățean cu domiciliul în Bangladesh și-a deschis firmă la Constanța

09 Mar 2024 639

Un bărbat cu domiciliul în Turcia și-a deschis afacere la Constanța

07 Mar 2024 682

Un tânăr de 23 de ani a pus bazele firmei Rockstar Music Production SRL la Constanța

07 Mar 2024 389

Afaceri Constanța O nouă societate în domeniul sănătății umane, la Năvodari

03 Mar 2024 624

Doi cetățeni cu domiciliul în Israel și-au deschis bar în Constanța

01 Mar 2024 770

Afaceri Constanța Oasis Resort SRL se lansează în industria de cazare pentru vacanțe scurte în Eforie Nord

01 Mar 2024 552

Un bărbat din Tulcea a pus bazele unui cabinet stomatologic la Constanța

29 Feb 2024 601