15 Dec, 2015 00:00
3466
Nicoleta BACIU
Societatea Servicii Energetice Muntenia SA, care a participat la licitaţia publică organizată de Primăria municipiului Constanţa pentru atribuirea contactului „Execuţia lucrărilor de racordare la reţeaua de iluminat public, inclusiv montarea - demontarea unor produse constând în instalaţii de iluminat ornamental de sărbători, în municipiul Constanţa“, nemulţumită de rezultatul anunţat de autoritatea contractantă, s-a adresat Consiliului Naţional pentru Soluţionarea Contestaţiilor (CNSC).
Astfel, prin contestaţia înregistrată la CNSC, societatea Servicii Energetice Muntenia SA, reprezentată legal de administratorul judiciar Rominsolv SPRL, prin
Florian Mateiţă, de administratorul special
Sinan Mustafa şi de directorul general
Gheorghe Smâdu, împotriva comunicării rezultatului procedurii de atribuire emise de Municipiul Constanţa, prin „cerere de oferte offline“, a contractului de achiziţie mai sus menţionat, a solicitat constatarea încălcării principiilor prevăzute la art. 2, alin. (1) lit. a), b), c) din OUG nr. 34/2006, constatarea încălcării de către autoritatea contractantă a dispoziţiilor art. 77, alin. (6) din Legea nr. 85/2014, anularea actului atacat şi a raportului procedurii, obligarea autorităţii contractante la reluarea procedurii evaluării ofertelor, dar şi suspendarea procedurii de atribuire, în conformitate cu dispoziţiile art. 2751 din OUG nr. 34/2006, până la soluţionarea fondului contestaţiei.
Ce a decis CNSC
În baza legii şi documentelor depuse de părţi, CNSC a respins contestaţia formulată de SC Servicii Energetice Muntenia SA în contradictoriu cu autoritatea contractantă Municipiul Constanţa, ca fiind tardivă: „Pe cale de consecinţă, Consiliul respinge, ca rămasă fără obiect, solicitarea de suspendare a procedurii de atribuire în cauză, formulată de SC Servicii Energetice Muntenia SA“. De asemenea, a dispus continuarea procedurii de atribuire.
Despre Servicii Energetice Muntenia SA
Potrivit Registrului Comerţului, firma Servicii Energetice Muntenia SA a fost înfiinţată în anul 2011 şi are sediul în municipiul Bucureşti, strada Costin Neniţescu. Societatea este în insolvenţă, sub incidenţa Legii nr. 85/2014. Capitalul social subscris este compus din 2.538.025 de acţiuni, valoarea uneia fiind de 10 lei. Asociat unic este Societatea Comercială de Distribuţie şi Furnizare a Energiei Electrice - Electrica SA. Persoane împuternicite sunt Rominsolv SPRL, administrator judiciar,
reprezentat prin
Florian Mateiţă,
Gheorghe Smâdu, director general, şi
Sinan Mustafa, administrator special. Servicii Energetice Muntenia SA se ocupă de „lucrări de construcţie a proiectelor utilitare pentru electricitate şi telecomunicaţii“.
În secţiunea „Documente“, puteţi consulta răspunsul CNSC la contestaţia formulată de Servicii Energetice Muntenia SA.
Adauga un comentariu
Nume:
Email:
Comentariu*: