S-a schimbat CA-ul Cooperativei Agricole Integrate de Reproducție Suine Romsuin Moldova. Printre membrii cooperatori acționari, o firmă din Constanța

  • Înainte de numirea noului CA, au fost revocate mandatele vechilor membri, respectiv, cel al președintelui Adrian Rădulescu și cele ale membrilor Larisa Violeta Ene și Dragoș Aurelian Șelaru (reprezentantul societății Misera Sel Prod, din Constanța).
 
Cooperativa Agricolă Integrată de Reproducție Suine Romsuin Moldova, din care face parte și societatea constănțeană Misera Sel Prod, are un nou consiliu de administrație, în urma deciziilor asociaților, de la începutul lunii septembrie 2022.
 
Hotărârea a fost publicată în Monitorul Oficial al României nr. 4081 din 27 septembrie 2022, unde se arată, totodată, că a fost modificat și Actul Constitutiv al Cooperativei, durata de funcționare a acesteia fiind acum nedeterminată.
 
Potrivit datelor oficiale, noul CA este compus din Ioana Gela Lăzăroiu, care este și președintele CA, din Andrei Dănuț Cărămidă și Iuliana Tofan, director executiv al cooperativei, cu puteri depline exercitate separat fiind Larisa Violeta Ene, cu un mandat valabil pentru patru ani.
 
Înainte de numirea noului CA, au fost revocate mandatele vechilor membri, respectiv, cel al președintelui Adrian Rădulescu și cele ale membrilor Larisa Violeta Ene și Dragoș Aurelian Șelaru (reprezentantul societății Misera Sel Prod, din Constanța).
 
Nu în ultimul rând, a fost modificată și structura asociaților cooperativei, Misera Sel Prod Constanța, care deținea 20%, urmând să dețină acum doar 6%.
 
Modificări ale procentelor au suferit și Viitorul Gologanu (de la 12% la 6%), NCM Prod (de la 12% la 6%), Celesiv Impex (de la 12% la 6%), Agrotof (de la 12% la 7,5%), dar și Sonabundent (de la 12% la 7% ).
 
În plus, Agronatura Geco nu mai deține părți sociale în Cooperativă, figurând în schimb G&V Agro International (7,5%), Văduva Gheorghe Întreprindere Familială (7,5%), Suinprod-PH (7,5%); Gromfid (7,5%), Agrozootehnica Invest (20%), Euro Suin (7,5%) și Pig – Elita (4%).
 
Ce spune Registrul Comerțului

 
Registrul Comerțului consultat pe 2 octombrie 2022 arată că la mijlocul anului 2019 a fost înființată Cooperativa Integrată de Reproducție Suine Romsuin Moldova, sediul social fiind în satul Dragoș Vodă, din comuna cu același nume, Ferma 9, C1, județul Călărași.
 

Membri cooperatori acționari sunt G&V Agro International SRL Ilfov (7,5%), reprezentată de Ioana Gela Lăzăroiu, Suinprod-PH SRL Prahova (7,5%), reprezentată de Alexandru Mladin, Pig Elita SRL Vrancea (4%), reprezentată de Neluțu Ștefan, Agrozootehnica Invest SRL Giurgiu (20%), reprezentată de Andrei Dănuț Cărămidă, Gromfid SRL Prahova (7,5%), reprezentată de același Alexandru Mladin, Euro Suin SRL Tulcea (7,5%), reprezentată de Neculai Gorga, Gheorghe Văduva IF (7,5%), reprezentată de Gheorghe Văduva, Sonabundent SRL Brăila (7%), reprezentată de Gabriela Costea, Viitorul Gologanu SRL Vrancea (6%), reprezentată de Zamfir Enache, Celesiv Impex SRL Vrancea (6%), reprezentată de Romeo Vrabie, Misera Sel Prod SRL Constanța (6%), reprezentată de Antoneta Carmen Șelaru, NCM Prod SRL Vrancea (6%), reprezentată de Nicolae Ichim și Agrotof SRL Bacău (7,5%), reprezentată de Iuliana Tofan.
 
Cenzorul cooperativei este Mihai Hăbeanu, iar Tudor Valentin Stanciu este cenzor supleant.
 
Cooperativa se ocupă de creșterea porcinelor și nu există înregistrări privind situația financiară a cooperativei pentru anii 2019, 2020 sau 2021.
 
Despre Misera Sel Prod
 
În ce privește membrul cooperator acționar din Constanța, respectiv societatea Misera Sel Prod, platforma Confidas.ro, consultată pe 2 octombrie 2022, arată că aceasta a fost înființată în 2006 și are sediul social în Constanța, pe strada Dezrobirii, nr. 100, având ca obiect de activitate creșterea porcinelor.
 
Asociat unic și administrator este Antoneta Carmen Șelaru, al cărei nume se leagă și de Dralian Sel Prod Constanța.
 
Anterior, în Misera Sel Prod figura asociat unic Dragoș Aurelian Șelaru.
 
Cifrele Misera Sel Prod arată că, în 2021, societatea a raportat doi angajați, pierderi de peste 455.000 de lei și cifra de afaceri de aproape 960.000 de lei.
 
Societatea are un punct de lucru în Ovidiu, județul Constanța, și nu figurează cu contracte publice, potrivit Confidas.ro.
 
PRECIZĂRI:
 
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
 
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
 
Citește și
O firmă din Buzău a „bifat“ un contract la Penitenciarul Tulcea!
 
 
 
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

KK Innocons KFT, din Ungaria, cere insolvența LTA Mondial SRL, din Constanța, controlată de Liuță Adam

19 Mar 2024 1634

Firme Constanța Agro Tega 2000 SRL dizolvă Recolta Mare Cooperativă Agricolă

10 Mar 2024 576

Fondul de Garantare a Creditului Rural cere insolvența Grupului de Fermieri Delta Dunării Cooperativa Agricolă

11 Feb 2024 646

Grupul de Fermieri Delta Dunării Cooperativa Agricolă Băneasa rămâne fără două silozuri. Licitație la ANAF Constanța (DOCUMENT)

04 Feb 2024 740

Ce afaceri dețin în Constanța socrii lui Ianis Hagi

27 Dec 2023 12504

Compania Dobroinvest SA, din Băneasa, județul Constanța, a intrat în insovență! (MINUTĂ)

10 Dec 2023 967

Dobroinvest SA, controlată de Grupul de Fermieri Delta Dunarii Cooperativa Agricola, cere să intre în insolvență

30 Nov 2023 1039

Județul Constanța Lucrările de la Centrul After School din comuna Pantelimon se apropie de final

15 Nov 2023 773

Primăria Comunei Peștera, județul Constanța a bătut palma cu o firmă din Constanța. Ce servicii vor fi furnizate

30 Sep 2023 1018

Afaceri Constanța S-a fondat Via Melis Cooperativă Agricolă la Vama Veche. Cine o administrează

22 Jul 2023 975

Afaceri Constanța S-a fondat Tineri fermieri din Cogealac Cooperativă Agricolă SRL. Cine o administrează

18 Jul 2023 1091

Firme Constanța O firmă specializată în comerțul cu legume și fructe a fost înființată la Ostrov

18 Jul 2023 1099

Bălcescu Wind Farm SA a intrat în insolvență! A vrut să producă energie electrică din surse regenerabile la Stupina. Termen nou în dosar

16 Jul 2023 1447

Societatea Runcu AET Cooperativă Agricolă SRL, înfiiințată recent în județul Constanța

01 Jul 2023 1308

Adăpost pentru vaci, la Constanța. Ce răspuns a oferit municipalitatea?

29 Jun 2023 925