S-au luat măsuri! Dosare penale pentru cerșetorie și folosirea unui minor în scop de cerșetorie, la Costineşti



În cursul zilei de ieri, polițiștii din cadrul stațiunii Costinești au întocmit trei dosare penale pentru săvârșirea infracțiunilor de exploatarea cerșetoriei și folosirea unui minor în scop de cerșetorie.

În primul caz, polițiștii au fost sesizați cu privire la faptul că marți, 20 august, în jurul orei 13:30, pe raza stațiunii Costinești, au fost văzuți 4 minori care practicau cerșetoria. Deplasându-se la fața locului, polițiștii i-au identificat pe cei 4 minori, cu vârste cuprinse între 4 și 13 ani, care apelau la mila publicului, constatând totodată că în zonă se afla și mama unuia dintre aceștia, ceilalți 3 fiind nepoții femeii în cauză.

În cel de-al doilea caz, înregistrat tot ieri, pe raza stațiunii Costinești, polițiștii care se aflau în exercitarea atribuțiilor de serviciu, au depistat doi bărbați, de 30, respectiv 42 de ani, cu dizabilități fizice, care cereau ajutor material. La câțiva metri distanță, polițiștii au identificat o femeie în vârstă de 46 de ani, mătușa celor doi bărbați.
 
De asemenea, azi noapte, în jurul orei 00:30, polițiștii au  depistat doi minori, de 5 și 7 ani, care practicau cerșetoria pe strada Faleza Soarelui, din aceeași stațiune, în apropiere fiind găsită și mama copiilor, o femeie, de 45 de ani, care ținea în brațe un alt minor.

Toate persoanele au fost legitimate și conduse la sediul Poliției pentru cercetări. De asemenea, s-a contactat DGASPC în vederea efectuării verificărilor specifice în astfel de cazuri.

Poziţia DGASPC

Amintim că Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Constanța s-a sesizat cu privire la situația unor minori care au fost filmaţi şi fotografiaţi cerșind, dormind sub cerul liber, lipsiți de supraveghere. În cursul zilei de ieri au transmis că nu au fost depistaţi minorii fotografiaţi de turişti. „Au fost contactate autoritățile din localitatea Costinești în scopul identificării minorilor aflați în situații de risc. Astfel, după verificările efectuate în timpul zilei de Poliția Națională, echipe mixte formate din reprezentanți ai DGASPC Constanța (asistent social și psiholog), Poliției și Jandarmeriei au verificat, seara trecută, întreaga localitate Costinești. Facem precizarea că, în urma acțiunilor din seara trecută, nu au fost identificați minori care să se afle în situația semnalată. DGASPC Constanța va continua în perioada următoare acțiunile, în colaborare cu autoritățile. În același timp, Poliția va anunța de îndată DGASPC Constanța în legătură cu situații care pot să apară în cursul zilei. DGASPC Constanța va lua toate măsurile ce se impun în astfel de situații și, potrivit legii, se poate ajunge până la instituirea unor măsuri de protecție speciale pentru copiii aflați în astfel de situații”, au transmis oficialii DGASPC în cursul zilei de ieri.

Citeşte şi
Dramatic! Minori zac pe o stradă din Costineşti, aşteptând bani de la turişti. Un copil, lovit de maşină. Ce spun autorităţile (video)
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Activități preventive ale polițiștilor în incinta școlilor din Constanța

28 Mar 2024 251

Polițiștii în vizită la Universitatea Ovidius din Constanța

28 Mar 2024 346

Misiuni ale polițiștilor rutieri, în municipiul Constanța. Au fost aplicate amenzi usturătoare

28 Mar 2024 347

Acțiuni ale polițiștilor în județul Constanța

28 Mar 2024 342

Doi bărbați au fost puși după gratii la Poarta Albă, județul Constanța. Ce fapte au comis

28 Mar 2024 392

Șofer sub influența substanțelor psihoactive, depistat în urma unui accident rutier, în Năvodari, județul Constanța. S-a întocmit dosar penal

28 Mar 2024 430

În Constanța Un tânăr s-a ales cu dosar penal pentru furt calificat

28 Mar 2024 338

Bărbat arestat pentru furturi din locuințe, în municipiul Constanța. Valoarea prejudiciului este de peste 100.000 de lei (FOTO)

28 Mar 2024 482

Cinci tineri, reținuți pentru că ar fi sustras din mai multe mașini, în Medgidia, județul Constanța. Ce au constatat polițiștii?

28 Mar 2024 433

Acțiuni ale polițiștilor în zona școlilor și mall-urilor din Constanța

27 Mar 2024 491

Constanța Șofer beat și fără permis condamnat definitiv la închisoare

27 Mar 2024 548

Constanța Armă neletală de autoapărare deținută de un bărbat cu permisul de armă expirat

27 Mar 2024 547

Accident rutier pe bulevardul IC Brătianu din Constanța! Unul dintre șoferi, sub influența substanțelor interzise

27 Mar 2024 662

Trafic de droguri în parcarea subterană unui centru comercial, din municipiul Constanța

27 Mar 2024 746

Tribunalul Constanța - Avizul pentru restricțiile din Peninsulă, emis după adoptarea Regulamentului pentru Zona Peninsulară! De ce râmân stâlpișorii în picioare (MOTIVARE)

27 Mar 2024 622