Salariaţii afectaţi de concedierile colective cauzate de pesta porcină africană vor primi compensaţii lunare de 500 de lei

Guvernul a aprobat acordarea unei compensaţii tuturor salariaţilor din sectorul crescătorilor de suine afectaţi de concedierile colective pentru motive neimputabile.
 
Angajaţii care vor rămâne fără locuri de muncă vor beneficia, în completarea indemnizaţiei de şomaj, de compensaţii, neimpozabile, în valoare de 500 de lei, care se acordă lunar, pentru o perioadă de maximum şase luni, începând cu data încetării contractului individual de muncă.
 
Ordonanţa de urgenţă aprobată de Guvern stabileşte condiţiile minime pentru acordarea compensaţiei, printre care şi vechimea de şase luni la acelaşi angajator. Acest principiu este respectat în toate situaţiile în care sunt reglementate măsuri de protecţie socială şi are ca scop evitarea eventualelor solicitări abuzive de plată a acestor drepturi.
 
Documentul aprobat de Guvern stabileşte că plata compensaţiei va fi asigurată din bugetul asigurărilor pentru şomaj, iar Agenţia Naţională pentru Ocuparea Forţei de Muncă va gestiona şi soluţiona cererile de acordare a compensaţiei.
 
Decizia de stabilire a unei măsuri de protecţie socială specifice pentru persoanele concediate din cadrul societăţilor din sectorul crescătorilor de suine a fost luată în contextul în care, la nivelul acestor societăţi, nu există încheiate contracte colective de muncă aplicabile la nivelul unităţilor, în conformitate cu prevederile art. 67 din Legea nr.53/2003 Codul Muncii.
 
Potrivit datelor prezentate de Autoritatea Naţională Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor (ANSVSA), în prezent, România se confruntă cu evoluţia progresivă a virusului pestei porcine africane, boală care a afectat mai multe judeţe. Până în prezent, au fost confirmate şi notificate către Comisia Europeană peste 800 de focare de pestă în exploataţiile nonprofesionale din judeţele Tulcea, Brăila, Ialomiţa, Bihor, Constanţa, Sălaj, Galaţi, Călăraşi, Ilfov, Buzău şi Satu Mare.
 
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

ANSVSA Numărul focarelor de pestă porcină din România a scăzut la jumătate în doar o săptămână

30 Dec 2021 1671

Mihai Ponea-„Peste 20.000 de samsari vând porci vii şi carne de porc fără documente şi aşa s-a răspândit pesta porcină africană pe teritoriul României“

21 Nov 2021 1965

Prejudiciul este imens! Unul dintre cei mai mari jucători de pe piața preparatelor din carne, proces important la Constanța (document)

02 Nov 2021 4556

Ce procent din probele analizate de ANSVSA pe fructele şi legumele importate au conținut reziduuri de pesticide peste limita maximă admisă

20 Feb 2020 1707

Un deputat constănţean taxează afirmaţiile premierului Bulgariei, Boyko Borissov, şi îi transmite acestuia că turiştii români merită respectaţi

08 Aug 2019 1438

Virusul peste porcine africane pare de neoprit. A fost confirmat în județele Timiș și Arad

28 Jan 2019 2717

Focarele de pestă porcină africană din judeţul Tulcea ar putea fi închise peste doi ani. Ce au descoperit autoritățile în gospodăriile din județ

10 Dec 2018 1809

România primește o contiribuție financiară din partea Comisiei Europene – DG Sante, pentru măsurile de urgență privind combaterea pestei porcine africane

07 Dec 2018 1106

39 de localităţi constănţene au fost afectate de Pesta Porcină Africană. Despăgubiri de peste 3 milioane de lei

05 Oct 2018 2901

Evoluţia pestei porcine africane, la zi! Peste 100.000 de porci au fost ucişi

07 Sep 2018 1720

Oficial de la ANSVSA! Cum a apărut pesta porcină africană în România şi cât de rezistent este virusul

07 Sep 2018 4550

Adevăr şi dezinformări Un consilier a luat judeţul la pas şi povesteşte ce se întâmplă în localităţile unde au fost confirmate focare de pestă porcină africană

24 Aug 2018 3597

Oficial de la ANSVSA În județul Constanța, sunt peste 50 de focare de pestă porcină africană în gospodăriile populației

22 Aug 2018 2237

Fost șef al DSVSA Constanța Cine este Geronimo Brănescu, din fruntea ANSVSA, cel care trebuie să gestioneze grava problemă a pestei porcine (documente)

06 Aug 2018 9047

Alertă în Delta Dunării. Sunt suspiciuni de peste poricină în două sate din Deltă. Ce măsuri au luat autoritățile

11 Jun 2018 2045