Salvatorii nu au mai putut face nimic. Un bătrân a murit într-un incendiu care i-a mistuit casa


Militarii Detașamentului de Pompieri Suceava au intervenit cu două autospeciale de stingere și o ambulanță SMURD  pentru localizarea și lichidarea unui incendiu izbucnit la o casă de locuit, în cartierul sucevean Burdujeni-Sat, în această dimineață. 

La sosirea echipajelor, ardea generalizat locuința, construită din chirpici și acoperită cu tablă, cu o suprafață de aproximativ 40 mp.

Din nefericire, pompierii militari au extras din interiorul casei trupul carbonizat al proprietarului (76 ani). Ulterior, echipajul SMURD a acordat primul ajutor medical nepoatei (45 ani) acestuia, care a suferit un atac de panică în momentul în care a sosit la fața locului. Femeia a fost transportată la spital, pentru investigații suplimentare, a transmis purtătorul de cuvânt al ISU Suceava, Găleată Alin. 

Cel mai probabil, de la flacăra unei lumânări nesupravegheate, s-au aprins bunurile din dormitorul locuinței, unde au ars obiecte de mobilier, materiale textile și elemente de tâmplărie. Flăcările s-au extins și la astereala acoperișului.

Incendiul a fost lichidat la ora 7:55, iar pompierii au salvat o cameră de locuit, cu bunurile din interior (material lemnos depozitat).

Sursa foto: ISU Suceava 
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

ISU Bihor Incendiu la o locuință din Cetariu

16 Apr 2024 15

Județul Constanța Mesaje de condoleanțe pentru bărbatul din Conacu, care s-a sinucis (FOTO)

15 Apr 2024 814

În Județul Constanța Locuitorii din satul Conacu deplâng dispariția tânărului spânzurat (VIDEO)

15 Apr 2024 817

Imaginile tragediei de la Conacu, județul Constanța Un bărbat de doar 44 de ani, găsit spânzurat în anexa unei case cuprinse de flăcări (FOTO+VIDEO)

15 Apr 2024 1641

Liniștea satului Conacu, județul Constanța nu ar fi prevestit o tragedie. Un bărbat s-ar fi sinucis din gelozie și a lăsat în urmă doi copii (FOTO+VIDEO)

15 Apr 2024 2325

ISU Constanța Incendiile de vegetație uscată se propagă rapid! Măsuri de prevenire

15 Apr 2024 282

Bărbat de 44 ani, găsit spânzurat într-o anexă a unei case incendiate din Conacu! Detalii de ultim moment de la IPJ Constanța

15 Apr 2024 894

Știri Constanța Bărbat de 44 ani, găsit spânzurat într-o anexă a unei case din Conacu!

15 Apr 2024 922

Incendiu într-o gospodărie din municipiul Tulcea! (FOTO+VIDEO)

15 Apr 2024 484

Știri Constanța Incendiu în toiul nopții în stațiunea Mamaia! Panică în rândul a zeci de persoane, printre care și copii (FOTO+VIDEO)

15 Apr 2024 1712

Mașină în flăcări, pe A4, spre Ovidiu, județul Constanța (FOTO+VIDEO)

14 Apr 2024 1283

UPDATE Incendiu în podul unei case din Pecineaga, județul Constanța. Un coș de fum a ars

14 Apr 2024 609

Cumpărări directe Digital Tehno Plus SRL a semnat cu CJC Constanța. Firma va repara stemele de detectare incendiu, instalate în Centrul Militar Zonal și Pavilionul Expozițional (DOCUMENT)

14 Apr 2024 399

UPDATE Incendiu violent într-un apartament de pe Bulevardul Gara Obor din București! Mai multe persoane, transportate la spital (GALERIE FOTO)

14 Apr 2024 994

Știri Constanța azi UPDATE. Incendiu în Năvodari!

13 Apr 2024 738