Sancțiuni drastice pentru nerespectarea prevederile legale privind angajarea în muncă a cetățenilor străini, aplicate de IGI

Acțiune IGI  La începutul acestei săptămâni, în urma acțiunilor întreprinse, polițiștii de imigrări din municipiul București au depistat o femeie din Filipine, care se afla în ședere ilegală pe teritoriul României, iar în cazul a trei angajatori au constatat faptul că nu sunt respectate prevederile legale privind angajarea în muncă a cetățenilor străini.
 
Poliţiştii din cadrul Direcţiei pentru Imigrări a Municipiului Bucureşti-Serviciul Depistări și Combaterea Șederii și Muncii Ilegale a Străinilor au desfăşurat, la data de 8 august a.c., o serie de activităţi specifice pe linia prevenirii şi combaterii şederii ilegale și a muncii nedeclarate a străinilor, pe raza de competență., transmite un comunicat din partea IGI. 
 
Astfel, în urma activităților întreprinse, polițiștii de imigrări au depistat o femeie, de 47 de ani, din Filipine, care se afla în ședere ilegală pe teritoriul statului român și desfășura activități lucrative fără forme legale la o persoană fizică.
 
Potrivit sursei citate, ca urmare a celor constatate, polițiștii de imigrări au luat măsura sancționării contravenționale, cu amendă în valoare de 400 de lei, în conformitate cu prevederile OUG nr.194/2002, privind regimul străinilor în România, republicată, cu modificările și completările ulterioare, fiind emisă decizia de returnare, cu termen de plecare voluntară de 15 zile, de pe teritoriul țării noastre.
 
De asemenea, angajatorul a fost sancționat contravențional cu amendă în valoare de 10.000 de lei, conform prevederilor OG nr. 25/2014 privind încadrarea în muncă și detașarea străinilor pe teritoriul României.
 
În continuarea activităților desfășurate, o societate comercială a fost sancționată cu avertisment, pentru faptul că a primit la muncă pe teritoriul României, fără aviz de angajare și fără contracte individuale de muncă, două femei din Nepal, care se aflau în ședere ilegală, iar o altă societate comercială a fost sancționată cu amendă în valoare de 4.500 de lei, întrucât nu a comunicat Inspectoratului General pentru Imigrări
 angajarea în muncă a unui cetățean din Yemen, respectiv încetarea raporturilor de muncă a doi cetățeni din Etiopia.
 
Astfel de acțiuni vor continua și în perioada următoare.
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Iată care sunt noile modificări aduse aplicației portal al Inspectoratului General pentru Imigrări

17 Apr 2024 428

Persoane verificate de polițiștii de imigrări din Constanța!

15 Apr 2024 331

Accident în zona sensului giratoriu de la Mihail Kogălniceanu, județul Constanța Polițistă de la Imigrări Galați, rănită după ce motocicleta pe care se afla s-a răsturnat (FOTO+VIDEO)

31 Mar 2024 3841

Trei femei din Etiopia, depistate în județul Constanța în situații ilegale. Ce măsuri au luat polițiștii de la Imigrări

16 Feb 2024 694

Patru cetățeni străini, îndepărtați din România! Nu au voie să revină în UE timp de 5 ani

29 Jan 2024 635

14 străini din Bangladesh, Sri Lanka, Egipt și Pakistan, îndepărtați sub escortă de polițiști

28 Jan 2024 646

Peste 10.000 de cereri de azil înregistrate în anul 2023 de polițiștii de la Imigrări

26 Jan 2024 637

Patru bărbați din Maroc și Siria îndepărtați sub escortă de pe teritoriul României

26 Jan 2024 620

Oficial de la Imigrări! Se simplifică procedurile și sarcinile administrative care revin în sarcina angajatorilor

23 Jan 2024 577

LIVE VIDEO+TEXT Polițiștii de Imigrări din Constanța prezintă rezultatele obținute în anul 2023 (GALERIE FOTO+VIDEO)

23 Jan 2024 819

Bilanțul polițiștilor de imigrări, în ultimele 72 de ore

22 Jan 2024 594

Câți cetățeni din Ucraina au cerut azil în România de la începutul războiului?

18 Jan 2024 596

IGI Trei străini îndepărtați sub escortă de polițiștii de imigrări

18 Jan 2024 671

Peste 350 de cetățeni străini depistați în situații ilegale în luna decembrie 2023

17 Jan 2024 628

IGI Peste 900 de cereri soluționate de polițiștii de imigrări în weekend

15 Jan 2024 630