Sărbătoare la Arhiepiscopia Tomisului de Florii - 15 ani de la întronizarea lui ÎPS Teodosie



Acum 15 ani, în Duminica Floriilor, care, la acel moment, a fost serbată pe data de 8 aprilie, la Arhiepiscopia Tomisului a fost întronizat ÎPS Teodosie. Ieri, la Catedrala Arhiepiscopală „Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel“ a fost oficiată o slujbă de Te Deum, în cinstea Ierarhului Tomisului. Credincioşii i-au cântat lui ÎPS Teodosie „La mulţi ani“ şi i-au adus buchete imense de flori.
 
Calendaristic, la data de 8 aprilie 2016 s-au împlinit 15 ani de la întronizarea, în ziua de Florii, la Arhiepiscopia Tomisului a Înaltpreasfinţitului Teodosie. La slujba de întronizare de acum 15 ani a participat și ministrul Culturii de la acea vreme, Răzvan Teodorescu. Sfânta liturghie și predica Întâmpinării Domnului au fost oficiate de Preafericitul Teoctist, fostul patriarh al Bisericii Ortodoxe Române. „Părinte, Dobrogea vă aşteaptă de 2000 de ani!“, i-a spus, atunci, părintele Arsenie Papacioc, fostul duhovnic al Mănăstirii „Sfânta Maria“ din Techirghiol, Înaltpreasfinţitului Teodosie, la evenimentul de instalare ca arhiepiscop al Tomisului.
 
ÎPS Teodosie s-a născut pe 12 decembrie 1955 într-o familie de buni creştini, Procopie şi Elisabeta Petrescu, în localitatea Gheorghieni, judeţul Suceava, fiind cel de-al 17-lea copil şi ultimul şi primind la botez numele de Macedon. Şi-a petrecut copilăria alături de părinţii săi, de la care a învăţat primele noţiuni creştine. A urmat şcoala generală la Dorna-Arini, din judeţul Suceava, între anii 1962-1970. Ulterior, între 1970 şi 1975, a urmat Seminarul Teologic de la Mănăstirea Neamţ, iar între anii 1976 şi 1980 - Facultatea de Teologie din Bucureşti, unde îşi va lua licenţa în Teologie, pe tema „Îndrumări Misionare“, avându-l drept coordonator pe regretatul pr. prof. univ. dr. Petre David.
 
Se înscrie la doctorat în octombrie 1980, specialitatea „Studiul Biblic al Vechiului Testament şi Limba Ebraică“. După promovarea examenului de admitere, a trecut la elaborarea tezei de doctorat. În anul 1982, este încadrat cântăreţ bisericesc la Paraclisul patriarhal „Sf. Antim“, iar la 1 octombrie 1986, a fost titularizat, prin concurs, în postul de asistent universitar la Facultatea de Teologie din Bucureşti, secţia Practică.

Tuns în monahism în 1990

În anul 1987, a intrat la Schitul Crasna (judeţul Prahova) ca frate de mănăstire, unde a fost tuns în monahism, la 6 decembrie 1990, primind numele de Teodosie. La 24 februarie 1991, a fost hirotonit ieromonah, având ca atribuţii activitatea de asistenţă religioasă şi de misiune caritabilă la spitale şi la casele de copii orfani din Bucureşti. În perioada 1 octombrie 1992 - 1 aprilie 1993, a beneficiat de o bursă de studii la Universitatea Birmingham din Anglia. Ca slujitor al Domnului, a desfăşurat o intensă activitate liturgică şi omiletică la Catedrala Patriarhală, la Mănăstirea Antim din Bucureşti, la Paraclisul „Sf. Ecaterina“ al Facultăţii de Teologie, iar ca preot misionar, în cadrul programului de asistenţă religioasă şi filantropică „Diaconia“ de la Centrul Patriarhal.
 
La 22 martie 1994, Sfântul Sinod al BOR l-a ridicat la rangul de arhimandrit şi a aprobat alegerea sa în funcţia de episcop-vicar al Arhiepiscopiei Bucureştilor, cu titlul de Snagoveanul. În ziua de 3 aprilie 1994, la Biserica „Sf. Spiridon cel Nou“ din Bucureşti, a fost hirotonit arhiereu. În anul 1999, a obţinut titlul de doctor în Teologie, cu teza „Cartea psalmilor şi importanţa ei în viaţa pastoral-misionară a bisericii“. În anul 2000, se înscrie la cel de-al doilea doctorat, la Universitatea Naţională de Muzică din Bucureşti, secţia Muzică Bisericească, obţinând titlul de doctor în Muzică, în decembrie 2005.

Ales pentru scaunul vacant de Arhiepiscop al Tomisului

Ca urmare a sănătăţii precare, ÎPS Lucian Florea Tomitanul, Arhiepiscopul Tomisului, a depus cererea de retragere la pensie. Pe 21 februarie 2001, Sfântul Sinod s-a întrunit în aula Palatului Patriarhiei, sub preşedinţia Preafericitului Părinte Patriarh Teoctist, şi a aprobat retragerea la pensie a ierarhului, la vârsta de 78 de ani. Voturile membrilor Colegiului Electoral au vizat doi candidaţi: PS Galaction, Episcopul Alexandriei şi Teleormanului, şi PS Teodosie Snagoveanul, Episcop Vicar al Arhiepiscopiei Bucureştilor. Colegiul Electoral Bisericesc l-a declarat ales pentru scaunul vacant de Arhiepiscop al Tomisului pe Preasfinţitul Teodosie Snagoveanul. În aceeaşi zi, pe 21 februarie 2001, Sfântul Sinod a examinat, a cercetat canonic şi a validat alegerea de către Colegiul Electoral Bisericesc a Preasfinţitului Teodosie Petrescu în scaunul de Arhiepiscop al Tomisului. Festivitatea de întronizare a Înaltpreasfinţitului Teodosie a avut loc la Catedrala „Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel“ din Constanţa, pe 8 aprilie 2001, în Duminica Floriilor, în cadrul Sfintei Liturghii, slujba fiind oficiată de Preafericitul Părinte Patriarh Teoctist, un sobor de ierarhi ai Sfântului Sinod, preoţi şi diaconi, în prezenţa a mii de credincioşi.
 
Sursa foto: ZIUA de Constanta

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Constanța Programul IPS Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, în perioada 19-21 aprilie

18 Apr 2024 199

Profesorul univ. dr. habil. Andrzej Pastwa, Doctor Honoris Causa al Universității Ovidius Constanța (GALERIE FOTO)

12 Apr 2024 681

Arhiepiscopia Tomisului câștigă definitiv procesul pentru terenul de la Catedrala Eroilor! Consiliul Local pierde la Curtea de Apel (MINUTA)

11 Apr 2024 1893

A fost solicitat acord de mediu de la APM Constanța Arhiepiscopia Tomisului va reabilita Palatul Arhiepiscopal și Catedrala Sfinții Apostoli Petru și Pavel

05 Apr 2024 639

Sondaje de opinie 60% dintre participanții la sondaj nu sunt de acord ca Primăria și Consiliul Local Constanța să mai acorde cu titlu gratuit terenuri bisericilor din municipiu

31 Mar 2024 609

Misiunile pentru weekend ale jandarmilor în municipiul Constanța

29 Mar 2024 566

Constanța ​Fragmente din moaștele a doi sfinți tămăduitori, la biserica „Buna Vestire” din Năvodari

29 Mar 2024 874

Sondaje de opinie Administrația Chițac continuă „ctitoriile” lui Mazăre. Teren gratuit pentru biserica din Faleză Nord! Sunteți de acord cu propunerea primarului?

24 Mar 2024 917

Primarul Constanței, la judecată cu Arhiepiscopia Tomisului, pentru desființarea lucrărilor de la o capelă din oraș. Clericii fac demersuri pentru intrarea în legalitate

21 Mar 2024 1508

Curtea de Apel, decizie definitivă legată de procesul pentru Catedrala Eroilor, din Constanța (MINUTA)

12 Mar 2024 824

Programul liturgic al ÎPS Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, în perioada 6-9 martie 2024

05 Mar 2024 598

Arhiepiscopia Tomisului a recuperat controlul asupra paginii de Facebook a Radio Dobrogea

02 Mar 2024 729

Clarificare referitoare la comunicarea mediatică a Patriarhiei Române cu privire la sancțiunea cu dojană sinodală scrisă a Arhiepiscopului Tomisului

01 Mar 2024 596

Consiliul Local Constanța, recurs contra Arhipiscopiei Tomisului pentru terenul de la Catedrala Eroilor! Dosarul, amânat

29 Feb 2024 560

Unde slujește ÎPS Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, în perioada 1-5 martie 2024

29 Feb 2024 967