Șase constănțeni și un tulcean, beneficiarii unor ajutoare de urgență aprobate de Guvernul României

  • Guvernul a aprobat acordarea de ajutoare de urgenţă pentru sprijinirea unui număr total de 232 de familii şi persoane singure aflate în situaţii de necesitate cauzate de incendii, fenomene meteorologice periculoase ori situaţii deosebite determinate de starea de sănătate ori alte cauze care pot conduce la creşterea riscului de excluziune socială
  • Decizia a fost publicată în Monitorul Oficial nr. 1084 din 10 noiembrie 2022
 
 
 
Guvernul României a aprobat hotărârea nr. 1363/2022 privind acordarea unor ajutoare de urgenţă în temeiul art. 108 din Constituţia României, republicată, şi al art. 271 din Legea nr. 416/2001 privind venitul minim garantat, cu modificările şi completările ulterioare.
 
Astfel s-a aprobat acordarea de ajutoare de urgenţă în valoare totală de 995.500 lei din creditele bugetare aprobate cu această destinaţie în bugetul Ministerului Muncii şi Solidarităţii Sociale pe anul 2022, pentru sprijinirea unui număr total de 232 de familii şi persoane singure, conform anexei care face parte integrantă din prezenta hotărâre, aflate în situaţii de necesitate cauzate de incendii, fenomene meteorologice periculoase ori situaţii deosebite determinate de starea de sănătate ori alte cauze care pot conduce la creşterea riscului de excluziune social, potrivit Monitorului Oficial nr. 1084 din 10 noiembrie 2022.

Șase constănțeni și un tulcean sunt printre beneficiarii acestor ajutoare.
 
Iată cine sunt beneficiarii:

Georgeta Atanasof, Năvodari – 7.000 lei
 
Ghiury Cotoară, Năvodari – 7.000 lei
 
Marius Curcă, Constanța – 10.000 lei

 
Florentin Gligore, Năvodari – 7.000 lei
 

Nicoleta-Emanuela Maftei, Năvodari – 7.000 lei
 
Veronica Neagoe, Constanța – 10.000 lei
 
Sandu Diaconu, comuna Nucari, județul Tulcea – 6.000 lei.
 
 
PRECIZĂRI:
 
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
 
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
 
Citește și:

Ce sume au fost alocate de Guvern în județele Constanța și Tulcea. Unde au ajuns cei mai mulți bani

 

Ti-a placut articolul?


Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Licitația a intrat în prelungiri dar echipa de proiect primește prime ! Modularul de la Infecțioase este încă în verificare la Agenția Națională pentru Achiziții Publice (DOCUMENT)

08 Feb 2023 788

Rezultatul licitației pentru servicii de pază, organizată de Universitatea Ovidius, anulat de Consiliul Național pentru Soluționarea Contestațiilor

02 Feb 2023 682

Cât alocă Consiliul Județean Constanța pentru studiile de fezabilitate pentru amenajarea Centrului multietnic de afaceri și turism Dobrogea de la Eforie Sud?

01 Feb 2023 614

Moștenirea de milioane de euro de la Constanța a Institutului Pasteur, deținută de un SRL administrat de nașul lui Dragnea Jr., scoasă la licitație de lichidatorul judiciar

25 Jan 2023 1327

Jurnalista constănțeană Steliana Bajdechi împlinește 61 de ani. Drumul de la inginerie la cariera în presă

21 Jan 2023 1129

Procedura de concesiune a serviciului de salubrizare a localităților județului Constanța a fost contestată la CNSC. De decizii au fost luate?

20 Jan 2023 809

LIVE Prima conferință din acest an a filialei USR Constanţa. Sunt prezentate rapoartele de activitate și abordate teme de actualitate locală (FOTO)

19 Jan 2023 864

Ministrul apărării naționale, întrevedere cu ambasadorul Ucrainei în România

18 Jan 2023 676

Ghidul pentru utilizarea cardurilor de energie a fost lansat. Ce condiții trebuie să le îndeplinească beneficiarii pentru a primi acasă cardul și cum se pot face plăți?

16 Jan 2023 1147

Licitația pentru actualizarea PUZ-urilor stațiunii Mamaia și cartierelor Veterani și Palazu Mare, în atenția Consiliului Național de Soluționare a Contestațiilor

12 Jan 2023 819

Energie verde pentru CT BUS. Compania vrea să dezvolte un parc fotovoltaic pentru alimentarea autobuzelor electrice și clădirilor administrative

09 Jan 2023 793

Primăria Mangalia concesionează un teren de 1.000 mp cu parcare pe o stradă reabilitată printr-un proiect transfrontalier

09 Jan 2023 847

Europrotect Security SRL a atacat licitația pentru servicii de pază la imobilele aparținând Consiliul Județean Tulcea. Ce verdict a primit?

07 Jan 2023 708

Firma familiei Butnaru a contestat licitația pentru servicii de catering organizată de Primăria Mihai Viteazu în cadrul Programului de acordare a unui suport alimentar pentru preșcolari și elevi

07 Jan 2023 949

Primăria a comandat două PUZ-uri. Unul pentru zona Campus iar celălalt pentru taluzul municipiului Constanța

07 Jan 2023 2208