SC Clăbucet Estival 2002 SA nu mai deţine hotelul Clăbucet din Neptun


Preşedintele Consiliului de Administraţie al SC Clăbucet Estival 2002 SA convoacă Adunarea Generală Extraordinară a Acţionarilor, care va avea loc la punctul de lucru a societăţii din Neptun, municipiul Mangalia, Clădire Serviciu Tehnic, în data de 21.10.2019, ora 11.00. Pe ordinea de zi a fost inclusă analizarea tuturor vânzărilor de imobile din patrimoniul societăţii care au fost efectuate.

Ca urmare a vânzării activului hotel Clăbucet, se propune aprobarea deciziei conform căreia sediul social al SC Clăbucet Estival 2002 SA, societate care a avut până în prezent sediul în Neptun, hotel Clăbucet, să fie mutat în incinta SC Service Neptun 2002 SA din localitatea Neptun, clădire Serviciu Tehnic. În cazul în care cvorumul de şedinţă nu va fi întrunit în data de 21.10.2019, se convoacă Adunarea Generală Extraordinară a Acţionarilor pe data de 22.10.2019, la aceeaşi adresa, aceeaşi oră şi cu aceeaşi ordine de zi.

Clăbucet Estival 2002 SA, în datele Registrului Comerţului


Înfiinţată în anul 2002, Clăbucet Estival 2002 SA are sediul în Neptun. Firma provine din divizare parţială. Capitalul social subscris de 281.331 lei, integral vărsat, este compus din
2.813.310 de acţiuni nominative. Valoarea unei acţiuni este de 0.1 lei. Acţionari persoane juridice sunt Star SA, cu 54,03% din capitalul social, Certinvest SRL, cu 39,62% din capitalul social, şi Acţionari Listă, cu 6,35% din capitalul social. Persoane împuternicite ale firmei, care se ocupă de hoteluri şi alte facilităţi de cazare similare sunt: Argeseanu Victor, Cătălin Lucia Claudia şi Borza Monica Corina.

În anul fiscal 2016, firma cu 13 salariaţi a înregistrat o pierdere de 128.862 lei şi o cifră de afaceri de 661.561 lei. De asemenea, în anul 2017, firma cu 12 salariaţi, a înregistrat o pierdere de 115.653 lei şi o cifră de afaceri de 698.668 lei. Situaţia financiară pe anul 2018 este următoarea: o pierdere de 205.654 lei, doi salariaţi şi o cifră de afaceri de 12.620 lei.

Star SA are sediul social în municipiul Craiova, judeţul Dolj. Capitalul social subscris, de 6.450.043,04 lei, este deţinut de Edri Trading SRL, cu 0,0086%, Transilvania General Import Export SRL, cu 98,41%, şi Asociaţi Listă, cu 1,575%. Firma desfăşoară „acţiuni de comerţ cu ridicata nespecializat de produse alimentare, băuturi şi tutun“.

În ceea ce priveşte firma Certinvest SRL, potrivit Registrului Comerţului, societatea este deţinută de Ioan Micula, cu 99,97% din capitalul social, şi Maria Olivia Micula, cu 0,03% din capitalul social. Firma are sediul social în municipiul Oradea şi deţine un capital social subscris de 3.078.290 de lei. Societatea se ocupă de acţiuni de intermedieri în comerţul cu produse diverse.

 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Hotel Club Estival 2002 SA Neptun are un nou administrator, după decesul lui Victor Argeșanu! Hotărârea, luată în iunie 2022, a fost publicată acum în MO

22 Jan 2023 1602