Scanare 3D. Iată cum ar putea arăta Hanul Balcan după renovare! (VIDEO)




Primăria Constanța a refuzat să-și exercite dreptul de preempțiune pentru achiziția Hanului Balcan, proiect de altfel asumat de Consiliul Local și de Primăria Constanța prin Strategia Culturală 2022-2030.

Așa cum vă anunțam în exclusivitate în ediția din 3 august a.c, Hanul Balcan are un nou proprietar. Este vorba despre Ion Constantin, fost prefect al județului Constanța, actualul director executiv al Direcției Județene de Evidență a Persoanelor Constanța.

Prețul de achiziție a fost de 650.000 de euro, o sumă mai mult decât acceptabilă pentru o clădire a cărei valoare istorică este de neprețuit.

Noul proprietar nu are deocamdată un cost estimativ pentru reabilitarea Hanului, însă spune că acesta va depăși un milion de euro.

Mai mult, Constantin vrea să aducă la Constanța un lanț de restaurante românești din Capitală care să însuflețească Hanul Balcan după renovarea pe care vrea s-o realizeze inclusiv cu fonduri europene.

Vă prezentăm un video cu Hanul scanat 3 D. Acestea imagini vor ajuta la realizarea proiectului de reabilitare a clădirii monument istoric din centrul municipiului Constanța.







Monument istoric clasa B, imobil de patrimoniu, ridicat la începutul secolului 20, o construcție comercială cu curte interioară și fațade cu ornamente clasiciste, Hanul Balcan cunoaște în prezent, din păcate, în mod dramatic scurgerea implacabilă a timpului.

Hanul Balcan a fost ridicat în anul 1900, la doi pași de o Geamie. Lăcaşul de cult musulman a fost demolat ulterior, fiind în stare avansată de degradare. Proprietarul hanului de pe atunci era un evreu-polonez.

Moștenitorii acestui han l-au vândut după Revoluție dar nu au fost mulțumiți de suma primită, iar asta a condus la o serie de neînțelegeri între aceștia și cel care a cumpărat în acea vreme proprietatea, ducând la abandonul imobilului.

Unii îi știu poveștile, le-au trăit, alții, cei mai tineri, doar au auzit și s-au minunat de ele.  

Numeroase generații au trecut pragul fostului han, care se compunea pe vremuri din hotel, restaurant, parc, iar la parter se afla și o opincărie.

Edificiu în buricul târgului, Hanul Balcan era unul dintre cele mai căutate restaurante de pe litoral, în toate perioadele istoriei sale.

Structura de rezistență alcătuită din fundație, din zidărie de piatră subzidite; zidărie portantă cu grosimea de 50 cm la exterior și 37 și 25 cm la interior, planșee din beton armat la corpul dinspre strada Ștefan cel Mare și corpurile de legatură și planșee din lemn la corpul dinspre strada Griviței.


Mențiune

Fotografiile si video ne-au fost puse la dispoziție de proprietarul imobilului, Ion Constantin.

Proiectul Hanului Balcan scanat 3D a fost realizat de Eurosurvey.



PRECIZĂRI:
 
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.

Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Citește și:

Exclusiv. Primăria nu și-a exercitat dreptul de preempțiune. Hanul Balcan, clădire monument de referinţă a oraşului, are un nou proprietar!



 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Primăria a eliberat certificatul de urbanism pentru restaurarea Hanului Balcan de pe strada Ștefan cel Mare!

04 Jan 2023 1060

Hanul Balcan, Hotel Rex sau Hotel Palace. Clădiri emblematice, de patrimoniu, pentru care Primăria Constanța a refuzat să-și exercite dreptul de preempțiune!

03 Sep 2022 2506

LIVE VIDEO+TEXT USR Constanța a depus plângere penală pentru că Primăria Constanța nu și-a exercitat dreptul de preemțiune în cazul Hanului Balcan (VIDEO)

26 Aug 2022 2366

Editorial Strategia culturală a municipiului Constanța transformată în maculatură chiar de autorii ei!

08 Aug 2022 2399

Exclusiv. Primăria nu și-a exercitat dreptul de preempțiune. Hanul Balcan, clădire monument de referinţă a oraşului, are un nou proprietar!

03 Aug 2022 5984

USR Constanța cere exercitarea dreptului de preemțiune de către CLM pentru achiziția clădirii Hanul Balcan de pe Strada Ștefan cel Mare

28 Jun 2022 1366

Fotoreportaj Constanța. Hanul Balcan și poveștile sale, în luminile serii de pe Strada Ștefan cel Mare

19 Oct 2020 8556

Asociaţia „Verde Urban“ solicită Primăriei Constanţa demararea procedurilor de preluare a Hanului Balcan

08 Apr 2019 3045

Imagini de la eveniment. Incendiu în municipiul Constanța, lângă Hanul Balcan. Pompierii ISU Dobrogea, chemați în ajutor (galerie foto+video)

03 Mar 2019 2750

Revista presei locale

13 Jun 2016 3779