UPDATE Scandal în parcarea unui hipermarket din Constanța! Poliția Locală a ridicat mașina unor persoane cu dizabilități parcată pe locurile semnalizate (GALERIE FOTO+VIDEO)

Un scandal a avut loc seara trecută în parcarea unui hipermarket de la ieșire din Constanța spre Ovidiu. Mașina unor persoane cu dizabilități a fost ridicată de pe locurile special amenajate. La ieșirea din magazin, femeia aflată în scaun cu rotile a avut neplăcuta surpriză să observă că mașina nu mai era acolo unde o parcase. 

Femeia, însoțită de fetița de doar trei ani a aflat de la polițiștii locali aflați la fața locului că mașina a fost ridicată și transportată în parcul auto de pe strada Caraiman și că o poate recupera după ce achită o taxă. 

Supărarea femeii era cu atât mai mare cu cât în parbriz, atât în spate cât și în față avea lipite stikerele speciale care avertizează faptul că mașina aparține unor persoane cu dizabilități. Mai mult, atât femeia cât și soțul acesteia au legitimații de persoane cu dizabilități. 

După aproximativ două ore, oamenii și-au recuperat mașina și au pornit spre casă. Mașina a fost recuperată după achitarea sumei de 570 de lei. 

Oamenii sunt deciși să își facă dreptate și depun plângere în acest sens. 

Recunosc că am greșit că nu am lăsat legitimația care atestă faptul că suntem persoane cu dizabilități în parbriz. AVeam însă acele stikere în geam. M-a deranjat foarte tare atitudinea polițistului. L-am rugat frumos să ne ducă cu mașina de poliție să îmi iau mașina, polițistul a spus că nu face pe taximetristul cu noi. M-a deranjat atitudinea agentului. Noi suntem din Medgidia, cum puteam asă ne descurcăm la ora aceea fără mașină? Am făcut plângere la Secția 2 Poliție, vom face și la Parchet. Trebuie să obținem și filmările din parcarea magazinului. Îmi asum greșeala, dar și polițistul trebuie să își asume greșeala. Eu sunt în scaun, soțul are proteză și eram și cu copilul de trei ani după noi. Mașina este adaptată. Dacă nu era adaptată soțul meu nu putea să o conducă“ - a precizat Alina Mititelu. 

Dialogul purtat de familia a cărei mașină a fost ridicată și polițiștii locali prezenți la fața locului poate fi ascultat în video de mai jos. 

 

UPDATE

Cazul a ajuns și în atenția avocatului Adrian Cuculis care  aoferit un punct de vedere referitor la situația din parcarea hipermarketului. 

„Cazul persoanei cu dizabilități de la Constanța, a cărei mașină a fost ridicată de Poliția Locală fără să fie făcută o verificare arată incompetența organelor statului, respectiv ale autorităților locale care se află în subordinea administrației publice locale. Mai mult decât atât, legitimația pe care trebuia să o dețină, nu să o și expună persoana cu dizabilități este emisă tocmai de aceste organe ale autorităților locale. Legea nu arată în mod expres că trebuie să expui acea legitimație în parbriz sau orice alt loc vizibil ci doar deținerea acestei legitimații, ceea ce s-a întțmplat în cazul persoanei cu dizabilități ce a avut de suferit în urma acțiunii Poliției Locale. Am putea spune că polițistul a săvârșit un soi de neglijență în serviciu. Exista și varianta să aștepte revenirea persoanei la autoturism și ulterior să sancționeze persoana respectivă. Eu consider că a fost un exces de zel la acel polițist local. Toată culpa revine polițistului local care nu a făcut verificări în cazul acelei mașini. Părerea mea este că ar trebui să returneze banii pe care i-a încasat pentru recuperarea autoturismului. Indolența polițistului ar trebui sancționată“ - a precizta avocatul Adrian Cuculis.


Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Constanța! Tânăr bătut după ocuparea unui loc de parcare. S-a lăsat cu o trimitere în judecată

25 Jan 2024 1333

Scandal între vecini la Tulcea din cauza unui loc de parcare. Jandarmii, chemați în ajutor

15 Jan 2024 783

Scandal pe locul de parcare la un complex din Sectorul 1. Mai multe persoane au ajuns la spital

29 Oct 2023 1103

Detalii despre incidentul din parcarea unui hipermarket din Constanța LIVE. Raportul de acțivitate al Direcției Generale Poliția Locală Constanța pentru 2022 (FOTO+DOCUMENT)

12 Jan 2023 2940

Constanța Un bărbat a fost rănit într-un scandal pentru un loc de parcare. Cum s-a produs incidentul

27 Jan 2022 1916

Iritat că un bărbat ținea rezervat un loc de parcare, un șofer l-a călcat cu mașina pe picior, în fața unui hipermarket din Satu Mare (VIDEO)

18 Nov 2021 2320

Mario Fresh și Jador au scăpat de dosarul penal pentru scandalul din Mamaia

26 Dec 2020 2812

Scandal într-o parcare din Mamaia, pe fondul consumului de alcool

26 Jul 2020 1565

Scandal la sediul parcului auto din Constanța. Un șofer băut a vrut să-și recupereze mașina ridicată fără să achite taxa

05 Dec 2019 2611

Revista presei locale

07 Oct 2019 1631

Revista presei locale

27 Sep 2018 1613

Revista presei locale

13 Aug 2018 1584

Constanţa. Scandal pe un loc de parcare! Un tânăr de 26 de ani a bătut cu bestialitate un bărbat de aproape 70 de ani

14 May 2018 5463

Revista presei locale

09 Aug 2017 2289

Update Scandal în nordul stațiunii Mamaia. Ce spun polițiștii

30 Jul 2017 7854