Schimb de experienţă şi de bune practici la Paris Succes al elevilor constănţeni în arta culinară (galerie foto)

nejloveanu.jpg.jpgReuşita tinerilor participanţi la proiectul „Califică-te! E şansa ta de a te integra în muncă" a fost salutată de Ambasada României în Franţa în cadrul unei întâlniri oficiale.

Zece elevi şi studenţi din Constanţa, Bucureşti şi Iaşi au reprezentat cu succes România în Franţa, în cadrul Schimburilor de experienţă şi de bune practici la Centrul European de Profesii Culinare Paris. Tinerii se numără printre participanţii la proiectul „Califică-te! E şansa ta de a te integra în muncă", proiect cofinanţat din fonduri europene şi iniţiat la data de 1 septembrie 2010. Programul este rezultatul unui parteneriat transnaţional ce reuneşte Fundaţia „Ing. Nejloveanu Niculae - Maestru în arta culinară" Constanţa, SC Compania de Investiţii pentru Turism SA Bucureşti, SC Succes TGM SRL - Bucureşti şi Centrul European de Profesii Culinare - Paris. Reuşita tinerilor a fost salutată de Ambasada României în Franţa în cadrul unei întâlniri oficiale. Ministrul consilier Ancuţa Conta a ţinut să-i felicite pe elevi, exprimându-şi încrederea în aportul pe care profesioniştii în turism îl pot avea asupra industriei ospitalităţii din România. Iată numele celor patru elevi constănţeni ce au dus numele României peste hotare: Tudora Minodora Călin, elevă a Grupului Şcolar Economic „Virgil Madgearu", Valentin Octavian Dumitru - elev al aceleiaşi unităţi de învăţământ, Iuliana Mihui - de la Liceul Teoretic „Emil Racoviţă" Techirghiol şi Elena-Geanina Roşca - elevă la Colegiul Comercial „Carol I". Timp de cinci zile, în perioada 21-25 noiembrie, tinerii au luat parte la activităţi alături de elevii „CEPROC" Paris, descoperind specificitatea bucătăriei franceze şi atuurile turismului ţării gazdă. Elevii au asistat alături de specialiştii francezi în gastronomie la seminarul „Bufet de Prestigiu - Tendinţe 2012", susţinut de bucătarul acreditat MOF - Jean François Deport, bucătar-şef al faimosului restaurant „Jules Verne" de la Turnul Eiffel. Tendinţele gastronomiei pentru anul 2012 nu au lipsit nici ele de la schimbul de experienţă, acestea fiind transpuse în preparate de catering inovative. De asemenea, tinerii au vizitat cea mai mare piaţă de alimente din Europa - „Rungis".


Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Nu exista articole asemanatoare.