Schimbare la vârful societăţii Litoral SA. Unul dintre administratori, asociat cu Mirela Matichescu, administratorul judeţului Constanţa

În Monitorul Oficial au fost publicate deciziile Adunării Generale Ordinare a Acţionarilor societăţii Litoral SA din 15.01.2018. Astfel, acţionarii au decis revocarea Veronicăi Dănuţa Georgescu, a Danielei Florentina Mastromarino şi a lui Dumitru Lucian Lungoci din calitatea de administratori provizorii, membri ai Consiliului de Administraţie al societăţii, ca urmare a expirării mandatului.
 
De asemenea, au fost numiţi în calitate de administratori provizorii neexecutivi, membri ai Consiliului de Administraţie, în contextul prevederilor OUG 109/2011, cu modificările şi completările ulterioare, următorii: Veronica Dănuţa Georgescu, pentru un mandat cu o durată de patru luni de la data numirii, cu posibilitatea prelungirii, pentru motive temeinice, până la maximum şase luni; Daniela Florentina Mastromarino, pentru un mandat cu o durată de patru luni de la data numirii, cu posibilitatea prelungirii, pentru motive temeinice, până la maximum şase luni; Dumitru Lucian Lungoci, pentru un mandat cu o durată de patru luni de la data numirii, cu posibilitatea prelungirii, pentru motive temeinice, până la maximum şase luni.
 
De asemenea, a fost stabilită indemnizaţia fixă a administratorilor provizorii neexecutivi ai societăţii la nivelul cuantumului aprobat în AGOA din data de 13.07.2017. Directorul general al societăţii şi reprezentantul Ministerului Turismului în AGOA a fost împuternicit să semneze cu administratorii provizorii ai societăţii contractul de administrare/contractul de mandat.
 

Litoral SA, în datele Registrului Comerţului

 
Înmatriculată în anul 1991, firma are sediul social în Mamaia. Capitalul social subscris, de 230.007,96 de lei, integral vărsat, este compus din 589.764 de acţiuni nominative. Valoarea unei acţiuni este de 0,39 de lei. Litoral SA este controlată de Statul Român - acţionar, prin Ministerul Turismului - administrator, cu 82,2732482824% din capitalul social, şi
Listă persoane fizice şi juridice, cu 17,7267517176% din capitalul social. Cenzorii firmei sunt: Elena Iacobescu şi Lidia Craioveanu.
 
În anul fiscal 2014, firma cu doi salariaţi a declarat o cifră de afaceri de zero lei şi un profit de zero lei. De asemenea, în anul fiscal 2015, societatea cu doi salariaţi a avut o cifră de afaceri şi un profit de zero lei. Situaţia financiară pe anul 2016 este următoarea: un salariat şi un profit de 183.674 de lei.
 
Daniela Florentina Mastromarino, asociată în Noche Caliente SRL
 
Potrivit Registrului Comerţului, Daniela Florentina Mastromarino este asociată în Noche Caliente SRL, alături de Mirela Florenţa Matichescu, administratorul judeţului Constanţa. Înfiinţată în anul 2015, firma are sediul social în municipiul Constanţa. Capitalul social subscris, de 240 de lei, integral vărsat, este compus din 24 de părţi sociale. Daniela Florentina Mastromarino deţine 5% din capitalul social al firmei, iar Mirela Florenţa Matichescu deţine 95%.
 
Administratorul firmei, care desfăşoară activităţi de închiriere şi leasing cu bunuri recreaţionale şi echipament sportiv, este Daniela Florentina Mastromarino. Noche Caliente SRL are următoarele puncte de lucru: Predeal, strada Teleferic, lot 7, judeţul Braşov; Năvodari, strada D10 nr. 18, lot 12, zona Depozit 10; Năvodari, sector plajă Năvodari II, subsector 26.

 
În anul fiscal 2015, firma a avut un salariat, o cifră de afaceri de 85.287 de lei şi un profit de 66.984 de lei. Situaţia financiară pe anul 2016 este următoarea: un salariat, cifră de afaceri de 2.655 de lei şi profit de zero lei.
 
La rândul său, Dumitru Lucian Lungoci este asociat în LD Euro Computers SRL. Aşa cum reiese din datele disponibile la Registrul Comerţului, societatea a luat fiinţă în anul 2006 şi are sediul în municipiul Constanţa. Capitalul social subscris, de 200 de lei, integral vărsat, este compus din 20 de părţi sociale. Valoarea unei părţi sociale este de 10 lei. Asociaţi sunt Dumitru Lungoci şi Daniel George Duţă, fiecare cu 50% din capitalul social. Administratorul societăţii, care desfăşoară activităţi de comerţ cu amănuntul al calculatoarelor, al unităţilor periferice şi al software-ului în magazine specializate, este Daniel George Duţă.
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Interviu online cu Erik Began, de la CSM Constanța „Atât antrenorii, cât și părinții mi-au spus să perseverez și să am încredere că voi reuși“

25 Mar 2024 1736

Convocare AGA Litoral SA Se aprobă oferta de cumpărare a unui teren intravilan şi a unei construcții situate în Mamaia, zona Club Castel

16 Mar 2024 534

CSM Constanța baschet Britney Jones, MVP în finala Cupei României, primul meci în fața propriilor fani. „Sunt entuziasmată!“

15 Mar 2024 657

Firme Constanța Noi puncte de lucru deschise de Hoteluri Restaurante Sud SA, pe litoral

01 Mar 2024 563

Farul Constanța Amintirile de aur ale lui Mihai Guriță. Finala Cupei, meciurile cu Auxerre și eurogolul său. Un atacant care lovea ca fulgerul! (GALERIE FOTO)

27 Feb 2024 1179

Volei Victorie senzațională! După Dinamo, CSM Constanța a învins și Steaua. În deplasare!

15 Feb 2024 750

Firme Constanța Acționarii Litoral Construct SA, convocați în adunare generală

08 Feb 2024 655

Primarul Constanței a încetat autorizația unei firme deținute de președintele CA-ului Confort Urban! S-a ajuns în instanță (MINUTA+DOCUMENTE)

06 Feb 2024 1108

Farul Constanța Fundașul Ionuț Larie, în echipa ideală a etapei a 24-a. A ajuns la șapte goluri marcate și e golgeterul „marinarilor“

06 Feb 2024 751

Tenis de masă. „Senzațional!“ CSM Constanța, în semifinalele ETTU Europe Cup Women. A învins ALCL TT Grand-Quevilly și în Franța! (GALERIE FOTO)

03 Feb 2024 1029

31 ianuarie 2024 Se joacă meciul de volei CSM Constanța - CSM București, în Sala Sporturilor „Simona Amânar“

31 Jan 2024 903

Farul Constanța. Alexandru Buzbuchi a devenit goal-keeper-ul titular „Revenirea în poartă mi-a adus o bucurie imensă“ (GALERIE FOTO)

29 Jan 2024 1316

Ronaldo Deaconu, la Farul Constanța „Sunt foarte fericit că am venit să joc alături de campioni“ (GALERIE FOTO)

08 Jan 2024 1003

CFR Constanța cumpără GPL de la Gaspeco L&D SA! Printre asociați, mama lui Cristi Borcea (DOCUMENT)

20 Dec 2023 850

Autorizație de construire pentru ABADL! Este vizată o investiție în zona Portului Tomis din Constanța

07 Dec 2023 1200