Schimbări importante Daewoo Mangalia Heavy Industries devine oficial Damen Shipyards Mangalia SA

La data de 9 noiembrie 2018, Adunarea Generală Ordinară a Acţionarilor Daewoo Mangalia Heavy Industries s-a întrunit în şedinţă, pentru a lua mai multe decizii.
 
Astfel, acţionarii - Şantierul Naval 2 Mai SA, cu o valoare de 48,99923% din capitalul social, reprezentată prin Ioan Griguţă, şi Damen Holding BV, cu o valoare de 51,00077% din capitalul social, reprezentată de Răzvan Florin Stoicescu - s-au întrunit în şedinţă pentru aprobarea unor schimbări majore.
 
La data de 20 iulie, Damen a încheiat un contract de transfer de acţiuni şi cesiune de creanţe cu 2MMS, prin care, inter alia, Damen transferă, iar 2MMS primeşte, în condiţiile respectivului contract, un număr de 20.792 de acţiuni ale societăţii, reprezentând 2 procente din capitalul social.
 
Acţionarii societăţii intenţionează să schimbe sistemul de administrare al acesteia, din sistem unitar în sistem dualist, iar ca urmare a acestei modificări, Consiliul de Administraţie va fi înlocuit de către un Consiliu de Supraveghere şi un Directorat.
 
Acţionarii societăţii au în plan numirea celor 7 membri ai Consiliului de Supraveghere al societăţii, precum şi stabilirea remuneraţiei acestora. Ca urmare a modificării structurii de administrare a societăţii, din sistem unitar în sistem dualist, s-a decis revocarea din calitatea de membri ai Consiliului de Administraţie a următorilor: Bert Jan ter Riet, Merkelbach van Enkhuizen Joannes Adrianus Cornelis Maria, Akimov Vadim, Poot Emilie Huibertus, Georgescu Ionel, Prodan Ştefan, Grosu Dorin-Ionuţ. S-a luat act de încetarea mandatelor de preşedinte al lui Bert Jan ter Riet şi de vicepreşedinte al lui Prodan Ştefan.
 
S-a aprobat numirea în calitatea de membru al Consiliului de Supraveghere a societăţii, pentru un mandat de 2 ani fiecare, începând cu data adoptării hotărârii, a următoarelor persoane: Bert Jan ter Riet, Merkelbach van Enkhuizen Joannes Adrianus Cornelis Maria, Akimov Vadim, Grosu Dorin-Ionuţ, Bogdan Constantin Andronic, Ştefan Prodan, Viorel Beleuzu.
Remuneraţia lunară a fost stabilită la 7.800 de lei pentru Dorin Ionuţ Grosu, Bogdan Constantin Andronic, Ştefan Prodan şi Viorel Beleuzu. S-a aprobat şi faptul că membrii numiţi la propunerea Damen să nu fie remuneraţi.
 
În şedinţa din 9 noiembrie, s-a aprobat şi schimbarea denumirii societăţii, din Daewoo Mangalia Heavy Industries SA în Damen Shipyards Mangalia SA, cu sediul social pe strada Portului nr. 1 din Mangalia. Limbile utilizate pentru desfăşurarea activităţii societăţii sunt engleza şi româna. Societatea va funcţiona pe o perioadă nelimitată.
 
A mai fost aprobată numirea membrilor Directoratului societăţii, pentru un mandat de 4 ani: Chris Groninger, cetăţean olandez, Liana Laura Constantin, cetăţean român, Florin Marian Spătaru, cetăţean român. Preşedintele Directoratului societăţii a fost Chris Groninger. Membrii Directoratului nu vor fi remuneraţi.

Consiliul de Supraveghere îl va avea ca preşedinte pe Bert Jan ter Riet, iar vicepreşedinte este numit Dorin Ionuţ Grosu. 
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Firme Constanța Acționarii Damen Shipyards Mangalia SA, convocați pe 29 aprilie în AGEA și AGOA. Mai multe puncte, inlcuse pe ordinea de zi

01 Apr 2024 682

Problemele șantierului naval Damen Shipyards Mangalia, discutate la sediul Ministerului Economiei, Antreprenoriatului și Turismului (MEAT)

20 Mar 2024 691

Firme Constanța Acționarii Damen Shipyards Mangalia SA, convocați în adunare generală. Ordinea de zi a ședinței, completată la cererea Damen Holding BV

26 Feb 2024 997

Acționarii Damen Shipyards Mangalia SA, convocați în ședință ordinară și extraordinară

10 Feb 2024 1838

Angel Tîlvăr Capabilităţi militare produse în România înseamnă locuri de muncă pentru români

25 Jan 2024 736

Firme Constanța Dan Egmond Ognef a demisionat din directoratul Damen Shipyards Mangalia SA. În locul său, numit un cetățean indian

11 Jan 2024 1141

Damen Shipyards Mangalia SA, exceptată de la restricțiile privind drepturile de hrană, voucherele de vacanță și primele, din Legea sustenabilității financiare

27 Dec 2023 1204

Ministerul Apărării Naționale, contract cu șantierul Damen Shipyards Mangalia! (DOCUMENT)

27 Dec 2023 1363

Damen Shipyards Mangalia SA vrea să împrumute 10 milioane de euro de la compania olandeză Damen Holding B.V.

07 Nov 2023 1902

„Singura expertiză pe care o avem este în repararea navelor“ Consiliul de Supraveghere Damen Shipyards Mangalia SA, întrunit în ședință

25 Oct 2023 1364

Cine sunt noii membri din Consiliul de Supraveghere al Damen Shipyards Mangalia SA!

16 Oct 2023 1279

Patru dosare în care Damen Shipyards Mangalia SA este reclamant, înregistrate la Tribunalul Constanța

15 Oct 2023 1357

Damen Shipyards Mangalia SA cheamă în instanță pe Șerban Rita Vasilică. Proces la Tribunalul Constanța

02 Oct 2023 1118

Firme Constanța Ședința CA al Șantierului Naval 2 Mai SA – au fost avizate Situațiile financiare. Luminița Vlădescu, aleasă președinte CA

29 Sep 2023 974

ITM Constanța Amenzi în valoare de 71.500 lei la subantreprenorii care desfașoară activități pe platforma Damen Shipyards Mangalia

31 Aug 2023 1125