Schimbări în firma fostului șef al Vămii, Sunai Cadâr

SC Antreprenor Management SRL, firmă în care este asociat și fostul șef al Direcţiei Regionale de Accize şi Operaţiuni Vamale Constanţa, Sunai Cadâr, își schimbă administratorul.
 
Potrivit unei hotărâri a AGA, publicată în Monitorul Oficial, Deniz Nurla este revocat din funcția de administrator al SC Antreprenor Management SRL, începând cu data de 26 septembrie 2016.  De asemenea, Nurla dispare și de pe lista asociaților firmei, unde figura cu 84 de părți sociale.
 
Locul său ca administrator a fost luat de Gesur Suliman, un tânăr de 30 de ani, din Medgidia, asociat în firmă.

Despre Antreprenor Management SRL
Antreprenor Management SRL funcţionează din 2003 în Constanţa, pe bulevardul Aurel Vlaicu. Firma are ca domeniu de activitate dezvoltare (promovare) imobiliară. Capitalul social integral vărsat al firmei este de 2.800 de lei. Antrepenor Management SRL a declarat la sfârşitul anului 2015 o cifră de afaceri de 184.000 de lei şi un profit net de zero lei. Conform vrăjitorul.eu, firma a avut trei salariaţi şi datorii de 4.879.512 lei.
 
Asociații firmei sunt: Sunai Cadâr – cu 45 de părți sociale, echivalentul a 16,07% din cota de participațiune; Aidin Ali – cu 45 de părți sociale și 16,07% cotă de participare; Gesur Suliman – 50 de părți sociale, 17.86% cotă de participare; Eugenia Gheorghe – 140 părți sociale și 50% cotă de participare.
 
Sunai Cadâr, născut pe 21.07.1967, în Medgidia, mai este asociat în firma Fer Auto Cleaning SRL, în funcţiune. Reamintim că Sunai Cadâr, fost şef al Direcţiei Regionale de Accize şi Operaţiuni Vamale Constanţa, a fost implicat în dosarul privind importurile nelegale „Portul“, alături de aproximativ 40 de persoane. Acesta a fost trimis în judecată pentru presupusa săvârşire a infracţiunii de iniţiere sau constituire a unui grup infracţional organizat ori aderarea sau sprijinirea sub orice formă a unui astfel de grup. Acesta controla activităţile de import-export din cadrul DRAOV Constanţa, prin perceperea unor sume pentru procesarea vamală a mărfurilor, indiferent dacă erau introduse licit sau ilicit. El a fost arestat, dar eliberat în 2011, neavând voie să părăsească ţara.
 
Aidin Ali, născut pe 15.08.1967, în Constanţa, mai este asociat în patru firme, respectiv Depodent SRL (în funcţiune), Depoville SRL (în funcţiune), Fruitville Group SRL (în funcţiune; fuziune prin absorbţie) şi Ștefi Stil Invest SRL (lichidare, întrerupere temporară de activitate, radiată).

Gesur Suliman s-a născut pe 30.04.1986, în Medgidia, şi este asociat doar în această firmă.


Eugenia Gheorghe, născută pe 29.02.1948, în comuna Bucium-Poieni din judeţul Alba, este asociată doar în Antreprenor Management SRL.

Citește și... 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Răspunsul primit de la APM Constanța de Sunai Cadâr, fost șef al Direcției Vamale Constanța. Este vizat un bloc

05 Oct 2018 2067

Sunai Cadâr, fost şef al Direcţiei Vamale Constanţa, vrea să modifice blocul ridicat pe bulevardul Aurel Vlaicu

21 Sep 2018 3582

Fostul şef al Vămii Constanţa, Sunai Cadâr, cooptat în Antreprenor Management SRL

29 Aug 2016 5985