Se deschide robinetul cu bani Primăria Constanţa pune la bătaie fonduri nerambursabile pentru cinci proiecte de interes general. Detalii

Primăria Municipiului Constanţa va acorda fonduri financiare nerambursabile în anul 2018, din bugetul propriu, pentru susţinerea organizării şi derulării proiectelor nonprofit de interes general „Ziua Constanţei 2018“, „Ziua Copilului 2018“, „Festivalul Mamaia Copiilor“, „Filme în Aer Liber“ şi a unui eveniment sportiv de triatlon pentru amatori şi profesionişti. În total, Primăria Constanţa pune la bătaie suma de 1.750.000 de lei fără TVA.

Temeiul legal al acordării acestor fonduri este Legea nr. 350/2005 privind regimul finanţărilor nerambursabile din fonduri publice alocate pentru activităţi nonprofit de interes general, O.G. nr. 51/1998 privind îmbunătăţirea sistemului de finanţare a programelor, a proiectelor şi a acţiunilor culturale, cu modificările şi completările ulterioare, şi Ordinul Agenţiei Naţionale pentru Sport nr.130/2006 privind finanţarea nerambursabilă din fonduri publice a proiectelor cluburilor sportive de drept privat şi ale asociaţiilor pe ramură de sport judeţene şi ale
municipiului Bucureşti, cu modificările şi completările ulterioare.

Criteriile stabilite nu pot fi schimbate pe toată durata de aplicare a procedurii de atribuire a contractului de finanţare nerambursabilă. Valoarea fondurilor financiare solicitate şi ofertate este fermă pe toată durata contractului.
 

200.000 de lei pentru Ziua Constanţei 2018


Bugetul maxim disponibil pentru atribuirea contractului de finanţare nerambursabilă pentru susţinerea proiectului nonprofit de interes general „Ziua Constanţei 2018“ este de 200.000 de lei, inclusiv TVA. Data-limită pentru depunerea propunerilor este 13.04.2018, ora 16.00.

Proiectele depuse în vederea obţinerii contractului de finanţare nerambursabilă pentru susţinerea proiectului nonprofit de interes general „Ziua Constanţei 2018“ se vor deschide în data de 19.04.2018, ora 12.00, în prezenţa membrilor comisiei de selecţie a ofertelor. Având în vedere timpul scurt până la data de 21 mai 2018, când se sărbătoreşte Ziua Constanţei, în conformitate cu prevederile art. 20, alin. (2) din Legea nr. 350/2005 privind regimul finanţărilor nerambursabile din fonduri publice alocate pentru activităţi nonprofit de interes general, cu modificările şi completările ulterioare, Primăria Municipiului Constanţa accelerează aplicarea procedurii de selecţie a proiectelor.
 

150.000 de lei pentru Ziua Copilului 2018

 
Bugetul maxim disponibil pentru atribuirea contractului de finanţare nerambursabilă pentru susţinerea proiectului nonprofit de interes general „Ziua Copilului 2018“ este de 150.000 de lei, inclusiv TVA. Data-limită pentru depunerea propunerilor este 13.04.2018, ora 16.00. Proiectele depuse pentru atribuirea contractului de finanţare nerambursabilă se vor deschide în data de 20.04.2018, ora 12.00, în prezenţa membrilor comisiei de selecţie a ofertelor.
 
Având în vedere timpul scurt până la data de 1 iunie 2018, când se sărbătoreşte Ziua Copilului, în conformitate cu prevederile art. 20, alin. (2) din Legea nr. 350/2005 privind regimul finanţărilor nerambursabile din fonduri publice alocate pentru activităţi nonprofit de interes general, cu modificările şi completările ulterioare, Primăria Municipiului Constanţa accelerează aplicarea procedurii de selecţie de proiecte.
 

600.000 de lei pentru Festivalul Mamaia Copiilor

 
Bugetul maxim disponibil pentru atribuirea contractului de finanţare nerambursabilă pentru susţinerea proiectului nonprofit de interes general „Festivalul Mamaia Copiilor“ este de 600.000 de lei, inclusiv TVA. Data-limită pentru depunerea propunerilor este 27.04.2018, ora 16.00. Proiectele depuse se vor deschide în data de 8.05.2018, ora 12.00, în prezenţa membrilor comisiei de selecţie

a ofertelor.
 
300.000 de lei pentru Filme în Aer Liber


Bugetul maxim disponibil pentru atribuirea contractului de finanţare nerambursabilă pentru susţinerea proiectului nonprofit de interes general „Filme în Aer Liber“ este de 300.000 de lei inclusiv TVA. Data-limită pentru depunerea propunerilor este 27.04.2018, ora 16.00. Proiectele depuse se vor deschide în data de 14.05.2018, ora 12.00, în prezenţa membrilor comisiei de selecţie a ofertelor.

500.000 de lei pentru evenimentul sportiv de triatlon pentru amatori şi profesionişti


Bugetul maxim disponibil pentru atribuirea contractului de finanţare nerambursabilă pentru susţinerea proiectului nonprofit de interes general „Eveniment sportiv de triatlon pentru amatori şi profesionişti“ este de 500.000 de lei, inclusiv TVA. Data-limită pentru depunerea propunerilor este 27.04.2018, ora 16.00. Proiectele depuse se vor deschide în data de 11.05.2018, ora 12.00, în prezenţa membrilor comisiei de selecţie a ofertelor.
 
Atribuirea contractului de finanţare nerambursabilă necesară organizării şi derulării acestor evenimente se va face de către comisia de selecţie şi evaluare a ofertelor, pe baza criteriului „cel mai mare punctaj obţinut“, în limita bugetului aprobat, punctaj realizat ca urmare a aplicării mai multor criterii.
 
Prezentul anunţ de participare a apărut în Monitorul Oficial nr. 58, Partea VI, din data de 28.03.2018.
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Frimituri SRL furnizează materiale de promovare și protocol pentru Primăria Constanța (DOCUMENT)

16 Apr 2024 213

Licitații Constanța Primăria Crucea, contract pentru înființarea rețelei de apă uzată în Stupina

16 Apr 2024 300

Afaceri Constanța Primăria Nicolae Bălcescu va avea un sistem de distribuție gaze naturale. Iată cine va asigura dirigenția de șantier (DOCUMENTE)

16 Apr 2024 315

Justiție Constanța Firma care administrează Cimitirul Municipal Constanța a câștigat în instanță procesul cu primăria!

16 Apr 2024 399

Achiziții Constanța Primăria Cernavodă a încheiat un contract cu o firmă din Medgidia. La mijloc sunt 18.000 de euro (DOCUMENTE)

16 Apr 2024 512

ZIUA LIVE Pe cine va vota Claudiu Palaz ca primar al Constanței? (VIDEO)

16 Apr 2024 368

Din această noapte, încep lucrările pe bulevardul Mamaia din Constanța

16 Apr 2024 506

Sofi Leader Invest SRL vrea să ridice un bloc de patru etaje la Constanța

16 Apr 2024 293

ZIUA LIVE Stelian Ion, candidatul Alianței Dreapta Unită pentru Primăria Constanța propune o administrație transparentă!

16 Apr 2024 406

Cu acordul Primăriei Constanța Imobilul ridicat de firma Popescu Intermed SRL pe strada Dumbrăveni va fi modificat

16 Apr 2024 332

Cumpărări directe Constanța În satul Moșneni, comuna 23 August, se va construi un teren de sport multifuncțional (DOCUMENT)

16 Apr 2024 454

Un număr tot mai mare de locuitori ai Constanței se implică în campania „Adoptă un cățel" (Galerie FOTO)

16 Apr 2024 402

Cumpărări directe Constanța Primăria Comunei Independența, licitație deschisă pentru servicii de proiectare (DOCUMENT)

15 Apr 2024 439

Cumpărări directe Constanța Primăria Cuza Vodă investește în întreținerea străzilor împietruite din comună. Iată firma câștigătoare (DOCUMENT)

15 Apr 2024 465

Județul Constanța Primăria Ghindărești investește în servicii de consultanță în domeniul achizițiilor publice (DOCUMENT)

15 Apr 2024 408