Se împlinesc 41 de ani de la inaugurarea lucrărilor de construcție de la centrala nuclearo-electrică de la Cernavodă


La 14 iulie 1980 pe șantierul centralei nuclearo - electrice de la Cernavodă, lucrările de construcție erau inaugurate. Cu un an înaintea evenimentului România obținuse licența pentru preluarea sistemului CANDU.
 
După două luni de la începerea construcției, se turna prima lamelă a subradierului clădirii reactorului 1.
 
Lucrările au continuat, astfel că în decembrie 1989, stadiul realizării investițiilor Unității 1 era 45%.
 
Din păcate, în 1993, lucrările la Unitatea 2 erau sistate, dar cele pentru prima unitate continuau, astfel că la 31 august 1999 se petrecea recepția finală la Unitatea 1.
 
La Unitatea 2 lucrările reîncepuseră, iar după aducerea combustibilului și finalizarea tuturor testelor, reactorul a fost inaugurat la 5 octombrie 2007.
 
Lucrările la Unitățile 3 și 4 urmează să înceapă, conform Companiei Nuclearelectrica.

Sursă foto și de documentare: nuclearelectrica.ro

Citește și :


Unul dintre titanii biologiei româneşti, la aniversare

Răzvan Nicolescu – „Proiectul reactoarelor 3 și 4 va fi finalizat”
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Alertă la centrala nucleară Zaporojie! Rusia acuză armata ucraineană că ar fi lovit-o

07 Apr 2024 622

Licitații Constanța Nuclearelectrica SA investește peste 1,91 de milioane de euro în birouri din containere modulare, la CNE Cernavodă (DOCUMENT)

03 Oct 2023 1069

Achitări pe linie, în primă instanță Amânare de pronunțare în apelul dosarului foștilor șefi ai Centralei Nuclearoelectrice Cernavodă

21 Sep 2023 1018

''Trebuie să acţionăm înainte de a fi prea târziu" Alimentarea externă cu energie electrică a fost restabilită la centrala nucleară ucraineană Zaporojie

06 Nov 2022 1522

Ucraina Directorul general al centralei nucleare Zaporojie, reținut de o patrulă rusă

01 Oct 2022 1182

Operaţiunile la centrala nucleară ucraineană Zaporojie, oprite complet

11 Sep 2022 1162

Volodimir Zelenski - „Rusia a pus Ucraina şi pe toţi europenii la un pas de un dezastru atomic“

26 Aug 2022 1317

Nicolae Ciucă, anunț de ultimă oră despre situaţia de la centrala nucleară de la Zaporojie (VIDEO)

10 Aug 2022 2081

Alertă în Bulgaria! Unitatea 5 a centralei nucleare de la Kozlodui a fost deconectată

22 Jun 2022 1460

Centrala nucleară dezafectată de la Cernobîl, din nou fără alimentare cu energie electrică

14 Mar 2022 1234

Alimentarea electrică a centralei nucleare de la Cernobîl a fost restabilită

13 Mar 2022 1131

Ucraina Obuze de artilerie au avariat o instalaţie de cercetare nucleară din Harkov

08 Mar 2022 1270

Un ofiţer rus este la conducerea tehnică a centralei nucleare de la Zaporojie, Ucraina

06 Mar 2022 1453

Ucraina. Vladimir Putin a spus că își va atinge obiectivele „prin negocieri sau prin război"

06 Mar 2022 1411

Statele occidentale acuză Rusia la ONU de atac deliberat asupra centralei nucleare de la Zaporojie. "Mulţumită lui Dumnezeu, lumea a scăpat de un dezastru nuclear"

04 Mar 2022 1426