Se închide studioul de muzică al Cristinei, soția lui Nicu Paleru


Maria Cristina Paleru, soția interpretului Nicu Paleru, și-a închis studioul de muzică. Este vorba despre societatea Paleru – Ghinescu SRL, deschisă în cursul verii anului 2018, care se ocupa cu „activități de realizare a înregistrărilor audio și activități de editare muzicală“.
În Monitorul Oficial al României a fost publicată Hotărârea nr. 1 din data de 20 februarie 2020 a Adunării Generale a Asociaților firmei Paleru-Ghinescu SRL. Potrivit documentului citat, în prezența celor două asociate din firmă, respectiv Maria Cristina Paleru și Emilia Turcu, AGA a decis „dizolvarea și lichidarea simultană a Paleru-Ghinescu SRL, în temeiul art. 235 și art. 227 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 31/1990 privind societățile, republicată, cu modificările și completările ulterioare“. „Declarăm că societatea nu are active sau pasive. Restul prevederilor din actul constitutiv rămân neschimbate până la data radierii societății“, au arătat cele două acționare ale firmei.
Societatea Paleru-Ghinescu SRL a fost deschisă în vara anului 2018 și are ca obiect principal „activități de realizare a înregistrărilor audio și activități de editare muzicală“, sediul social fiind în Constanța, pe strada Monaco. Conform datelor furnizate de Registrul Comerțului la data de 18 martie 2020, capitalul social subscris al firmei este de 200 de lei, iar acțiunile societății sunt deținute în procente egale de către Maria Cristina Paleru și Emilia Turcu. Ambele acționare au și calitatea de administratori în firmă.
Printre activitățile secundare ale firmei, peste 520 la număr, se află și coafură și alte activități de înfrumusețare, activități de pompe funebre și similare, întreținere corporală, bâlciuri și parcuri de distracții, diferite tipuri de comerț, școli de conducere, alte forme de învățământ, diferite tipuri de transporturi, inclusiv maritime și costiere de pasageri, lucrări de construcții, tâmplărie, ipsoserie, furnizarea de abur și aer condiționat, ori chiar tratarea și eliminarea deșeurilor periculoase. Acestora li se adăugă multe altele.
În ce privește situația financiară a societății pentru anii 2016, 2017 și 2018, nu există înregistrări la Registrul Comerțului.

Citește și:

Soţia interpretului de muzică de petrecere Nicu Paleru şi-a făcut o firmă nouă

Nevasta lui Nicu Paleru intră în afaceri la Constanţa

 


Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Serviciul de stare civilă Constanţa. Publicaţii de căsătorie 14 februarie 2023

15 Feb 2023 1420

Cântărețul Nicu Paleru, victorie în instanță, la Constanța! (MINUTA)

26 Jan 2023 3163

Judecătorii de la Curte, așteptați să se pronunțe în dosarul unui cunoscut interpret de muzică de petrecere

24 Jan 2023 1543

Cunoscutul interpret de muzică de petrecere Nicu Paleru, citat azi, la Curtea de Apel Constanța

11 Jan 2023 2467

Cunoscut cântăreț de muzică de petrecere, în proces la Curtea de Apel Constanța! Despre ce este vorba

24 Nov 2022 2265

Soţia interpretului de muzică de petrecere Nicu Paleru şi-a făcut o firmă nouă

23 Aug 2018 3924

O firmã din Pitești l-a dat în judecatã, la Constanța, pe interpretul de muzicã de petrecere Nicu Paleru

23 Mar 2018 4128

Maria Dragomiroiu şi alţi artişti cunoscuţi, într-o seară inedită la Jupiter

04 Aug 2015 2665