Se reiau lucrările la Calea de rulare la Podul de la Cernavodă



 
  • Vor continua lucrările de reparații și reabilitare, lucrari întrerupte pe timpul sezonului estival.
Luni, 04.10.2021, vor fi instituite restricții de circulație, prin închiderea Căii 2 de rulare, pe sensul de mers Constanța – București, în vederea realizării lucrărilor de reabilitare a Podului de la Cernavodă, situat pe Autostrada A2, la km 157+600.

Vor continua lucrările de reparații și reabilitare, lucrari întrerupte pe timpul sezonului estival.

Va fi refacută calea aferentă trotuarelor și a parapetului pietonal, atât pe podul principal, cât și pe viaducte. Pe podul metalic se va înlocui parapetul direcțional, vor fi inlocuite rosturile de dilatație pe calea de rulare, se vor face reparații cu betoane speciale la pile, lucrări de refacere a protecției anticorozive la structurile metalice. La finalizarea lucrărilor starea tehnică a podului va îndeplini cerințele de calitate prevăzute în legea 10/1995 privind rezistența și stabilitatea la acțiuni statice și dinamice, siguranța în exploatare și protecția mediului.

Podul de la Cernavodă, în lungime de 1596 m este un pod combinat de cale ferată și șosea, de tip constructiv, care împreună cu podul similar peste brațul Borcea, în lungime de 970 m, traversează fluviul Dunărea și conectează orașele Fetești și Cernavodă, între regiunile Muntenia și Dobrogea.

Sursa foto: Facebook/ CNAIR 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Istoria Dobrogei Destinul unui savant - Anghel Saligny

29 Mar 2024 4534

Ion Marin Sadoveanu, scriitorul școlit la Constanța, oraș rămas veșnic în amintirile sale

01 Feb 2024 839

Cumpărare directă DRDP Constanța contractează servicii de expertiză tehnică pentru Podul de pe DN 22C, de la Cernavodă

19 Dec 2023 743

#DobrogeaDigitală Portul din Cernavodă - „Acest port cade în declin, prin faptul că nu poate să mai aibă traficul din trecut“

18 Dec 2023 1906

#citeșteDobrogea 23 noiembrie 1878, o zi de sărbătoare pentru dobrogeni

28 Nov 2023 1969

IGPR InfotraficTraficul este restricționat dinspre autostrada A2 București-Constanța către Cernavodă

27 Sep 2023 932

Știri Constanța azi LIVE TEXT. Vernisajul expoziției „Amprenta Brătienilor în Dobrogea. Podul Carol I de la Cernavodă”, la Muzeul de Istorie Națională și Arheologie (FOTO+VIDEO)

01 Sep 2023 1035

Vernisaj la MINA Constanța Expoziție despre povestea Podului de la Cernavodă și implicarea lui Ionel și Vintilă Brătianu, fiii lui I.C. Brătianu

31 Aug 2023 753

S-au ridicat restricțiile de circulație pe Podul de la Cernavodă!

12 Apr 2023 1053

Lucrări de reabilitare a podului de la Cernavodă pe autostrada A2. Restricții de trafic

20 Feb 2023 1063

Se reiau lucrările de reabilitare la Podul de la Cernavodă! Iată de când

18 Feb 2023 1277

Restricții de circulație pe podul de la Cernavodă pentru continuarea lucrărilor de reabilitare

17 Feb 2023 932

Anunț important pentru șoferi Se ridică restricțiile de circulație pe podul de la Cernavodă!

14 Dec 2022 1120

#Dobrogea144 Liviu Cristian Negoiță, primarul orașului Cernavodă, mesaj de Ziua Dobrogei

18 Nov 2022 2252

Atenție șoferi! Sunt restricții de circulație pe podul de la Cernavodă și pe podul peste Brațul Borcea. Au fost reluate lucările de reabilitare

19 Sep 2022 1321