Se strică vremea la Constanța. Sunt anunțate ploi, descărcări electrice și vânt puternic la Constanța. Unde pot fi semnalate probleme cauzate de vremea rea

Cod galben de furtuna. Foto: PixabayDin această seară, de la ora 18:00 și până pe 2 aprilie la ora 21:00, municipiul Constanța se află sub atenționare de cod galben de vânt puternic. În intervalul menționat, vântul va prezenta intensificări temporare, cu rafale de 55...65 km/h și trecător peste 70...75 km/h.

Astfel, vremea va deveni instabilă, vor fi descărcări electrice, posibil și vijelii. Pe arii restrânse, va ploua mai ales sub formă de aversă, iar în intervale scurte de timp sau prin acumulare se vor înregistra cantități de apă ce vor depăși 20 - 30 l/mp. Începând de sâmbătă, vremea se va răci treptat.

„Constănțenii, agenții economici și asociațiile de proprietari pot semnala permanent orice problemă la următoarele numere de telefon:

Dispecerat Primăria Municipiului Constanța - 0241/550055

Dispecerat Direcţia Generală Poliția Locală - 0241/484205 și 0341/922

Dispecerat Biroul Apărare Civilă, Sănătate și Securitate în Muncă și Situații de Urgență  - 0737552271“ - au precizat reprezentanții Primăriei Constanța.


Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

ANM Se schimbă iar vremea. Se anunță averse cu descărcări electrice

25 Apr 2024 922

Informare meteo de vreme rea pentru toată țara! Anunțul meteorologilor

23 Apr 2024 865

Alertă meteo! O masă de aer încărcată cu particule de praf de origine sahariană va traversa România

23 Apr 2024 723

ANM Situația rezervei de umiditate în Dobrogea și alte regiuni ale țării

22 Apr 2024 647

Județele Constanța și Tulcea, sub cod galben de vânt

20 Apr 2024 625

Umiditatea solului în Dobrogea. Evaluare recentă a specialiștilor ANM

19 Apr 2024 416

UPDATE Atenție! Avertizare de Cod portocaliu de vânt puternic pentru județele Constanța și Tulcea

17 Apr 2024 819

Alertă meteo! Județele Constanța și Tulcea, sub cod galben de vijelii, averse torențiale și grindină

17 Apr 2024 1398

Situația rezervei de umiditate în Dobrogea și alte regiuni ale țării. Evaluare la data de 16 aprilie 2024

16 Apr 2024 633

ANM avertizează! Transport de praf saharian în România între 16 și 18 aprilie

16 Apr 2024 517

Cum va fi vremea în Dobrogea în următoarele două săptămâni. Prognoza ANM

13 Apr 2024 780

ANM Rezerva de umiditate în Dobrogea. Date actualizate

12 Apr 2024 508

ANM anunță vreme mai caldă decât normalul perioadei în zona Dobrogea

08 Apr 2024 420

UPDATE Județele Constanța și Tulcea, sub cod galben de ceață! Se circulă în condiții de vizibilitate scăzută pe Autostrada A2 București-Constanța

08 Apr 2024 416

ANM Valori termice mai ridicate decât cele normale pe întreg teritoriul României, în următoarele 4 săptămâni. Iată ce temperaturi se vor înregistra în Dobrogea

07 Apr 2024 480