Secretarul de stat Simona Cojocaru, la reuniunea bilaterală România-NATO pentru analiza capabilităților de apărare


În contextul reuniunii bilaterale România-NATO pentru analiza capabilităților de apărare 2019/2020, secretarul de stat pentru politica de apărare, planificare și relații internaționale, Simona Cojocaru a avut o întrevedere cu Paul Savereux, director pentru planificarea apărării în cadrul Diviziei pentru Politici şi Planificarea Apărării, din cadrul Secretariatului Internațional al NATO.

Secretarul de stat a prezentat succint stadiul implementării angajamentelor asumate de către România în cadrul NATO, inclusiv aspectele privind alocarea a două procente din PIB pentru apărare, din care o parte semnificativă, peste recomandarea NATO de 20 la sută din bugetul total, este repartizată achizițiilor de echipamente majore. De asemenea, au fost subliniate modalitățile concrete de îndeplinire a acestor angajamente, în special în ceea ce privește programele de înzestrare destinate operaționalizării forțelor care constituie contribuția României în cadrul procesului NATO de planificare a apărării (NDPP).

Oficialul NATO a evidențiat unele elemente preliminare rezultate din analiza planurilor naționale, subliniind importanța respectării angajamentelor privind finanțarea apărării, în acord cu documentul adoptat în cadrul Summit-ului din Ţara Galilor în 2014 (The Wales Summit Pledge on Defence Investment) și a onorării de către România a contribuțiilor solicitate de ținte de capabilități pentru îndeplinirea nivelului de ambiție al Alianței. Totodată, a prezentat unele recomandări pentru o cât mai eficientă integrare a planurilor și inițiativelor naționale în procesul de planificare al Alianței.

Rezultatele procesului de analiză a capabilităților pentru apărare 2019 - 2020 urmează să fie prezentate miniștrilor apărării din statele membre ale NATO în cadrul reuniunii din luna iunie a.c.

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

MApNConducerea MApN, vizită oficială în Slovenia

28 Mar 2024 275

Vești bune pentru militari! Guvernul majorează salariile personalului din MApN

21 Mar 2024 5300

MApNReuniunea Grupului de contact pentru Ucraina

20 Mar 2024 337

MApN Exercițiul TrojanFootprint24 s-a desfășurat de la malul Mării Negre și până la munte (FOTO)

16 Mar 2024 484

Exercițiul multinațional Justice Eagle 24, desfășurat de militarii din Brigada 9 Mecanizată „Mărășești” Constanța

16 Mar 2024 469

MApNForțele Aeriene Române transportă ajutoare umanitare către Regatul Hașemit al Iordaniei

14 Mar 2024 372

MApNÎntrevederea ministrului apărării naționale cu noul ambasador al Republicii Elene în România

14 Mar 2024 336

MApNMisiune umanitară a Forțelor Aeriene Române

13 Mar 2024 310

MApNÎntrevederea ministrului apărării naționale cu adjunctul șefului Misiunii Diplomatice a SUA la București

12 Mar 2024 383

Primul caz din România de operație pe creier prin pleoapă, la Spitalul Universitar de Urgență Militar Central „dr. Carol Davila” (GALERIE FOTO)

09 Mar 2024 812

MApNMisiune de căutare și intervenție în Marea Neagră asupra unei posibile mine marine

07 Mar 2024 260

Reacția MApN după depistarea minei de la Costinești, județul Constanța

07 Mar 2024 531

Mină la malul mării, în Costinești, județul Constanța (FOTO+VIDEO)

07 Mar 2024 1449

MApNÎntrevederea ministrului apărării naționale cu șeful Gărzii Naționale a Statului Alabama

06 Mar 2024 304

MApNSeminar internațional pentru tinerii ofițeri în rezervă din statele NATO și partenere, găzduit de Academia Forțelor Terestre

01 Mar 2024 393