Secții închise din cauza Covid-19, la Spitalul Mangalia. Mai mulți angajați au fost testați pozitiv



 
  • Mai multe secții din cadrul Spitalului Municipal Mangalia au fost închise, miercuri, după ce angajați ai unității medicale au fost testați pozitiv la infecția cu coronavirus.




Potrivit reprezentanților instituției medicale este vorba de un număr de 19 angajați din cadrul Secțiilor: Obstetrică-Ginecologie, Neonatologie, Pediatrie.







„Conform procedurilor legale în astfel de situații, am luat toate măsurile sanitare care se impun, astfel că secțiile Obstetrică-Ginecologie, Neonatologie și Pediatrie au fost temporar închise, timp de 7 zile, iar internările direcționate către cele mai apropiate unități medicale. Camera de gardă de la Pediatrie rămâne în continuare deschisă, doar pentru urgențe, în cadrul Pavilionului A”, a declarat managerul spitalului, Alina Dan.








Tot ea precizează că a fost înștiințată conducerea DSP Constanța, cea de la Ambulanță, precum și cea a spitalelor din apropierea Mangaliei, în eventualitatea în care vor fi pacienți care vor avea nevoie de internare pe secțiile respective.









Imediat ce situația va permite redeschiderea secțiilor, reprezentanții spitalului vor informa, în timp util.







Sursa foto:Primăria Mangalia

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Spitalul Municipal Mangalia, județul Constanța angajează asistent medical pentru Secția Obstetrică ginecologie

18 Apr 2024 281

CNSC, decizie care vizează DGASPC Snow Clean SRL continuă să câștige contracte la instituțiile subordonate Consiliului Județean Constanța! (DOCUMENT)

18 Apr 2024 335

Crimă într-un hotel din Mangalia! Loredana, tânăra suspectată că și-ar fi ucis prietena este nemulțumită de prima condamnare

18 Apr 2024 356

Judecătoria Mangalia motivează condamnarea Monicăi Macovei, fost ministru al Justiției - „Scopul pedepsei poate fi atins şi fără executarea acesteia“

18 Apr 2024 374

Judecătoarea Popoviciu de la Mangalia amână dosarul tragediei de la 2 Mai Declarații cutremurătoare ale părinților tinerilor uciși în urma impactului (VIDEO)

18 Apr 2024 507

Tragedia de la 2 Mai. Un nou termen de judecată în dosarul lui Vlad Pascu. Avocatul Cuculis face declarații (VIDEO)

18 Apr 2024 359

Cutremurător Tatăl lui Sebi și-a făcut un tatuaj, în memoria fiului său (FOTO+VIDEO)

18 Apr 2024 912

Judecătoarea Popoviciu de la Mangalia amână dosarul tragediei de la 2 Mai și formulează cerere de abținere

18 Apr 2024 695

Termen nou în dosarul lui Vlad Pascu Tătăl Robertei, prezent la Judecătoria Mangalia- „Să le fie rușine!” (VIDEO)

18 Apr 2024 403

Cumpărări directe Constanța Un imobil de pe strada Mihai Viteazu din Mangalia va fi demolat de Altion Serv SRL (DOCUMENT)

18 Apr 2024 297

Termen nou în dosarul lui Vlad Pascu Mama Robertei, tânăra ucisă la 2 Mai, face declarații- „Sperăm că se va face dreptate” (VIDEO)

18 Apr 2024 416

Termen nou în dosarul lui Vlad Pascu Tatăl lui Sebi, plin de durere- „Nu mai am nici o speranță” (VIDEO)

18 Apr 2024 474

Imagini de la Judecătoria Mangalia. UPDATE. Astăzi, termen nou în dosarul lui Vlad Pascu (FOTO+VIDEO)

18 Apr 2024 534

În Portul Mangalia Două drone de tip avion au intrat în dotarea Poliției de Frontieră (Galerie FOTO)

17 Apr 2024 530

„Mișcare surpriză“ în dosarul Monicăi Macovei, fost ministru al Justiției, condamnată cu suspendare, la Mangalia!

17 Apr 2024 746