Ședință de Guvern Metodologie unitară de calcul în cazul proiectelor din fonduri nerambursabile

A fost Ședință la Guvernul României
A fost ședința la Guvernul României, azi, 23 mai 2022. 


Actele normative aprobate în ședința Guvernului României din 23 mai 2022 sunt următoarele: 

 
PROIECTE DE LEGI


1. PROIECT DE LEGE pentru ratificarea Tratatului între România şi Guvernul Malaysiei privind extrădarea, semnat la Kuala Lumpur la 6 decembrie 2021

Guvernul a adoptat proiectul de lege. Astfel, România și Malaysia se angajează să îşi extrădeze reciproc orice persoană aflată pe teritoriul uneia dintre părți şi care este învinuită sau judecată pentru o infracțiune sau este urmărită în vederea executării unei pedepse privative de libertate aplicate de autorităţile judiciare ale părților. Tratatul prevede obligația de extrădare, infracțiunile extrădabile, motivele de refuz, regulile privind extrădarea propriilor cetățeni, procedura de extrădare şi alte dispoziții.
 
2. PROIECT DE LEGE pentru ratificarea Tratatului între România şi Guvernul Malaysiei privind asistența judiciară reciprocă în materie penală, semnat la Kuala Lumpur la 6 decembrie 2021

Guvernul a adoptat proiectul de lege. Tratatul privind asistența judiciară în materie penală are în vedere facilitarea cooperării dintre autoritățile judiciare române și cele malaysiene, existând totodată posibilitatea recurgerii și la alte forme de asistență, în măsura în care acestea sunt permise de legislația ambelor state.


Tratatul reglementează domeniile în care părțile urmează să își acorde asistență reciprocă, precum și domeniile exceptate; localizarea sau identificarea persoanelor și a obiectelor; efectuarea de comisii rogatorii, inclusiv audierea prin video-conferință; autoritățile centrale competente; executarea cererilor de percheziție, sechestru și confiscare; transmiterea de documente, materiale de probă și obiecte.

De asemenea, sunt prevăzute prevederi cu privire la forma și conținutul cererii de asistență judiciară, situațiile în care executarea unei cereri poate fi refuzată, obligația pentru asigurarea confidențialității și restricții privind folosirea probelor și informațiilor în alte scopuri decât cele decurgând din cererea de asistență.
Comunicarea între autoritățile judiciare române și cele malaysiene se va realiza prin intermediul autorităților centrale desemnate în acest scop.
 
 
HOTĂRÂRI DE GUVERN


1. HOTĂRÂRE DE GUVERN pentru modificare Hotărârii Guvernului nr.43/2020 privind organizarea și funcționarea Ministerului Mediului, Apelor și Pădurilor

Actul normativ a fost aprobat.

2. HOTĂRÂRE DE GUVERN pentru modificarea și completarea Hotărârii Guvernului nr. 52/2018 privind organizarea și funcționarea Ministerului Fondurilor Europene
Hotărârea de Guvern are ca obiect de reglementare reorganizarea instituțională a Ministerului Investițiilor și Proiectelor Europene, având în vedere calitatea sa de instituție publică centrală responsabilă cu implementarea PNRR. De asemenea, sunt luate în considerare noile programe operaționale gestionate de minister și obiectivele asumate de Guvern în fața Comisiei Europene.

Măsurile incluse în actul normativ vin în sprijinul derulării activităților curente aferente perioadei de programare 2014-2020, cât și din perspectiva atribuțiilor ce le vor primi pe următoarea perioadă de contractare. Totodată, măsurile au în vedere asigurarea unui management financiar eficient şi eficace al fondurilor şi al capacității de absorbție.

Prin urmare, modificările intervenite în structura organizatorică sunt:

- Majorarea numărului de secretari de stat de la 5 la 8 posturi, înființarea a doua posturi de subsecretar de stat (cu cabinetele aferente), precum și majorarea numărului de secretari generali adjuncți de la 2 la 4 posturi;

- Majorarea numărului de posturi aferente Ministerului Investițiilor și Proiectelor Europene, respectiv de la 1.407 la 1.943 (exclusiv demnitarii și cabinetele aferente demnitarilor);

- Reorganizarea unor direcții din cadrul ministerului.
 

MEMORANDUMURI


MEMORANDUM cu tema: Metodologie de aplicare a formulelor de ajustare, prevăzute Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 64/2022 privind ajustarea prețurilor şi a valorii devizelor generale în cadrul proiectelor finanțate din fonduri externe nerambursabile

Prin acest memorandum s-a aprobat o metodologie unitară de aplicare a formulelor de ajustare și revizuire a devizelor generale, prevăzute în OUG 64/2022 privind ajustarea prețurilor și a valorii devizelor generale în cadrul proiectelor finanțate din fonduri externe nerambursabile.

Amintim faptul că prin OUG 64/2022 privind ajustarea prețurilor și a valorii devizelor generale în cadrul proiectelor din fonduri externe nerambursabile, aprobată recent de Guvern, se pune la dispoziția părților contractante o metodă de reechilibrare a contractelor de lucrări și/sau a celor de produse și servicii aflate în strânsă legătură cu execuția lucrărilor, afectate de contextul pandemic și de conflictul militar din regiunea Mării Negre suprapuse pe o creștere de prețuri în sectorul de energie și a materiilor prime.

Costurile investițiilor pentru proiectele de infrastructură publică, respectiv devizele generale de investiții pentru proiectele a căror procedură de atribuire nu a început sau pentru cele a căror proceduri de atribuire sunt reluate se pot actualiza cu indicii de cost în construcții total, utilizând ca an de referință anul 2022.


 
MEMORANDUM cu tema: Metodologie privind întocmirea actelor adiționale la contractele de achiziție, prevăzute în Ordonanță de urgență a Guvernului nr. 64/2022 privind ajustarea prețurilor şi a valorii devizelor generale în cadrul proiectelor finanțate din fonduri externe nerambursabile

Prin acest memorandum se stabilește o metodologie unitară de aplicarea a prevederilor OUG 64/2022 privind ajustarea prețurilor și a valorii devizelor generale în cadrul proiectelor finanțate din fonduri nerambursabile.

Prin aprobarea OUG a Guvernului 64/2022 privind ajutarea prețurilor și a valorii devizelor generale în cadrul proiectelor finanțate din fonduri externe nerambursabile, Guvernul a avut în vedere reglementarea ajustării prețurilor din contracte și implicit a valorii contractelor de finanțare, respectiv actualizarea costurilor investiției în contractele de achiziție publică/contracte sectoriale/acordurile-cadru, precum și în alte categorii de contracte, respectiv ajustarea devizelor generale de investiții în cadrul contractelor finanțate care au asigurate resursele financiare parțial sau integral din fonduri externe nerambursabile, prin raportare la specificul programelor operaționale.

Actul normativ a pus la dispoziția părților contractante o metodă de reechilibrare a contractelor de lucrări și/sau a celor de produse și servicii aflate în strânsă legătură cu execuția lucrărilor, afectate de contextul pandemic și de conflictul militar din regiunea Mării Negre suprapuse pe o creștere de prețuri în sectorul de energie și a materiilor prime.

Costurile investițiilor pentru proiectele de infrastructură publică, respectiv devizele generale de investiții pentru proiectele a căror procedură de atribuire nu a început sau pentru cele a căror proceduri de atribuire sunt reluate se pot actualiza cu indicii de cost în construcții total, utilizând ca an de referință anul 2022.
 




MEMORANDUM cu tema: Nominalizarea membrilor Comitetului de investiții din cadrul Contractului de finanțare dintre Guvernul României reprezentat de Ministerul Investițiilor şi Proiectelor Europene şi Fondul European de Investiții privind Fondul de fonduri de capital de risc pentru redresare din cadrul Planului național de redresare şi reziliență al României, semnat la Luxemburg la 29 decembrie 2021 şi la Bucureşti la 30 decembrie 2021 aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 324/2022
Guvernul a aprobat, în vederea îndeplinirii de către România a unui jalon (”milestones”) asumat prin PNRR, nominalizarea membrilor Comitetului de investiții din cadrul Contractului de finanțare dintre Guvernul României reprezentat de Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene și Fondul European de Investiții privind Fondul de fonduri de capital de risc pentru redresare din cadrul PNRR.

Comitetul de Investiții ai căror membri sunt nominalizați prin acest Memorandum se va înființa prin Ordin al ministrului investițiilor și proiectelor europene și al ministrului finanțelor, cu scopul principal de a aproba, monitoriza și supraveghea punerea în aplicare a Strategiei de investiții.

Componenta 9 a PNRR, denumită ”Suport pentru sectorul privat, cercetare, dezvoltare și inovare”, include o serie de reforme și investiții menite să consolideze mediul de afaceri din România, între care și ”Investiția 2 – Instrumente financiare pentru sectorul privat”. Investiția 2 include mai multe subcomponente sub formă de instrumente financiare, în valoare totală de 1,25 mld euro.

Instrumentele financiare sunt incluse în PNRR în componenta de împrumut, în conexiune cu jaloanele descrise în Decizia de implementare a Consiliului pentru aprobarea PNRR.
 
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Guvernul RomânieiProgramul premierului Marcel Ciolacu - 28 martie 2024

28 Mar 2024 224

Guvern Caravane medicale dotate cu echipamente, în comunități rurale

26 Mar 2024 447

A fost trimis de Guvern în Parlament proiectul prin care fugarii condamnaţi vor plăti costurile repatrierii (VIDEO)

21 Mar 2024 422

Guvernul RomânieiProgramul premierului Marcel Ciolacu -21 martie 2024

21 Mar 2024 314

Ședință de Guvern, astăzi. Unul dintre proiecte vizează Muzeului Ororilor Comunismului în România

21 Mar 2024 572

Sindicatul Național al Salariaților comunelor și orașelor din România cheamă în judecată Guvernul României. Dosarul se află pe rolul Curții de Apel Constanța

20 Mar 2024 339

Liderii coaliției PSD-PNL au decis ca medicul Cătălin Cîrstoiu să fie candidat comun la Primăria Capitalei (SURSE)

18 Mar 2024 647

Proiectul de Hotărâre de Guvern care crește perioada de închiriere a plajelor, în consultare publică pe site-ul Ministerului Mediului

15 Mar 2024 585

Reorganizarea ANAF, aprobată de guvern (DOCUMENT)

14 Mar 2024 829

Au fost făcute cunoscute numele candidaţilor la alegerile europarlamentare din partea alianței PSD-PNL

13 Mar 2024 875

Guvernul RomânieiActul normativ adoptat în cadrul ședinței Guvernului României din 11 martie 2024

12 Mar 2024 309

Guvernul RomânieiProgramul premierului Marcel Ciolacu - 11 martie 2024

11 Mar 2024 316

Proiectul privind aprobarea bugetului de venituri și cheltuieli pe anul 2024 al CN APM Constanța, în transparență decizională

08 Mar 2024 583

MAEParticiparea secretarului de stat Traian Hristea la reuniunea de lucru între Guvernul României și Reprezentanța UNICEF în România

07 Mar 2024 290

Angajații DSP din nou la protest, la Constanța (FOTO+VIDEO)

07 Mar 2024 717