Șeful Statului Major al Apărării, la reuniunile comitetelor militare ale UE și NATO „Situația de securitate din regiunea Mării Negre este radical influențată de ofensiva pe scară largă a Federației Ruse în Ucraina“

Situația de securitate din regiunea Mării Negre, foto: Unsplash  Șeful Statului Major al Apărării, generalul Daniel Petrescu, a participat la Comitetul Militar al Uniunii Europene (EUMC), în data de 18 mai, și la Comitetul Militar al Organizației Tratatului Atlanticului de Nord (NATO MC), în data de 19 mai, reuniuni organizate la Bruxelles.


Potrivit unui comunicat transmis de MApN, Implementarea „Busolei Strategice”, documentul programatic al Politicii de Securitate și Apărare a UE, a reprezentat principalul subiect al EUMC. Ghidul european de orientare strategică evaluează actualul climat de securitate ca fiind volatil, complex și fragmentat, situație cauzată de amenițările întâlnite la nivel global, regional și european.


Șefii Apărării au apreciat că situațiile de criză din afara granițelor UE au impact direct asupra securității cetățenilor din cadrul Uniunii. În acest context, cele 18 misiuni și operații curente ale UE reprezintă instrumentul care  asigură o situație generală de securitate mai stabilă care se reflectă și pe continentul european. Agenda de lucru a inclus și întrevederi ale celor 27 de șefi ai Apărării din UE cu delegații militare din Bosnia și Herțegovina, Georgia, Republica Macedonia de Nord, Republica Moldova, Muntenegru și Serbia.


Agenda de lucru NATO MC a inclus o sesiune dedicată analizei situației de securitate în contextul conflictului din Ucraina, la care au participat și șefii Apărării din statele partenere ale NATO, respectiv Finlanda, Suedia și Ucraina. Membrii NATO MC au purtat discuții privind apărarea colectivă, consolidarea posturii Alianței pe termen lung și implementarea Conceptului de Descurajare și Apărare a zonei Euro-Atlantice, respectiv a Conceptului fundamental al NATO de ducere a războiului., mai recizează sursa citată. 
 

Prezent la reuniune, secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, a declarat că traversăm „o perioadă crucială și periculoasă pentru securitatea euro-atlantică”, subliniind eșecul conducerii Federației Ruse în atingerea obiectivelor strategice: „Ucraina rezistă, iar NATO se menține puternică și cu o solidă unitate transatlantică”.



Pe durata celor două reuniuni, generalul Daniel Petrescu a reiterat contribuția Armatei României față de angajamentele UE și NATO și a evidențiat importanța misiunilor și operațiilor acestor organisme în asigurarea stabilității din Balcanii de Vest și în zona extinsă a Mării Mediterane.
 

În cadrul NATO MC, șeful Apărării a transmis că „războiul convențional continuă să aibă relevanță. Situația de securitate din regiunea Mării Negre este radical influențată de ofensiva pe scară largă a Federației Ruse în Ucraina. Prin urmare, adaptarea posturii aliate este un rezultat al realităților actuale din teren. Constituirea celor patru grupuri de luptă aliate în zona centrală și sud-estică europeană consolidează semnificativ Prezența Înaintată pe flancul estic”.  



De asemenea, cu ocazia participării la activități, șeful SMAp a avut întâlniri bilaterale cu omologii din Germania, Marea Britanie și Republica Moldova. 




Comitetul Militar al Uniunii Europene reprezintă cel mai înalt forum al Consiliului Uniunii Europene în domeniul Politicii Comune de Apărare și Securitate și este constituit din șefii Apărării din statele membre. Liderii militari își armonizează pozițiile naționale și propun cursuri de acțiune în domeniul securității comune europene.


Comitetul Militar al Organizației Tratatului Atlanticului de Nord este cea mai înaltă autoritate militară a NATO. Pe durata unui an, reuniunile la nivelul şefilor Apărării se desfășoară, de regulă, de două ori la sediul NATO din Bruxelles și o dată într-o ţară membră a Alianţei.
 
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Videoconferință a conducerii MApN cu militarii aflați în misiuni externe

30 Nov 2023 740

Preşedintele României, la ceremonia de învestire în funcţie a Şefului Statului Major al Apărării

30 Nov 2023 837

Generalul Gheorghiță Vlad, noul șef al Statului Major al Apărării. Ceremonia de învestire, de Ziua Națională a României

29 Nov 2023 772

MApNVizita conducerii MApN în teatrul de operații Bosnia și Herțegovina

21 Nov 2023 473

Conducerea MApN, în vizită oficială în teatrul de operații Bosnia și Herțegovina

21 Nov 2023 680

Ministrul Apărării în vizită la militarii români dislocați în Kosovo

20 Nov 2023 828

MApN Vizita în Franța a șefului Statului Major al Apărării. Ce au discutat oficialii

19 Nov 2023 749

În Constanța Declarațiile ambasadoarei SUA, Kathleen Kavalec, la Ziua Distinșilor Vizitatori, a exercițiului tactic cu trupe și trageri reale PATRIOT SPARK 23

15 Nov 2023 692

LIVE VIDEO Marcel Ciolacu, prezent la exercițiul tactic PATRIOT SPARK 23, la Capu Midia, Constanța (FOTO+VIDEO)

15 Nov 2023 1458

MApN Statul Major al Apărării, 164 de ani la comanda Armatei României

10 Nov 2023 757

Ministrul Apărării Naționale, videoconferință cu militarii din teatrele de operații şi misiuni externe

24 Oct 2023 783

MApN Șeful Statului Major al Apărării s-a întâlnit cu omologul său din Regatul Suediei

03 Oct 2023 841

Șeful Statului Major al Apărării, generalul Daniel Petrescu, în vizită oficială în SUA

30 Sep 2023 884

MApNÎntrevederea ministrului Angel Tîlvăr cu omologul ucrainean, în marja Grupului de contact pentru Ucraina

20 Sep 2023 471

Întrevederea ministrului apărării naționale cu șeful Gărzii Naționale a statului american Alabama

11 Sep 2023 817