Șeful Statului Major al Forțelor Navale își exprimă regretul pentru trecerea în neființă a celui mai longeviv marinar militar

Mihai Panait, șeful Statului Major al Forțelor NavaleViceamiralul în retragere Mircea Caragea a trecut la cele veșnice, în seara zilei de miercuri, 5 octombrie, la venerabila vârstă de 103 ani.

În numele echipajului Forțelor Navale, cu profund regret, șeful Statului Major al Forțelor Navale, contraamiral Mihai Panait, transmite condoleanțe familiei îndoliate și, totodată, își exprimă recunoștința pentru importantele servicii pe care le-a adus țării noastre tânărul locotenent Mircea Caragea, în timpul celui de Al Doilea Război Mondial, precum și pentru vitejia şi spiritul său de sacrificiu de care a dat dovadă în cariera sa militară, la bordul navelor militare și în alte structuri ale Marinei Regale Române.

Viceamiralul în retragere Mircea Caragea a fost ultimul veteran de război al Forțelor Navale Române, care a slujit țara, cu onoare și cu cinste, în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial, la bordul navelor militare. Născut la data de 18 ianuarie 1919, în comuna Șelari, județul Dâmbovița, Mircea Caragea a îmbrăcat uniforma militară la vârsta de 11 ani, când a urmat cursurile Liceului Militar „Dimitrie Sturza” din Craiova (1930-1938), iar pentru că iubea marea, în anul 1938, s-a hotărât să urmeze cursurile Școlii Navale „Mircea cel Bătrân” din Constanța., transmit reprezentanții Forțelor Navale Române. 

Tânărul cadet Mircea Caragea a participat la primul marș de instrucție al navei-școală „Mircea”, desfășurat în anul 1939, navă despre care îi plăcea să spună că „este cu doar 20 de ani mai bătrân decât velierul” și că „dragostea pentru nava-școală „Mircea” este perenă și necondiționată la orice vârstă, pentru oricine a avut privilegiul să se afle la bordul său”. 


Citește și: Lumea marinarilor.Doliu în Marina Română. Decanul de vârstă al amiralilor a plecat în voiajul eternității

După absolvirea școlii navale, în anul 1940, prima funcție pe care a îndeplinit-o tânărul ofițer Caragea a fost la bordul canonierei „Eugen Stihi”, apoi, în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial, a participat la numeroase acțiuni de luptă, fiind ambarcat, succesiv, la bateria de coastă „Vulturul” și la bordul distrugătoarelor „Mărăști” și „Regina Maria”.

Potrivit sursei citate, în perioada 1941-1944, fostul decan de vârstă al amiralilor României a participat la numeroase misiuni de respingere a atacurilor aeriene inamice, în zona Constanței, la misiuni de aprovizionare cu muniție, echipament și alimente a trupelor române care luptau împotriva sovieticilor pe frontul de est, precum și la Operațiunea 60.000, cea mai mare acțiune militară maritimă executată de Marina Militară Română pentru evacuarea trupelor combatante și a civililor români din Peninsula Crimeea (aprilie - mai 1944). Pentru faptele sale deosebite de vitejie, citate pe ordin de zi pe unitate în timpul participării la misiunile din cel de-Al Doilea Război Mondial, ofițerul Mircea Caragea a fost decorat de Regele Mihai I al României, în anul 1944, cu „Steaua României”, cel mai vechi Ordin Național al țării noastre, precum și cu Ordinul „Coroana României”.

La numai 25 de ani, locotenentul Mircea Caragea a schimbat registrul maritim cu cel fluvial, fiind numit comandant militar al Portului Hârșova (1944-1945). Ulterior, a lucrat în Sectorul Fluvial Giurgiu (1945), a îndeplinit funcția de comandant de escadrilă la vedetele fluviale din Galați (1945-1947), după care a fost profesor de Artilerie la Școala Navală din Turnu Măgurele (1947).


Cariera tânărului ofițer de marină Mircea Caragea a fost curmată brusc, când avea vârsta de 28 de ani, de către regimul totalitar comunist instaurat la putere în țara noastră și, la data de 1 septembrie 1947, a fost trecut în rezervă, dar acest moment nefast nu i-a distrus energia și puterea de a merge mai departe în viață. A urmat o perioadă în care își găsea cu greu un loc de muncă, pe șantiere, ca muncitor necalificat, și, după multe încercări, a fost acceptat, în anul 1955, pe o funcție de grafician la Muzeul de Artă Populară și Folclor, apoi s-a mutat la Muzeul Satului „Dimitrie Gusti”, unde a rămas până în anul 1982, când a ieșit la pensie., au mai transmis reprezentanții Forțelor Navale Române. 

După instaurarea regimului democratic în țara noastră, veteranului marinar Mircea Caragea i-a fost acordat, în anul 1991, gradul de comandor în rezervă și, ulterior, a fost înaintat, succesiv, în gradele de contraamiral de flotilă, contraamiral, respectiv viceamiral. În semn de apreciere a faptelor de vitejie realizate în cel de-Al Doilea Război Mondial, precum şi pentru exemplara sa conduită civică, Președintele României i-a conferit, în anul 2019, viceamiralului Mircea Caragea Ordinul „Virtutea Maritimă” în grad de Ofiţer cu însemn de pace.

Viceamiralul în retragere Mircea Caragea va fi înhumat sâmbătă, 8 octombrie, ora 13.00, la Cimitirul Bellu Catolic din București, cu onorurile militare cuvenite, conform regulamentelor militare. 
 

Ti-a placut articolul?


Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Lumea marinarilor Doliu în Marina Română. Decanul de vârstă al amiralilor a plecat în voiajul eternității

06 Oct 2022 5231

Serviciul de stare civilă Constanţa. Publicaţii de căsătorie 18 martie 2022

22 Mar 2022 1313

Cel mai longeviv marinar militar, la ceas aniversar. A împlinit 103 ani

19 Jan 2022 982

Forțele Navale își omagiază decanul de vârstă. La 102 ani!

18 Jan 2021 4369

Contraamiralul în retragere Mircea Caragea, cel mai longeviv marinar în viață împlinește 100 de ani

18 Jan 2019 1371

Copilul răsfățat al Marinei A împlinit 100 de ani! (galerie foto)

18 Jan 2019 8193

Decrete de decorare semnate de președintele Iohannis. Un militar a fost decorat cu Ordinul „Virtutea Maritimă” în grad de Ofiţer cu însemn de pace, pentru militari

16 Jan 2019 2223

Adrian Caragea, golgeter FC Viitorul a pierdut dramatic finala mare a „Dolphin Cup“, de la Ovidiu (galerie foto)

28 May 2018 2521

A împlinit 99 de ani! Șeful Statului Major al Forțelor Navale întâlnire emoționantă cu seniorul Careului Marinarilor. Despre Careu

20 Jan 2018 8021

Decanul de vârstă al marinarilor militari împlineşte 95 de ani

17 Jan 2014 1761

Aniversarea contraamiralului de flotilã (rtr.) Mircea Caragea

17 Jan 2014 3484