Semnal de alarmă de la minister Transparenţa, un concept despre care primăriile din judeţul Constanţa nu prea au auzit (document)

Autorităţile publice din Constanţa nu au excelat la capitolul „transparenţă“. Cotidianul ZIUA de Constanţa a descris de nenumărate ori această atitudine a instituţiilor publice de la nivelul judeţului. Lipsa de transparenţă a primăriilor de municipiu din toată ţara, inclusiv din Constanţa, a fost constatată chiar şi la nivel înalt. Astfel, în urma unei analize, Ministerul pentru Consultare Publică şi Dialog Civic a publicat recent un document privind situaţia respectării prevederilor Legii nr. 544/2001 şi a altor acte normative (categorii de informaţii afişate din oficiu) la nivelul municipiilor din fiecare judeţ al ţării. După cum veţi vedea, două dintre cele trei municipii ale judeţului se situează în topul instituţiilor cel mai puţin transparente, conform situaţiei analizate şi publicate de ministerul de resort.
 
Dar să le luăm pe rând: site-ul Primăriei Constanţa stă cel mai bine la capitolul „transparenţă“, comparativ cu site-urile Primărilor Medgidia şi Mangalia. Astfel, de pe site-ul autorităţii publice locale lipsesc, din documentele menţionate în analiza Ministerului pentru Consultare Publică şi Dialog Civic, doar trei acte prevăzute expres:
•     programele şi strategiile proprii;
•     raportul periodic pe Legea 544/2001 pentru anul 2014;
•     achiziţiile publice pe anul 2015.
 
Sunt şi câteva observaţii pozitive, dintre care amintim existenţa unei pagini dedicate persoanelor cu dizabilităţi.
 
La Primăria municipiului Mangalia, situaţia privind documentele care ar trebui publicate din oficiu este dezastruoasă, doar trei dintre cele 17 categorii de acte fiind publicate. Iată care sunt documentele publice pe care Municipiul Medgidia NU le-a publicat, aşa cum reiese din situaţia întocmită de ministerul de resort:
•     acte normative de funcționare și organizare a structurii;
•     atribuțiile departamentelor;
•     programul de funcționare;
•     numele și prenumele persoanelor din conducere și ale funcționarului public responsabil cu difuzarea informațiilor publice;
•     datele de contact ale instituției;
•     sursele financiare;
•     bugetul pentru anul 2015;
•     bilanțul contabil pentru anul 2014;
•     programele și strategiile proprii (2015);
•     lista cu documente de interes public;
•     lista categoriilor de documente produse / gestionate conform legii;
•     modalităţi de contestare a deciziilor autorității publice;
•     raport periodic Legea 544 pentru anul 2014;
•     raport periodic Legea 52/2003 pentru anul 2014;
•     achiziții publice 2015.
 
Mai mult, ministerul de resort reliefează şi faptul că pe site nu sunt rapoarte pe Legea 544/2001 şi 52/2003. Sunt aşadar publicate doar informaţiile privind structura organizatorică şi programul de audienţe.
 
La Primăria Medgidia, situaţia este aproximativ la fel, doar că aici sunt publicate patru astfel de documente. Mai exact, vorbim de informaţiile privind structura organizatorică, datele de contact ale instituţiei, lista cu documente de interes public şi lista categoriilor de documente produse / gestionate conform legii. Ministerul pentru Consultare Publică şi Dialog Civic are şi o observaţie cu privire la portalul Primăriei Medgidia: site-ul nu se deschide.
 
Iată care sunt documentele pe care Primăria Medgidia avea obligaţia de a le publica, dar nu a făcut-o:
•     acte normative de funcționare și organizare a structurii;
•     atribuțiile departamentelor;
•     programul de funcționare;
•     numele și prenumele persoanelor din conducere și ale funcționarului public responsabil cu difuzarea informațiilor publice;
•     sursele financiare;
•     bugetul pentru anul 2015;
•     bilanțul contabil pentru anul 2014;
•     programele și strategiile proprii (2015);
•     modalităţi de contestare a deciziilor autorității publice;
•     raport periodic Legea 544 pentru anul 2014;
•     raport periodic Legea 52/2003 pentru anul 2014;
•     achiziții publice 2015.
 
Actul publicat de Ministerul pentru Consultare Publică și Dialog Civic (MCPDC) vine în sprijinul recentului Memorandum, aflat în dezbatere publică până pe 16 februarie, privind „Creșterea transparenței și standardizarea afișării informațiilor de interes public“.
 
Documentul integrează punctele de vedere ale autorităților publice și ale societăţii civile primite de echipa MCPDC prin intermediul acțiunilor ministerului derulate în ultima lună. Dintre cele 28 de seturi de informații prevăzute în prezentul Memorandum, 19 sunt expres prevăzute de cadrul legal (în anumite cazuri: solicitări de informații de interes public, petiții, modele standard de reclamații administrative - ministerul sugerând să se folosească peste tot un model), iar dintre celelalte şapte, afișarea unora constituie deja o bună practică la nivelul unor instituții.
 
În opinia echipei MCPDC și a Cancelariei prim-ministrului, inițiatorii Memorandumului, este inacceptabil ca un cetățean să petreacă peste 10-15 minute pentru a localiza (în situația fericită în care sunt afișate toate, conform Legii nr. 544/2001 a accesului la informații de interes public), pe site-ul unei instituții publice, informațiile minimale și obligatoriu a fi afișate din oficiu, locul afișării acelorași seturi de date diferind foarte mult de la o autoritate la alta. Formatul prezentării acestor documente diferă nejustificat de la o instituție la alta, ceea ce constituie un obstacol care trebuie înlăturat din faţa demersului oricărei persoane interesate să urmărească activitatea unei instituții în ceea ce priveşte transparența.
 
În secţiunea „Documente”, puteţi consulta integral raportul realizat de MCPDC.
 
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

ZIUA LIVE Planurile lui Stelian Ion, candidatul dreptei unite pentru municipiul Constanța!

25 Apr 2024 218

Bucurie și tradiție de Paște la Căminul pentru Persoane Vârstnice din cadrul DGAS Constanța (Galerie FOTO)

25 Apr 2024 248

Candidatul din partea ADU pentru Primăria Constanța, Stelian Ion își depune candidatura la Biroul Electoral Municipal

24 Apr 2024 428

Afaceri Constanța Primăria Crucea plătește peste 24.000 de euro pentru elaborarea studiului de fezabilitate privind modernizarea unui drum (DOCUMENTE)

24 Apr 2024 393

Cu acordul Primăriei Constanța, Alessia Pro Trans Spedition SRL va construi hale pentru depozitare pe strada Interioară 3

24 Apr 2024 434

LIVE VIDEO-TEXT Stelian Ion (candidat ADU) pentru Primăria Municipiului Constanța- „Comunitatea tătaro-turco-musulmană este una puternică, cu o istorie care ne apropie“ (FOTO)

24 Apr 2024 576

Garda de Mediu Constanța a amendat Primăria Comunei Bărăganu. Ce nereguli au fost sesizate (GALERIE FOTO)

24 Apr 2024 313

Licitații publice Primăria cumpără lucrări pentru reabilitarea, grădiniței cu program prelungit Steluțele Mării din Constanța

24 Apr 2024 326

Primăria Constanța Campania „Salvează un cățel” Continuă (GALERIE FOTO)

24 Apr 2024 302

„Salvați Copiii” Conferință la Constanța Evaluarea situației copiilor ai căror părinți sunt plecați la muncă în străinătate (GALERIE FOTO)

24 Apr 2024 303

Primăria Constanța Atenție, călători! Iată când își reia activitatea linia 100M

24 Apr 2024 393

Oportunități de investiții norvegiene la Constanța

23 Apr 2024 529

Decizii CNSC Primăria Negru Vodă, obligată să remedieze clauzele restrictive în cazul licitației de servicii de catering pentru preșcolari și elevi!

23 Apr 2024 282

Oficial! Pot începe lucrările de primă urgență pentru reabilitarea generală a Templului Israelit din Constanța

23 Apr 2024 820

Imobiliare Constanța DDN Global SRL vrea să investească într-un imobil de pe bulevardul Tomis

23 Apr 2024 523