Senatorii au votat! Fiecare român va beneficia de un cont bancar fără comisioane



Înainte de Crăciun, senatorii au votat proiectul de lege prin care fiecare cetățean va avea garantat un cont fără comisioane financiare, în care să poată primi salariul sau beneficiile sociale. Astfel, de principiu, deschiderea și administrarea contului, precum și retragerea de numerar de la bancomat, printre altele, vor fi lipsite de comisioane.

Prin propunerea legislativă, inițiatorii vor să ofere oportunitatea fiecărui cetățean de a avea garantat un cont fără comisioane financiare, unde să i se facă plata drepturilor salariale sau a beneficiilor sociale. Propunerea merge acum la votul decisiv al deputaților.

Inițiatorii proiectului sunt George Cristian Tuță de la PNL și Ștefan Radu Oprea de la PSD, însă au semnat majoritatea parlamentarilor celor două partide.

În expunerea de motive, inițiatorii consideră că acest proiect va determina o îmbunătățire a relației cetățeanului cu Statul Român, în sensul optimizării transferului, printre care primirea indemnizațiilor sociale, plata taxelor și impozitelor. Totodată, se va diminua tentația de corupție în rândul funcționarilor și, totodată, va crește și gradul de digitalizare a instituțiilor statului.

Inițiatorii vor să ofere posibilitatea fiecărui cetățean de a avea garantat un cont fără comisioane financiare, unde să i se facă plata salariului sau a beneficiilor sociale. Așadar, deschiderea și administrarea contului, retragerea de numerar, interogarea soldului la bancomat, plățile online și închiderea contului de bază, utilizat de cetățeni în relație cu statul, vor fi lipsite de comisioane. De asemenea, plata drepturilor salariale și a prestațiilor sociale se va face numai prin mijloace de plată fără numerar, în contul de bază. Singura excepție de la această regulă se va face în cazul consumatorului vulnerabil, care va putea solicita efectuarea plății în numerar.

Ti-a placut articolul?


Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Comandor ing. Fănel Rădulescu, comandantul Centrului de Scafandri, avere și interese (DOCUMENTE)

25 Jan 2023 1314

Persoana care a primit în cont banii firmei Arimex Comexim 2000 SRL a returnat o parte din sumă!

18 Nov 2022 3507

Nici până acum nu a recuperat prejudiciul Firma care se ocupă de catering la spitalele constănțene, Arimex Comexim 2000 SRL, victimă a unei fraude online. Au dispărut bani din cont

17 Nov 2022 1250

Declarație de avere Silviu Miron, inspector în Consiliul Județean Constanța, averea și interesele (DOCUMENTE)

01 Nov 2022 1161

Propunere Toți românii ar putea avea un cont bancar pentru care să nu achite comisioane

28 Oct 2022 864

Guvernul a deschis, la nivelul IGSU, un cont de donaţii pentru refugiaţii ucraineni. Cum pot fi făcute plățile

23 Mar 2022 923

Declarații de avere Fostul viceprimar al Medgidiei, Sorin Petrică Țuțuianu, membru în CA al CT BUS SA, fără bunuri imobile (documente)

10 Aug 2021 2563

Dumitru Guriță, primarul ales al comunei Mereni, declarație de avere

17 Nov 2020 4228

Declaraţie de avere - Ana Gloria Popa, membru în CA-ul Casei Judeţene de Asigurări de Sănătate Constanţa (document)

07 Mar 2019 2385

Declaraţie de avere - Carmen Laura Maxim, consilier juridic superior la Casa de Asigurări de Sănătate Constanţa (document)

01 Mar 2019 3132

Guvernatorul Băncii Naţionale a României, Mugur Isărescu, invitat la ședința comisiilor economice din Senat

07 Feb 2019 1196

FOTO. IPJ Constanţa caută această persoană pentru soluționarea unui caz

29 Jan 2019 5400

Declaraţie de avere - Augustin Ion Şerbănescu, şef birou Atestare şi Certificare în cadrul ARR (documente)

22 Oct 2018 1862

Editorial Bullying-ul pe rețelele de socializare, un real pericol pentru copii. Tu știi ce face al tău pe Instagram?

29 Sep 2018 2472

Percheziţii de amploare în ultima săptămână în mai multe dosare de infracţiuni economice. Prejudiciu uriaş

01 May 2018 1360