Senatul a fost convocat astăzi pentru a adopta proiectul de lege pentru ratificarea protocoalelor de aderare a Finlandei şi Suediei la NATO

Camera Deputaților, foto: Parlamentul României Camera Deputaților
  • Potrivit deciziei conducerii Senatului, pe ordinea de zi a şedinţei se află şi două ordonanţe de urgenţă - 112/2022 şi 113/2022.

Senatul a fost convocat miercuri, de la ora 14,00, în sesiune extraordinară, pentru a adopta, în calitate de for decizional, proiectul de lege pentru ratificarea protocoalelor de aderare a Finlandei şi Suediei la Tratatul Atlanticului de Nord, a decis Biroul permanent, notează Agerpres.

Potrivit deciziei conducerii Senatului, pe ordinea de zi a şedinţei se află şi două ordonanţe de urgenţă - 112/2022 şi 113/2022.

Prima vizează instituirea unor măsuri pentru stimularea investiţiilor cu finanţare din fonduri externe nerambursabile în domeniul eficienţei energetice, resurselor regenerabile de energie pentru întreprinderi mari şi întreprinderi mici şi mijlocii, energiei verzi din surse regenerabile destinate autorităţilor publice locale, precum şi unele măsuri în domeniul specializării inteligente.

Cea de-a doua prevede unele măsuri necesare în vederea implementării Fondului de ajutor european destinat celor mai defavorizate persoane, decontarea unor cheltuieli privind sprijinirea refugiaţilor din Ucraina, precum şi acordarea de granturi din fonduri externe nerambursabile pentru investiţii destinate retehnologizării IMM-urilor.

Conform procedurilor, cele două ordonanţe vor intra în circuitul parlamentar şi vor fi trimise la comisiile de specialitate pentru întocmirea rapoartelor.

Camera Deputaţilor a adoptat, miercuri, în calitate de primă Cameră sesizată, proiectul de lege privind ratificarea Protocoalelor de aderare a Republicii Finlanda şi a Regatului Suediei la Tratatul Atlanticului de Nord. Senatul este for legislativ decizional pentru acest proiect. 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Mesajul lui Stelian Ion (candidat ADU) pentru Primaria Municipiului Constanța, către liberalii constănțeni

20 Apr 2024 494

Lumea marinarilor Din nou spre America. „Mircea”, SUA, Canada

19 Apr 2024 593

MApNAngel Tîlvăr- „România își exprimă recunoștința pentru sprijinul esențial oferit de Statele Unite ale Americii în asigurarea securității și apărării Flancului Estic al NATO”

17 Apr 2024 266

Mircea Geoană, a acordat un interviu cotidianului britanic „The Telegraph” - „Alianța transatlantică este vitală“

11 Apr 2024 418

MApN Întrevederea ministrului apărării naționale cu omologul sloven la București

11 Apr 2024 273

Guvernul RomânieiProgramul premierului Marcel Ciolacu - 10 aprilie 2024

10 Apr 2024 303

Ministrul Apărării Naționale, Angel Tîlvăr, prezent la Baza Aeriană Mihail Kogălniceanu în cadrul unei ceremonii

09 Apr 2024 453

MApNMinistrul apărării naționale, la ceremonia de certificare a detașamentului Forțelor Aeriene Regale ale Marii Britanii

09 Apr 2024 356

Știri Constanța 20 de ani de la aderarea României la NATO, celebrați la Muzeul Național al Marinei Române (GALERIE FOTO)

08 Apr 2024 388

MAE7 aprilie – celebrarea Zilei NATO în România

08 Apr 2024 299

Ziua NATO, sărbătorită de Brigada 9 Mecanizată Mărășești

07 Apr 2024 459

Premierul României, Marcel Ciolacu „În cei 20 de ani de la aderarea la NATO, România şi-a consolidat profilul de aliat responsabil”

07 Apr 2024 516

Președintele României, Klaus Iohannis România - un veritabil pilon de securitate şi stabilitate în regiunea Mării Negre şi pe Flancul Estic

07 Apr 2024 444

MApNMinistrul apărării naționale, la Conferința internațională „Black Sea Maritime Forum”

05 Apr 2024 520

Ministrul Apărării Naționale, Angel Tîlvăr „Postura NATO de apărare și descurajare în regiunea Mării Negre rămâne vitală”

05 Apr 2024 472