Senatul Universității „Ovidius” Constanța și-a ales Prorectorii. Iată cum s-a votat

Potrivit deciziei cu numărul 323, din data de 31 iulie 2020 a Senatului Universității „Ovidius din Constanța”, publicată pe pagina oficială de internet a instituției, a fost adoptată hotărârea în urma ședinței susținută în data de 30 iulie 2020. Este vorba de alegerea prorectorilor, în urma propunerilor formulate de către Președintele Senatului, prof. univ. dr. habil. Diane-Paula-Corina Vancea.

Astfel, din totalul de 72 membri (54 de cadre didactice și 18 studenți) au fost prezenți 47 de cadre didactice și 7 studenți, ședința fiind constituită statutar. Astfel, președintele Senatului, prof. univ. dr. habil. Diane-Paula-Corina Vancea a deschis ședința, iar conform ordinii de zi au fost adoptate următoarele decizii:
  • HS nr. 421 - A fost supusă votului în plenul Senatului, propunerea rector. Conf.univ. dr. Dan Marcel Iliescu ca prof. univ. dr. Elena Condrea să fie numită Prorector – Educație și managementul calității. Rezultatul votului – 48 voturi pentru, 4 voturi împotrivă, 1 abținere, 1 vot nul
  • HS nr. 422 – A fost supusă votului în plenul Senatului, propunerea rector. Conf.univ. dr. Dan Marcel Iliescu ca prof. univ. dr. Liliana Ana Tuță să fie numită în funcția de Prorector – Relații internațioale, studenți străini și rezidenți. Rezultatul votului a fost – 46 pentru, 3 împotrivă, 3 abțineri, 2 voturi nule
  • HS nr. 423 - A fost supusă votului în plenul Senatului, propunerea rector. Conf.univ. dr. Dan Marcel Iliescu ca conf. univ. dr. Raluca Andreea Trandafir să fie numită în funcția de Prorector – Fonduri structurale și relația cu mediul socio-economic. Rezultatul votului a fost – 44 voturi pentru, 7 împotrivă, 2 abțineri, 1 vot nul
  • A fost supusă votului în plenul Senatului, propunerea rector. Conf.univ. dr. Dan Marcel Iliescu ca prof. univ. dr. Mihai Gîrțu să fie numit în funcția de Prorector – Cercetare și inovare. Rezultatul votului a fost 42 de voturi pentru, 8 voturi împotrivă, 3 abțineri și un vot nul
  • HS nr. 425 - A fost supusă votului în plenul Senatului, propunerea rector. Conf.univ. dr. Dan Marcel Iliescu ca lect. univ. dr. Alexandru Bobe să fie numit Prorector – Digitalizare, studenți și alumni. Rezultatul votului a fost 47 voturi pentru, 4 voturi împotrivă, 2 abțineri, 1 vot nul.

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Alegeri la Universitatea „Ovidius” din Constanța Un nou vicepreședinte al Senatului și vot consultativ pentru noii prorectori

30 Jul 2020 2501

Iată cine sunt noii prorectori ai Universităţii „Ovidius” din Constanţa

21 Apr 2016 2974

Ancheta va dura 30 de zile Trei decani de la Universitatea „Ovidius“, suspendaţi din funcţie

12 Jul 2014 4036

Rectorul Universităţii „Ovidius“, Sorin Rugină „Trebuie să fim eficienţi. S-a terminat cu taberele! Există un rector, un organism de conducere“

03 Jul 2014 3876

Sorin Rugină prezintă noii prorectori ai Universităţii Ovidius din Constanţa

02 Jul 2014 2172

Sorin Rugină susţine prima sa conferinţă de presă în calitate de rector

01 Jul 2014 1873

De la bine la foarte bine Averile noilor prorectori ai Universităţii „Ovidius“ (documente)

27 Jun 2014 7521

Cine s-a alăturat rectorului Sorin Rugină Echipa de conducere a Universităţii „Ovidius“ este completă

26 Jun 2014 5073

ÎPS Teodosie nu mai e printre ei Universitatea Ovidius are cinci prorectori noi

25 Jun 2014 2794

Pe surse Mihai Gîrţu şi Diane Paula Vancea, noii prorectori ai Universităţii Ovidius

14 May 2014 8240