Serviciul de Informaţii Externe cumpără propan de la fiica generalului Guşă Contract pentru vilele SIE de la Neptun

Serviciul de Informaţii Externe va plăti 62.460 lei (fără TVA) firmei SC Butan Gas România SA, pentru furnizare propan, în baza contractului nr. 83437, atribuit la data de 9 aprilie 2013. Operatorul economic căruia i s-a atribuit contractul, respectiv SC Butan Gas România SA, a fost, de altfel, singurul ofertant. Contractul a fost atribuit în urma negocierii fără anunţ de participare la care a fost admisă o singură ofertă şi asta ca urmare a faptului că „lucrările / produsele / serviciile pot fi furnizate numai de un anumit ofertant, din motive tehnice”, după cum se precizează în anunţul de atribuire nr. 136793 din data de 28 mai 2013. Locul principal de livrare este, potrivit aceleiaşi surse, Neptun, judeţul Constanţa.

Despre firma Butan Gas se ştie că a fost firma de suflet a cunoscutului om de afaceri Iosif Constantin Drăgan, care a fost, de altfel, fondatorul afacerii. În prezent, potrivit Registrului Comerţului, firma are doi acţionari, persoane juridice – Propangas A.G. (7,064% din acţiuni), cu sediul în Austria, la Viena, şi Veroniki Holding S.P.A. (92,936% din acţiuni), cu sediul în Italia, la Milano. Tot Registrul Comerţului o dă pe văduva omului de afaceri Iosif Constantin Drăgan, Daniela Veronica Guşă de Drăgan, (cetăţean spaniol), fiica generalului Guşă, ca administrator care deţine şi funcţia de preşedinte cu puteri depline în cadrul SC Butan Gas România SA.

Ceilalţi administratori ai firmei sunt Voica Valii Stoica (cetăţean român), Gallazzi Alberto Andrea (cetăţean italian), Christos Christofides (cetăţean cipriot), Ana Maria Guşă (cetăţean român). Din 2010, funcţia de director general executiv este deţinută de Adrian Gabriel Stoicescu. Potrivit Registrului Comerţului, SC Butan Gas România SA are sedii secundare în mai multe judeţe, printre care şi în Constanţa.
SC Butan Gas România SA a apărut la un moment dat ca parte în acţionariatul firmei SC Romconstruct Top SRL, cu sediul în Constanţa.

Link: http://m.ziuaconstanta.ro/stiri/eveniment/butan-gas-asociat-majoritar-in-romconstruct-topfirma-de-eoliene-a-lui-puscasi-preluata-de-sotia-lui-iosif-constantin-dragan-55428-292309.html

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

ISU BihorSimptomele intoxicației cu monoxid de carbon

11 Dec 2023 366

Centrul Infotrafic Trafic feroviar și rutier oprit, pe DN22C, din cauza unei scurgeri de gaze.

03 Nov 2023 1905

Serviciul de stare civilă Constanţa. Publicaţii de căsătorie 02 iunie 2020

04 Jun 2020 3277

Top 300 Capital Ediţia 2018 Milionari în euro cu afaceri la Constanţa. Azi, Veronica Guşă de Drăgan şi fraţii Micula

06 Dec 2018 9932

Trei afacerişti şi doi inspectori fiscali, trimişi în judecată de DIICOT Constanţa. Dosarul, amânat

28 Mar 2018 2808

Panică pe bulevardul 1 Mai Un bloc întreg, învăluit de un miros persistent de gaz

27 Oct 2014 1437