Serviciul de pază a bunurilor municipiului Constanţa, scos la licitaţie. Peste 13 milioane de euro, suma pusă la bătaie

Primăria municipiului Constanţa pune la bătaie o sumă exorbitantă pentru achiziţia serviciului de asigurare a integrităţii bunurilor publice şi private aparţinând municipiului Constanţa.
 
Valoarea serviciilor de pază în cadrul acordului-cadru este estimată la 64.549.440 de lei. Contractul vizează asigurarea integrităţii bunurilor publice şi private aparţinând municipiului Constanţa, paza în vederea prevenirii, sustragerii şi/sau vandalizării dotărilor urbane (situate în parcuri, piaţete, alei sau străzi), asigurarea controlului la accesul persoanelor, a ordinii şi liniştii publice în interiorul obiectivelor primăriei (sedii administrative, depozite etc.), precum şi asigurarea controlului la accesul autovehiculelor în zonele restricţionate ale municipiului Constanţa (Piaţa Ovidiu, zona peninsulară, faleza Mamaia, faleză Cazino Constanţa, parcuri, parcări sedii etc.).
 
Persoanele cu funcţie de decizie din cadrul autorităţii contractante sunt: Decebal Făgădău, Babu Dumitru, Răsăuţeanu Costin Ioan, Enache Marcela, Dinescu Fulvia, Liuţă Mihaela, Voicu Iuliana, Nica Viorel Mircea, Lăţea Fabiola Iuliana, Bobeş Laura, Merlă Viorica Ani, Stan Mihaela, Mureşan Valentina, Niculae-Stângă Noni Adrian, Florescu Nicoleta Gherasim Sorina, Balaban Mihai, Dobrescu Georgiana, Georgescu Raluca - Florenţa, Bica Alexandru Stefan, Pătruţoiu Mihaela, Paiu Elena, Bela Inna Mihaela, Zană Irina, Itoafă Cristina Laurenţia, Văduva Ionut, Vasile Axinte, Morcov Manolache Dragoş, Vânturache Radu Mihai, Constantin Nicoleta, Giman Iuliu Valeriu, Niţă Mihaela, Nanu Daniela, Stan Andreea, Filip Marian, Căruntu Eugen, Dragomir Mariana Cristina, Pânzariu Irina Roxana, Mocanu Florin, Frigioiu Marcela, Gheorghe Georgeta, Dobre Oana, Petcu Lenuţa, Dudaş Camelia, Hagi Monica, Stănişor Carmen, Popescu Mihaela, Varlan Dorel, Szekely George, Encică Draguţ, Bratu Daniel, Baltag Dan, Dumitru Ionuţ, Petcu Mugurel Leonard, Untaru Adrian Constantin, Tudose Florin, Toader Şerban, Todireanu Catalin Demetriad, Tofan Dumitru, Zelca Hristian Ionuţ, Dancu Antuanela, Toma Cristina, Gorpin Petrescu Loredana Sorina, Crăciun Ana Rodica, Gavrilă Gabriela, Andrei Mihaela, Andreiaş Cristian Marius, Arghirescu Adriana, Avatavului Costin-Valeriu, Cantaragiu Secil-Givan Câmpeanu Adriana Teodora, Cojoc Marioara, Constantin Victor, Dede Perodin, Florea Răzvan Ionuţ, Marin Aurelian- Marius, Nicolae Irinela, Papuc Cătălin - Florin, Patrichi Teodor, Pârvulescu Gabriel-Valentin, Popescu George-Andrei, Solomon Ioan, Mihăilescu Cristian, Trandafir Raluca -Andreea, Văsii Cristina - Andreea, Tincu Cristian, Zabara Alexandru, Merdinian Liviu, Gavrila Florin Tudor şi Tulică Marius. 

Termenul-limită pentru primirea ofertelor sau a cererilor de participare este 7.11.2019.



 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Candidatul din partea ADU pentru Primăria Constanța, Stelian Ion își depune candidatura la Biroul Electoral Municipal

24 Apr 2024 302

Afaceri Constanța Primăria Crucea plătește peste 24.000 de euro pentru elaborarea studiului de fezabilitate privind modernizarea unui drum (DOCUMENTE)

24 Apr 2024 287

Cu acordul Primăriei Constanța, Alessia Pro Trans Spedition SRL va construi hale pentru depozitare pe strada Interioară 3

24 Apr 2024 373

LIVE VIDEO-TEXT Stelian Ion (candidat ADU) pentru Primăria Municipiului Constanța- „Comunitatea tătaro-turco-musulmană este una puternică, cu o istorie care ne apropie“ (FOTO)

24 Apr 2024 504

Garda de Mediu Constanța a amendat Primăria Comunei Bărăganu. Ce nereguli au fost sesizate (GALERIE FOTO)

24 Apr 2024 248

Licitații publice Primăria cumpără lucrări pentru reabilitarea, grădiniței cu program prelungit Steluțele Mării din Constanța

24 Apr 2024 308

Primăria Constanța Campania „Salvează un cățel” Continuă (GALERIE FOTO)

24 Apr 2024 255

„Salvați Copiii” Conferință la Constanța Evaluarea situației copiilor ai căror părinți sunt plecați la muncă în străinătate (GALERIE FOTO)

24 Apr 2024 295

Primăria Constanța Atenție, călători! Iată când își reia activitatea linia 100M

24 Apr 2024 370

Oportunități de investiții norvegiene la Constanța

23 Apr 2024 517

Decizii CNSC Primăria Negru Vodă, obligată să remedieze clauzele restrictive în cazul licitației de servicii de catering pentru preșcolari și elevi!

23 Apr 2024 276

Oficial! Pot începe lucrările de primă urgență pentru reabilitarea generală a Templului Israelit din Constanța

23 Apr 2024 800

Imobiliare Constanța DDN Global SRL vrea să investească într-un imobil de pe bulevardul Tomis

23 Apr 2024 511

Exercițiu de pregătire în caz de cutremur cu participarea elevilor de la Școala Gimnazială „Bogdan Petriceicu Hașdeu” Constanța (Galerie FOTO)

23 Apr 2024 357

ZIUA LIVE Horia Constantinescu, candidatul PSD la Primăria Constanța - „Lucrurile pot fi făcute cu condiția că trebuie să fii pe teren“ (GALERIE FOTO+VIDEO)

23 Apr 2024 551