Sesizare de neconstituționalitate asupra Legii acvaculturii transmisă Curții Constituționale de președintele României

Administrația PrezidențialăPreședintele României, Klaus Iohannis, a trimis Curții Constituționale, vineri, 22 iulie 2022, o  sesizare de neconstituționalitate asupra Legii acvaculturii.

Potrivit sesizării, în data de 4 iulie 2022, Parlamentul a transmis Președintelui României, în vederea promulgării, Legea acvaculturii (PL-x nr. 474/2021, respectiv L nr. 301/2021), act normativ ce reglementează cadrul juridic privind activitatea de acvacultură și de comercializare a produselor obținute din acvacultură, când aceste activități se realizează pe teritoriul României, inclusiv în apele marine de sub jurisdicția națională a României. 

Propunerea legislativă a fost inițiată cu scopul instituirii unui cadru legal unitar cu privire la activitatea de acvacultură și de comercializare a produselor obținute în acvacultură, în scopul asigurării competitivității acestei activități. Legea supusă controlului de constituționalitate a fost adoptată tacit de Senat, ca urmare a depășirii termenului de adoptare, potrivit art. 75 alin. (2) teza a III-a din Constituția României, în data de 11 octombrie 2021 și, ulterior, adoptată cu modificări și completări de Camera Deputaților, Cameră decizională, la data de 29.06.2022.

 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

USR atacă la CCR Legea acvaculturii - „PSD şi PNL pun la cale un tun imobiliar în domeniul amenajărilor piscicole“

29 Jun 2022 890

Guvernul modifică legea pescuitului

23 Nov 2016 6240