Sevil Shhaideh, Alexandru Cuc și Rovana Plumb explicații privind demisia din Guvern

Președintele PSD, Liviu Dragnea, a declarat, aseară că ministrul Dezvoltării Regionale, Sevil Shhaideh, și ministrul Fondurilor Europene, Rovana Plumb, și-au menținut în cadrul CExN al partidului decizia de a demisiona.

Dragnea a mai anunțat că și ministrul Transporturilor, Răzvan Cuc, și-a prezentat demisia în ședința CExN.

Vicepremierul Sevil Shhaideh a declarat, la finalul şedinţei Consiliului Executiv al PSD, că a luat decizia de a demisiona încă de miercuri, şi-a păstrat-o şi şi-a susţinut-o.

 

"Mulţumesc membrilor CEx pentru toată susţinerea din această seară. Eu mi-am păstrat decizia pe care am luat-o ieri şi mi-am susţinut-o", a declarat vicepremierul demisionar, la finalul CEx.


De asaemenea, Răzvan Cuc, a explicat, aseară, că a luat decizia de a demisiona din funcţia de ministru al Transporturilor, decizie pe care şi-a menţinut-o în cadrul Comitetului Executiv Naţional al PSD.

 

"Am luat decizia, mi-am menţinut decizia şi în cadrul CExN-ului. Mulţumesc tuturor colegilor pentru susţinere, dar asta e decizia pe care am luat-o", a declarat Cuc la finalul reuniunii.


Întrebat dacă aceasta este decizia corectă, în condiţiile în care a fost susţinut de colegii din CExN, Cuc a spus: "Asta este decizia pe care am luat-o şi nu mai comentez"

Și Rovana Plumb, ministrul Fondurilor Europene, a spus la finalul ședinței CEx că a cumpănit bine înainte de a decide să își înainteze demisia.

 

"Mi-am prezentat poziţia în cadrul forului de conducere, am spus clar că am luat o decizie, nu la cald, am cumpănit. (....) Nu am renunţat la demisie şi nu mă joc, sunt fermă în momentul în care iau o decizie. Vreau să le mulţumesc tuturor colegilor şi să îi rog pe toţi cei care sunt de bună credinţă să înţeleagă gestul nostru. Demnitatea este ceea ce ne rămâne. Voi rămâne mereu un membru PSD, pentru că sunt de părere că facem lucruri bune",  a declarat Rovana Plumb, la finalul şedinţei CEx.


Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

„Panică” printre unii angajați Achitată în dosarul Belina, fostul vicepremier, Sevil Shhaideh a revenit formal în Consiliul Județean Constanța! Și-a suspendat din nou raportul de serviciu, pentru o perioadă de 2 ani (DOCUMENTE)

07 Apr 2023 3218

Dosarul Belina! Sevil Shhaideh, fost vicepremier al României şi fost angajat al Consiliului Judeţean Constanţa, achitată definitiv

21 Feb 2023 1609

Totul se decide azi! Se așteaptă decizia finală în dosarul Belina! Printre inculpați, un fost vicepremier al României şi fost angajat al CJC

21 Feb 2023 1213

Toți inculpații dintr-un cunoscut dosar DNA, achitați! Pronunțarea în apel, amânată pentru 17 ianuarie 2023

26 Dec 2022 1617

Dosarul Belina, la final! Când se va lua decizia finală

24 Nov 2022 1602

Toți inculpații din Dosarul Belina, achitați! S-a fixat un nou termen în apel

27 Oct 2022 1318

Toți inculpații din Dosarul Belina, achitați! Procurorii DNA, nemulțumiți. Apelul, amânat pentru septembrie

05 Jul 2022 1452

Dosarul Belina Procurorii DNA, prima reacție oficială după achitarea lui Sevil Shhaideh, fost vicepremier al României şi fost angajat al Consiliului Judeţean Constanţa

02 May 2022 2048

Dosarul Belina, achitări pe linie! Președintele PSD, Marcel Ciolacu - Sevil Shhaideh mi-a spus, printre lacrimi, mi-a spus că este fericită că s-a făcut dreptate

22 Apr 2022 1586

Oficial despre achitările din celebrul dosar Belina (MINUTĂ)

22 Apr 2022 1634

Sevil Shhaideh, fost vicepremier al României şi fost angajat al Consiliului Judeţean Constanţa, achitată în dosarul Belina

21 Apr 2022 1511

Sentința în Dosarul Belina se lasă așteptată!

26 Mar 2022 1765

Dosarul Belina Fostul vicepremier al României dat de județul Constanța, în așteptarea sentinței

26 Jan 2022 1810

Judecata în celebrul dosar Belina se apropie de final!

30 Dec 2021 2231

Dosarul Belina! Judecătorii au stabilit termenul cu numărul 31. Printre inculpați, un fost vicepremier al României şi fost angajat al CJC

02 Aug 2021 3199