Sfânta Cuvioasă Parascheva, sărbătorită de Arhiepiscopia Tomisului

Sfânta Cuvioasă Paraschiva este cinstită în întreaga Biserică Ortodoxă și îndeosebi în România, Serbia, Grecia și Bulgaria. Sute de biserici din România sunt închinate sfintei, pentru ca aceasta să le ocrotească. În popor, mai este cunoscută și ca Sfânta Vineri. Prăznuirea ei se face pe data de 14 octombrie.

Procesiune religioasă la Năvodari

Sfânta Cuvioasă Parascheva este ocrotitoarea oraşului Năvodari, fiind cinstită în mod deosebit la biserica cu acelaşi nume din localitate. Cu această ocazie, luni, începând cu ora 17.00, va fi organizată tradiționala procesiune cu icoana Sfintei Parascheva şi cu moaştele Sfinţilor Epictet, Astion şi Pantelimon.

Ceremonia va fi condusă de ÎPS Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, şi se va desfăşura pe următorul traseu: Biserica „Sfânta Parascheva“ din zona Kaufland - strada Constanței - Biserica „Bunavestire“ - strada Mării - strada Frunzelor - strada Rândunelelor - Biserica „Sfânta Parascheva“. La tradiţionala procesiune vor participa mii de credincioşi din Năvodari.

 Biserici cu hramul Cuvioasei Parascheva

 În ziua prăznuirii Sfintei Cuvioase Parascheva, marţi, în Arhiepiscopia Tomisului, îşi vor sărbători hramul mai multe biserici: Parohia Năvodari I (strada Constanţei), Parohia „Sfânta Parascheva“ (Capela Cimitirului Central), Parohia Medgidia III (lângă Cimitirul Municipal), Parohia Cumpăna II (şoseaua Constanţei nr. 155), Parohia Mamaia Sat, Parohia Palazu Mare II, Parohia Băneasa II, Parohia Dumbrăveni (comuna Independenţa), Parohia Grădina (comuna Târguşor), Parohia Râmnicul de Jos, Parohia Tortomanu (comuna Siliştea), Parohia Corbu de Sus, Parohia Valul lui Traian I şi Mănăstirea Dervent, care îmbracă haine de sărbătoare de praznicul Sfintei Parascheva, ocrotitoarea bisericii mănăstirii.
Tot marţi, ÎPS Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, va participa la sfânta liturghie la Catedrala Mitropolitană din Iaşi, alături de alţi membri ai Sfântului Sinod al BOR.

 Unde mai este sărbătorită Sfânta Cuvioasă Parascheva

 Numeroase biserici o au ca ocrotitoare pe Sfânta Cuvioasă Parascheva. Astfel, în Arhiepiscopia Bucureştilor sunt peste 33 de biserici, în Arhiepiscopia Târgoviştei - 18, în Episcopia Buzăului - 29, in Episcopia Dunării de Jos - 24, în Episcopia Alexandriei şi Teleormanului - patru, în Arhiepiscopia Iaşilor - 35, în Arhiepiscopia Sucevei şi Rădăuţilor - cinci, în Episcopia Romanului - 22, în Arhiepiscopia Sibiului - 47, în Episcopia Maramureşului şi Satmarului - şase, în Arhiepiscopia Timişoarei - 18, în Episcopia Caransebeşului - cinci, în Mitropolia Basarabiei - şase. Episcopia Ortodoxă a Românilor din Ungaria are, la Gyula, o biserică cu hramul Sfintei Parascheva, construită în anul 1834. De asemenea, românii din Malovista (Macedonia), Torino (Italia), Paris (Franţa), Wakefield, Massachusetts (SUA) se închină în biserici care poartă acest hram.
 
 
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

În slujba celor aflaţi în dificultate Arimex Comexim 2000 SRL şi Arhiepiscopia Tomisului au iniţiat proiectul „Vestea cea bună“

29 Jun 2015 2351