Shark SRL are un nou asociat. Firma a aparţinut cândva lui Gheorghe Oancea

Gabriel Lucian Bălan, în calitate de asociat unic al societăţii Shark SRL, a decis cesiunea la valoarea nominală a unui număr de două părţi sociale, a câte 10 lei fiecare, în valoare totală de 20 de lei, reprezentând 10% din capitalul social, către Dan Mihail Rican.
 
Cedentul Gabriel Lucian Bălan a transmis, iar cesionarul Dan Mihail Rican a preluat, împreună cu activul şi pasivul societăţii, toate drepturile şi obligaţiile prezente şi viitoare ce decurg din deţinerea părţilor sociale, atât a celor deţinute, cât şi a celor cedate, inclusiv achitarea tuturor datoriilor societăţii către bugetul de stat şi alte persoane fizice sau juridice, de orice natură, existente şi neachitate până la data prezentei hotărâri, atât cele evidenţiate, cât şi cele care vor apărea ca urmare a unor acţiuni de control.
 
Capitalul social al societăţii, în valoare de 200 de lei, este divizat în 20 de părţi sociale, în valoare de 10 lei fiecare, aparţinând asociaţilor după cum urmează: Gabriel Lucian Bălan deţine 18 părţi sociale, a câte 10 lei fiecare, 90% din capitalul social, iar Dan Mihail Rican deţine două părţi sociale, a câte 10 lei fiecare, în valoare totală de 20 de lei, 10% din capitalul social. Decizia Adunării Generale a Asociaţilor Shark SRL a fost publicată în Monitorul Oficial.
 
Gabriel Lucian Bălan mai este asociat în Black Sea Offshore Services SRL. La rândul său, Dan Mihail Rican deţine acţiuni în Black Sea Offshore Services SRL şi Bright Solutions SRL.

A fost deţinută şi de Gheorghe Oancea 

Firma Shark SRL are sediul în Portul Constanţa şi a fost înregistrată la în anul 1997. Principalul obiect de activitate îl reprezintă „servicii anexe transportului pe apă“, conform Registrului Comerţului. Printre asociaţii societăţii s-a numărat şi Gheorghe Oancea, care a decedat în vara anului 2012. Gheorghe Oancea a fost partener de afaceri al echipei Mazăre - Constantinescu şi a figurat ca asociat şi în SC Five Holding SA, SC On Plonge SRL, Plonge Prest SRL - faliment, Lions Private Security SRL - radiată şi SC Plonge SRL.
 
Shark SRL a câştigat în trecut licitaţii cu ExxonMobil Exploration and Production Romania Limited Nassau (Bahamas) Sucursala Bucureşti. La sfârşitul anului 2015, Shark SRL a declarat o cifră de afaceri de 15.859.583 de lei şi un profit net de 374.174 de lei. Numărul mediu de salariaţi este de 48 de persoane. 

Numele companiei, vehiculat în cazul scafandrilor Zarafu şi Ispas 

Numele companiei Shark SRL a fost vehiculat în cazul scafandrilor Cristi Zarafu şi Cătălin Ispas, care lucrau pentru SC Hunter's Company SRL. Cei doi au coborât pe epava cargoului turcesc „Medy“, care se scufundase la şase mile marine în largul Mării Negre. Din cauze încă necunoscute, la vremea respectivă s-a presupus că scafandrii nu au mai găsit ieşirea şi au rămas astfel captivi în epavă. Una dintre firmele care dispuneau de personalul şi de echipamentul corespunzător căutării celor doi scafandri a fost Shark SRL
 
Citeşte şi: 
 
OMV Petrom SA a încheiat un contract de aproape 8 milioane de euro cu Shark SRL, fosta firmă a lui Gheorghe Oancea (document)
 
Shark SRL a semnat un nou contract cu Exxonmobil Exploration and Production Romania Limited Nassau
 

Contract de peste 1,5 milioane de dolari pentru o firmă la care a fost asociat Gheorghe Oancea
 
Ce relaţii de afaceri există între Exxonmobil şi SC SHARK
 
Firma Shark a vrut să tragă de timp în cazul scafandrilor Zarafu şi Ispas?

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Dan Mihail Rican s-a retras din Black Sea Offshore Services SRL! Iată cine este noul asociat unic al companiei

23 Jan 2024 954