Actualitate

Sinodul Mitropoliei Munteniei şi Dobrogei Vor fi publicate slujbele a 12 sfinți români. Printre ei şi un episcop al Tomisului

Sinodul Mitropoliei Munteniei și Dobrogei, întrunit în data de 20 mai 2019, a aprobat textele slujbelor a 12 sfinți români pentru a fi diortosite și publicate, potrivit Basilica.ro.

Diortosirea reprezintă procesul de corectare a greșelilor de tipar și îmbunătățire a limbii cărților bisericești de slujbă. Acest demers are scopul de „întări evlavia românilor faţă de sfinţii români mai demult canonizaţi”, a spus Prefericitul Părinte Patriarh Daniel.

Sfinții daco-români ale căror cărți de slujbă au fost definitivate sunt Sf. Irineu Episcop de Sirmium, Sf. Nicandru și Marcian, Sf. Mucenici Dasie, Hermes, Ermil și Stratonic, Efrem Episcopul Tomisului, Maxim, Cvintilian și Dadas, Sf. Mucenic Lup.

Sf. Irineu, Episcop de Sirmium a fost decapitat în anul 304 deoarece a refuzat să renunțe la credința creștină. Este prăznuit în 6 aprilie.

Sfinții Mucenici Nicandru şi Marcian au fost ostaşi în armata romană în timpul împăraților Diocleţian şi Galeriu. Pentru că au recunoscut că sunt creștini au fost întemnițați. Apoi, din dispoziţie imperială în ziua de 8 iunie 298, au fost martirizați.

Sf. Mucenic Dasie a fost soldat în armata romană. El a fost arestat și condamnat la moarte fiind martirizat la Axiopolis.

Sf. Mucenic Hermes a fost slujitor în biserica cetății Bononia, suferind moarte maritirică în ziua de 31 decembrie pe vremea lui Dioclețian.

Sf. Ermil și Stratonic au trăit în ținutul Iliricului și al Dunării de mijloc, pe vremea împăratului Liciniu. Nevrând să jertfească zeilor, împăratul a poruncit ca diaconul Ermil să fie spânzurat de un copac. Sfântul Stratonic a murit în închisoare după trei zile de la moartea Sf. Ermil

Sf. Efrem, episcopul Tomisului, a predicat în Sciția, unde după multe osteneli în slujirea Cuvântului lui Dumnezeu a suferit moarte martirică.

Sfinții mucenici Maxim, Cvintilian și Dadas din Ozovia au fost arestați din ordinul guvernatorilor provinciei Moesia Inferior – Tavrinius și Gavinius. Nedorind să aducă jertfe idolilor, au fost uciși pe 28 aprilie, anul 304.

Sf. Mucenic Lup a fost martirizat datorită credinței sale creștine, în data de 23 august, anul 304.

Despre Sfântul Mucenuic Efrem, Episcopul Tomisului

Sfantul Mucenic Efrem, Episcopul Tomisului, este sarbatorit pe 7 martie, potrivit Doxologia.

Este cel de-al doilea episcop cunoscut al Eparhiei Tomisului, care a ocupat un timp scaunul de păstor al Daciei Pontice, după atestarea sinaxarelor greceşti şi latine.

Sfantul Efrem s-a născut în sudul Dunării din părinţi creştini, care l-au crescut de mic în frică de Dumnezeu.

Mergând să se închine la Sfintele Locuri, a rămas aici şi a fost făcut preot şi slujitor la una din biserici. La vremea aceea în Imperiul Roman se slujea în limbile greacă, latină, siriană, şi tracă (besă).

Ajungând apoi ucenic al patriarhului Hermon al Ierusalimului (300- 314), a fost pregătit din tinereţe să propovăduiască Evanghelia lui Hristos la popoarele „barbare" de la Gurile Dunării şi din jurul Pontului Euxin (Mării Negre).

La începutul secolului IV a fost trimis de patriarhul Hermon să păstorească pe credincioşii daco-romani din Episcopia Tomisului, convertind la creştinism numeroşi daci, romani, goţi şi sciţi şi răscumpărând de la moarte mulţi sclavi, pe care apoi îi creştina.

În timpul păstoriei acestui fericit episcop, au fost martirizaţi pentru credinţa în Hristos zeci de creştini daco-romani, sciţi, besi, traci, greci şi capadocieni surghiuniţi în Dacia Pontică, ale căror sfinte moaşte episcopul Efrem le răscumpăra, le îngropa în locuri tăinuite, înălţa biserici de lemn sau de piatră peste ele şi rânduia preoţi să slujească noaptea Sfânta Liturghie.

În marea persecuţie a lui Diocleţian din anii 304-305, fericitul episcop Efrem a fost prins, întemniţat şi chinuit cumplit la Herson (Crimeea), pentru a se lepăda de adevăratul Dumnezeu şi a se închina idolilor.

Însă, mărturisind că este gata să-şi dea viaţa pentru Iisus Hristos, Mântuitorul lumii, i s-a tăiat capul în anul 304 şi i se face pomenirea la 7 martie.

În „Synaxarium Ecclesiae Constantinopolitanae", col. 517, la 7 martie, când se sărbătoreşte Sfântul Mucenic şi episcop Efrem, se spun următoarele: „7 martie, în timpul împărăţiei lui Diocleţian, Hermon, episcopul Ierusalimului, a trimis episcopi în Scythia pe Efrem, iar la Chersones pe Vasile".

Deşi sunt păreri că Efrem ar fi fost episcop în Sciţia Mare, ele nu sunt întemeiate, căci în Viaţa Sfinţilor Epictet şi Astion, se menţionează la Tomis, în Sciţia Mică, un episcop Efrem.
 
 

Ti-a placut articolul?


Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

28 ianuarie - Sfântul Cuvios Efrem Sirul

28 Jan 2019 1366

Părintele Efrem Bandarică, bucătarul de la Mănăstirea Dervent „Fără puterea şi harul lui Hristos, suntem paie fluturate în vânt“

22 Dec 2018 3030

Serviciul de Stare Civilă Constanţa. Publicaţii de căsătorie 21 august 2018

23 Aug 2018 1075

Un elicopter SMURD, la hramul mănăstirii Sfântul Dionisie din localitatea Gura Dobrogei. Cel mai probabil unui credincios vârstinc i s-a facut rău (video)

29 Jul 2018 1410

Duminica Samarinencei. Programul de slujire al ierarhilor din Sud-Est. Unde vor fi Teodosie, Ciprian, Casian, Vincențiu și Visarion

06 May 2018 787

Parohia „Buna Vestire” din Constanța este în sărbătoare

20 Mar 2018 1285

Interviu cu „bucătarul îngerilor“ de la Mănăstirea Dervent, părintele Efrem „Pentru mine, ascultarea de bucătar este ca o Sfântă Liturghie“ (galerie foto+document)

04 Sep 2017 6847

Călugărul Efrem Bandarică a scos cartea Bucate mănăstirești din cuhnia de la Dervent. Despre cunoscutul călugăr. O rețetă din carte

24 Aug 2017 7032

Nouă luni de când a plecat la Domnul artistul Aurelian Ion Preda. Sâmbătă a fost praznic de pomenire la Dervent

27 Jun 2017 2322

Parastas la Dervent, un loc binecuvântat, în memoria lui Aurelian Preda. ÎPS Teodosie a oficiat slujba (galerie foto)

06 Nov 2016 6165

Interpretul Aurelian Preda va fi adus azi la Dervent. Slujba va fi oficiată de ÎPS Teodosie. Tainicul mesaj al monahului Efrem Bandarică

01 Oct 2016 13298

Curcubeu deasupra ÎPS Teodosie în timpul slujbei. Acum trei zile. Minune? Semn divin?

05 Jun 2016 6581

Moaștele Sf. Nectarie de la Eghina, aduse la Constanța

14 Feb 2016 1721

Constănţenii, invitaţi la hramul Bisericii "Sf. Ierarh Nectarie Taumaturgul”

10 Feb 2016 1913

Sinaxar 28 ianuarie 2015 Ortodocșii pomenesc pe cel numit Harpa Domnului. Ce rugăciune a lăsat credincioșilor

28 Jan 2016 851