Situația actualizată la frontieră. Peste 70.000 de persoane au intrat în țară. Câți sunt ucraineni

Traficul la frontieră în data de 15 ianuarie 2023

În data de 15.01.2023, prin punctele de fro­ntieră de la nivelul întregii ţări au efectuat formalitățile de control (atât pe sensul de intrare, cât şi pe cel de ieşire) aproximativ 193.000 de persoane, cetățeni români și străini și peste 52.400 de mijloace de transport, pe ambele sensuri.

Pe sensul de intrare în România, au fost 73.352 de persoane, dintre care 7.636 de cetăţeni ucraineni. Astfel, începând cu data de 10.02.2022 (perioadă pre-conflict), până la data de 15.01.2023, ora 24.00, la nivel naţional, au intrat în România 3.325.680 cetăţeni ucraineni.

În continuare, controlul de frontieră la intrarea în România  prin punctele de trecere a frontierei se derulează cu operativitate, în conformitate cu prevederile legislației naționale și comunitare, Poliția de Frontieră lucrând la capacitatea maximă permisă de infrastructura punctelor de trecere.,notează Poliția de Frontieră. 

Informații privind situația punctelor de frontieră deschise traficului internaţional se regăsesc pe aplicaţia Trafic on-line care poate fi accesată la adresa http://www.politiadefrontiera.ro/traficonline/.

  Potrivit sursei citate, în ceea ce priveşte activităţile specifice, în  zonele de competenţă - punctele de trecere şi  „frontiera verde” - poliţiştii de frontieră au constatat:
  • 35 de fapte ilegale (23 de infracţiuni şi 12 contravenţii) săvârşite atât de cetăţeni români, cât şi străini;
  • bunuri ridicate în vedere confiscării, în valoare de aproximativ 473.700 de lei;
  • valoarea amenzilor contravenţionale aplicate se ridică la peste 6.600 lei;
  • nu s-a permis intrarea în ţară a 23 de cetăţeni străini, care nu îndeplineau condiţiile prevăzute de lege şi de asemenea, nu s-a permis ieşirea a 19 cetăţeni români din diferite motive legale.

Poliţia de Frontieră acționează în sistem integrat cu celelalte instituții cu atribuții în domeniu, în vederea realizării unui schimb operativ de date și informații pentru gestionarea, în mod eficient, a cazurilor apărute.

Ti-a placut articolul?


Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Câți ucraineni au intrat în România în ultimele 24 de ore. Date oficiale de la Poliția de Frontieră

24 Mar 2023 423

Peste 60.000 de persoane au intrat ieri în România. Câți sunt ucraineni

22 Mar 2023 421

Medicamente susceptibile a fi contrafăcute, depistate de polițiștii de frontieră (FOTO)

20 Mar 2023 518

Câți ucraineni au intrat în România în ultimele 24 de ore. Date oficiale

20 Mar 2023 399

Peste 70.000 de persoane au intrat ieri în România. Câți sunt ucraineni

18 Mar 2023 592

Polițiștii de frontieră români, într- o nouă operaţiune internaţională desfăşurată sub egida FRONTEX

17 Mar 2023 520

Câți ucraineni au intrat în România în ultimele 24 de ore. Date oficiale

16 Mar 2023 549

Situația actualizată la frontieră. Câți ucraineni au intrat în țară în ultimele 24 de ore

14 Mar 2023 453

Situația actualizată la frontieră. Câți ucraineni au intrat în țară în ultimele 24 de ore

08 Mar 2023 670

Întâlnire a şefilor autorităţilor de frontieră din România şi Republica Moldova. Ce subiecte au fost analizate

07 Mar 2023 604

Situația actualizată la frontieră. Câți ucraineni au intrat în țară în ultimele 24 de ore

06 Mar 2023 462

Poliția de Frontieră Peste 60.000 de persoane au intrat în țară. Câți cetăţeni străini nu au putut intra în țară

02 Mar 2023 499

Situația actualizată la frontieră. Câți ucraineni au intrat în țară în ultimele 24 de ore

28 Feb 2023 550

Poliția de Frontieră 89.586 de persoane, dintre care 6.636 de cetăţeni ucraineni au intrat în România în data de 26 februarie 2023

27 Feb 2023 561

Poliția de Frontieră Peste 90.000 de persoane au intrat în țară. Câți cetăţeni străini nu au putut intra în țară

26 Feb 2023 674