Situaţia la frontieră, în ultimele 24 de ore

  • Prin punctele de frontieră de la nivelul întregii ţări au efectuat formalitățile de control aproximativ 52.000 persoane, cetățeni români și străini, cu peste 25.600 mijloace de transport (dintre care 16.100 automarfare).
În data 04.06.2020, prin punctele de frontieră de la nivelul întregii ţări au efectuat formalitățile de control aproximativ 52.000 persoane, cetățeni români și străini, cu peste 25.600 mijloace de transport (dintre care 16.100 automarfare).

Pe sensul de intrare au fost aproximativ 24.700 persoane cu 12.800 mijloace de transport, iar pe cel de ieşire 27.300 persoane cu 12.800 mijloace de transport.

Frontiera cu Ungaria, prin cele 11 puncte de trecere, a fost tranzitată de aproximativ 34.300 de persoane şi 15.600 de mijloace de transport (8.800 automarfare), din care pe sensul de intrare în ţară au fost aproximativ 14.400 de persoane cu 7.600 mijloace de transport. În urma verificărilor suplimentare efectuate în linia a doua, au fost trimise spre izolare/carantină la locuință de către specialiștii Direcției de Sănătate Publică 5.630 de persoane.

Principalele puncte de trecere unde au fost dispuse astfel de măsuri sunt: P.T.F.  Nădlac I -  2.660 (din care 746 pe jos), P.T.F. Borş - 981, P.T.F. Nădlac II - 1.428, P.T.F. Petea - 439, P.T.F. Vărşand - 21 etc.

Recomandăm participanţilor la trafic tranzitarea tuturor punctelor de trecere a frontierei deschise traficului internaţional la graniţa de vest, astfel încât să evităm apariţia suprasolicitărilor doar a unora dintre acestea, din cauza unui număr mare de călători, într-un timp foarte scurt.

Revenim cu precizarea că formalitățile de frontieră necesită un timp mai mare de procesare ca urmare a faptului că pe lângă controlul specific la intrarea în țară, persoanele sunt preluate de către reprezentanții Direcției de Sănătate Publică pentru completarea declaraţiei pe proprie răspundere și efectuarea triajului epidemiologic în vederea stabilirii măsurilor obligatorii de izolare/carantină la locuinţă sau carantină instituţionalizată.

Informaţii privind situaţia punctelor de frontieră deschise traficului internaţional se regăsesc pe aplicaţia Trafic on-line care poate fi accesată la adresa http://www.politiadefrontiera.ro/traficonline/ .

În ceea ce priveşte activităţile specifice, în  zonele de competenţă - punctele de trecere şi  “frontiera verde” - poliţiştii de frontieră au constatat:
  • 42 fapte ilegale (24 infracţiuni şi 18 contravenţii) săvârşite atât de cetăţeni români, cât şi străini;
  • au fost descoperite, independent sau în colaborare cu alte instituţii, bunuri nedeclarate (ce urmau a fi introduse ilegal în ţară), care depăşeau plafonul vamal admis ori suspecte a fi contrafăcute, în valoare totală de aproximativ 140.000 lei;
  • valoarea amenzilor contravenţionale aplicate se ridică la peste 46.300 lei.
  • nu s-a permis intrarea în ţară a 17 cetăţeni străini, care nu îndeplineau condiţiile prevăzute de lege şi de asemenea, nu s-a permis ieşirea a 4 cetăţeni români din diferite motive legale, a transmis Poliția de Frontieră. 
Sursa foto: Poliția de Frontieră 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

​Tractor estimat la 70.000 de euro, căutat de autorităţile din Belgia, descoperit în PTF Borș II

12 Dec 2023 828

Traficul de la granițele României. Ultimele date furnizate de autorități

10 Dec 2023 577

Poliția de Frontieră Peste 227.800 de persoane au trecut prin punctele de frontieră ale României într-o singură zi!

22 Oct 2023 699

Activități ilegale la frontiera României. Fapte constatate în ultimele 24 de ore

19 Oct 2023 664

Tir încărcat cu aproape 23.000 kg de deșeuri, depistat de polițiștii de frontieră

04 Apr 2022 1221

Situația actualizată a traficului la frontierele țării

04 Feb 2022 1122

Vama Veche Polițiștii au descoperit bijuterii într-un autocar sosit din Turcia

17 Feb 2021 1803

Zeci de cetățeni străini, descoperiți într-un TIR, la forntiera Nădlac II

17 Nov 2020 1737

Situaţia la frontieră, în ultimele 24 de ore. Au fost aplicate amenzi

08 Jun 2020 1510

Situaţia la frontieră, în ultimele 24 de ore. Valoarea amenzilor se ridică la peste 10.600 lei

02 Jun 2020 1468

Situaţia la frontieră, în ultimele 24 de ore Zeci de fapte ilegale constatate și amenzi de peste 14.000 lei

01 Jun 2020 1715

Situaţia la frontieră, în ultimele 24 de ore. Zeci de fapte ilegale constatate. Sancţiuni aplicate de organele de ordine

25 May 2020 1744

Poliția de Frontieră Au fost ridicate restricțiile pentru lucrătorii transfrontalieri la graniţa cu Ungaria

26 Mar 2020 2168

40.000 de persoane din Italia au intrat în România în ultimele două săptămâni (video)

10 Mar 2020 2386

Poliția de Frontieră Jumătate de kilogram de bijuterii, descoperite în bagajele unei femei. Ce intenționa (galerie foto)

13 Feb 2020 2282