Situaţia la frontieră, în ultimele 24 de ore. Zeci de fapte ilegale constatate. Sancţiuni aplicate de organele de ordine


În data 17.05.2020, prin punctele de frontieră de la nivelul întregii ţări au efectuat formalitățile de control aproximativ 38.500 persoane, cetățeni români și străini, cu peste 18.500 mijloace de transport (din care 10.600 automarfare).

Pe sensul de intrare au fost aproximativ 22.500 persoane cu 10.200 mijloace de transport, iar pe cel de ieşire 16.000 persoane cu 8.300 mijloace de transport.

Frontiera cu Ungaria a fost tranzitată de aproximativ 27.700 de persoane şi 12.400 de mijloace de transport (5.800 automarfare), din care pe sensul de intrare în ţară au fost aproximativ 16.900 de persoane cu 6.680 mijloace de transport. În urma verificărilor suplimentare efectuate în linia a doua, au fost trimise spre izolare/carantină la locuință de către specialiștii  Direcției de Sănătate Publică aproximativ 7.000 de persoane. Principalele puncte de trecere unde au fost dispuse astfel de măsuri sunt: PTF  Nadlac I - 2.862  (din care 1.705 pe jos), P.T.F. Nadlac II - 2.250, P.T.F. Varşand - 494, P.T.F. Bors 462 etc.

Menționăm că, începând de ieri, pentru fluidizarea traficului, în cooperare cu autorităţile de frontieră ungare, a fost redirecţionat traficul prin alte două puncte de trecere de la graniţa comună româno-ungară, P.T.F. Vărşand - judeţul Arad şi P.T.F. Petea - judeţul Satu Mare.  

A fost suplimentat personalul Poliției de Frontieră planificat să desfășoare activităţi la controlul de frontieră, acesta fiind dotat cu terminale mobile pentru efectuarea formalităţilor de frontieră (pentru persoanele care vin pe jos). 

Revenim cu precizarea că formalitățile de frontieră necesită un timp mai mare de procesare ca urmare a faptului că pe lângă controlul specific la intrarea în țară, persoanele sunt preluate de către reprezentanții Direcției de Sănătate Publică pentru completarea declaraţiei pe proprie răspundere și efectuarea triajului epidemiologic în vederea stabilirii măsurilor obligatorii de izolare/carantină la locuinţă sau carantină instituţionalizată. 

Informaţii privind situaţia punctelor de frontieră deschise traficului internaţional se regăsesc pe aplicaţia Trafic on-line care poate fi accesată la adresa http://www.politiadefrontiera.ro/traficonline/.

În ceea ce priveşte activităţile specifice, în  zonele de competenţă - punctele de trecere şi  “frontiera verde” - poliţiştii de frontieră au constatat:
  • 48 fapte ilegale (7 infracţiuni şi 41 contravenţii) săvârşite atât de cetăţeni români, cât şi străini;
  • au fost descoperite, independent sau în colaborare cu alte instituţii, bunuri nedeclarate (ce urmau a fi introduse ilegal în ţară), care depăşeau plafonul vamal admis ori suspecte a fi contrafăcute, în valoare totală de aproximativ 70.000 lei;
  • valoarea amenzilor contravenţionale aplicate se ridică la peste 12.760 lei.
  • nu s-a permis intrarea în ţară pentru 12 cetăţeni străini, care nu îndeplineau condiţiile prevăzute de lege şi de asemenea, nu s-a permis ieşirea a 6 cetăţeni români din diferite motive legale, a transmis un comunicat din partea Poliției de Frontieră Române.

Sursă foto (cu rol ilustrativ): Arhivă ZIUA de Constanța

Citește și: Poliția de Frontieră Câte persoane au tranzitat frontiera cu Ungaria. 8.000 au fost trimiși în izolare

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

În Portul Mangalia Două drone de tip avion au intrat în dotarea Poliției de Frontieră (Galerie FOTO)

17 Apr 2024 551

​LIVE TEXT. Eveniment important la Mangalia Două drone de tip avion, cu decolare verticală, intră azi în dotarea Poliţiei de Frontieră (GALERIE FOTO+VIDEO)

17 Apr 2024 1292

Poliția de Frontieră Polițiștii de frontieră au verificat peste 20.000 de persoane în aplicația eDAC în această săptămână

07 Apr 2024 411

Traficul la frontieră, în ultimele 24 de ore

16 Feb 2024 466

Traficul la frontierele României, în ultimele 24 de ore. Aproape 8.000 cetățeni ucraineni au intrat în țară

28 Jan 2024 555

Fapte ilegale, amenzi usturătoare și intrări interzise! Date oficiale de la Poliția de Frontieră

27 Jan 2024 544

Traficul la frontierele României, în ultimele 24 de ore

25 Jan 2024 495

Peste 260.000 de euro și 20.000 de dolari, descoperiți de polițiștii de frontieră, ascunși într-un autocar turcesc (FOTO)

24 Jan 2024 1005

Garda de Coastă Alți 14 cetățeni străini, intrați ilegal în țară, depistați de polițiștii de frontieră, în zona localității Cetate, din județul Constanța

24 Jan 2024 626

Poliția de Frontieră, situație actualizată Detalii despre activitățile poliției de frontieră în ultimele 24 de ore!

24 Jan 2024 544

Poliția de Frontieră Aproximativ 6100 de cetățeni ucraineni au intrat în România în ultimele 24 de ore

23 Jan 2024 538

19 cetățeni străini, intrați ilegal în țară, depistați cu ajutorul dronelor

22 Jan 2024 512

Percheziţii în mai multe judeţe din vestul ţării pentru trafic de migranţi

22 Jan 2024 589

Raport zilnic Detalii despre activitățile poliției de frontieră în ultimele 24 de ore!

21 Jan 2024 551

Poliția de Fontieră Traficul la frontierele României, în ultimele 24 de ore

19 Jan 2024 562