Situație îngrijorătoare. Cât timp petrec românii pe rețelele sociale și ce caută

foto: Pexels 93% dintre români petrec cel puțin o oră pe zi în Social Media, iar 21% dintre aceștia stau chiar mai mult de 4 ore.

Potrivit unui studiu realizat la nivel național în luna februarie a anului 2023, pe un eșantion de 500 de persoane cu vârste cuprinse între 18 și 55 de ani, Facebook rămâne în continuare cea mai utilizată platformă de social media (86%), urmată de Instagram (69%) și TikTok (61%), aceasta din urmă înregistrând cea mai mare creștere în preferințele românilor, comparativ cu anul trecut (+20%).

Twitter a câștigat în ultimele luni tot mai multă notorietate la nivel național. Platforma a înregistrat un procent de 30% atunci când vine vorba despre utilizarea săptămânală, depășind astfel LinkedIn.

Comparativ cu datele înregistrate în anul 2022, LinkedIn se afla pe locul 4 în topul utilizărilor cu 29%, iar Twitter a înregistrat atunci 27%.

Studiul a fost realizat de Zitec, pe un eșantion de 500 de români, cu vârste cuprinse între 18 și 55 de ani, pentru specialiștii în marketing.

În ceea ce privește reclamele din online, 29% dintre participanți au declarat că informațiile publicitare sunt în mare parte relevante pentru ei. Majoritatea deciziilor de cumpărare sunt luate în baza situației economice actuale, care au un impact puternic asupra tiparului de consum, iar 61% dintre responenți susțin că prețul face diferența atunci când vine vorba despre brandul de la care aleg să cumpere un produs sau serviciu.

42% dintre români preferă mai degrabă să cumpere haine din online, 41% aleg achizițiile de electronice de pe site-urile magazinelor și doar 17% obișnuiesc să-și cumpere de mâncare prin intermediul aplicațiilor sau de pe diverse site-uri.

sursa: romaniatv.net
 

Ti-a placut articolul?


Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Mai mulți refugiații ucraineni au intrat cu mașinile pe plajă. „Dacă erau români până acum erau la știri“ (FOTO)

30 Mar 2023 1398

Președintele PNL, deputatul Bogdan Huțucă - „Companiile românești nu pot fi ajutate cu politici intervenționiste"!

27 Mar 2023 766

Vestea renașterii Cazinoului din Constanța a ajuns și peste hotare! „Dacă pereții aceia ar putea vorbi, aș sta treaz toată noaptea să-i ascult“

23 Mar 2023 2258

Sorin Grindeanu a prezentat situația măsurătorilor solicitate pentru Brațul Chilia și pentru Canalul Bâstroe

22 Mar 2023 645

Mărturiile unui șofer care s-a aflat la un pas de moarte, pe varianta Tulcea. „Eram cât pe ce să-mi iau rămas bun de la viață“ (VIDEO)

22 Mar 2023 8891

Ministrul Sorin Grindeanu „Salut intenția Ucrainei de a măsura adâncimea canalului Bâstroe!“

21 Mar 2023 752

Soprana Virginia Zeani s-a stins din viaţă la 97 de ani. „În mijlocul durerii provocate de această pierdere, ne mândrim cu moștenirea pe care ne-a lăsat-o“

21 Mar 2023 1181

Primarul Vergil Chițac „Instanța ne-a dat dreptate! Reamenajăm și modernizăm locurile de joacă din Constanța“

21 Mar 2023 699

Ce filme și seriale apar pe Netflix în perioada următoare

18 Mar 2023 957

Un angajat de la salubrizare a găsit o sacoșă cu bani în prima lui zi de muncă. Gestul i-a impresionat pe polițiști

18 Mar 2023 1542

Un polițist din Constanța erou după ce a intervenit în cazul unui incendiu izbucnit într-un apartament de pe strada Baba Novac

17 Mar 2023 2290

Delfin prins în plasele pentru calcani pe Marea Neagră. Mamiferul a decedat (GALERIE FOTO)

15 Mar 2023 714

Motivarea judecătorilor! Închisoare cu executare pentru mama gemenilor care au căzut de la etajul 10

13 Mar 2023 872

Primarul Vergil Chițac „S-au încheiat lucrările de reabilitare și modernizare de la Școala 16 Marin Ionescu Dobrogianu“ (GALERIE FOTO)

11 Mar 2023 701

Primarul Vergil Chițac(PNL) a anunțat că îi retrage atribuțiile viceprimarului USR, Florin Cocargeanu. Care a fost reacția acestuia? (VIDEO)

10 Mar 2023 2489