Slujbă la Mănăstirea Halmyris. Ortodocșii îi cinstesc pe Sfinții dobrogeni Epictet și Astion


 
  • Miercuri, 8 iulie, Biserica Ortodoxă Română îi cinstește pe Sfinții dobrogeni, Epictet și Astion de la Halmyris.

Cu acest prilej, IPS Teodosie va răspunde invitației PS Visarion, Episcopul Tulcii, și va fi participa la Sfânta Liturghie oficiată la mănăstirea Halmyris, județul Tulcea, potrivit unui comunicat al Arhiepiscopiei Tomisului.

Tot miercuri, de la ora 23.00, ierarhul Tomisului va oficia Sfânta Liturghie la mănăstirea „Acoperământul Maicii Domnului” din Gheorghițeni, Dorna-Arini.
Sfintii Epictet si Astion, prăznuiți pe 8 iulie, sunt cei mai vechi martiri din țara noastră, atestați de izvoarele aghiografice.

Ei au pătimit în anul 290, ca urmare a persecuției lui Diocletian (284-305).

Au primit moartea martirică în cetatea Halmyris, vechea cetate creștină așezată pe malurile Dunării ce se numea în antichitate Almyra.

Sfântul Epictet era originar din parțile Rasaritului.
A primit harul preoției și s-a învrednicit de darul vindecării orbilor, ologilor și a celor demonizați.

Sfantul Astion era nepotul senatorului roman Iulian.
Se convertește la creștinism în urma întâlnirii cu preotul Epictet și împreună cu acesta ajunge în cetatea Halmyris.

Mai târziu și tânarul Astion se învrednicește de darul facerii de minuni, tămăduind un îndrăcit și făcând sănătos pe un om ce căzuse de la înălțime și rămăsese aproape mort.
În acel timp, sosește în Halmyris comandantul Latronianus.
Acesta află că în oraș au ajuns doi străini care prin cuvântările lor au facut pe mulți să renunțe la cinstirea zeilor.

La porunca lui Latronianus, Epictet si Astion sunt arestați ăi întemnițați.
Nu și-au făcut cunoscute rudele și nici locul de naștere, ci doar faptul ca sunt creștini.
Au fost supuși la diferite chinuri, dar în urma lor au rămas nevătămați.
În urma acestor minuni, comandantul a poruncit să nu li se dea hrană și apă timp de 30 de zile.
Vor ieși biruitori și după cele 30 de zile de înfometare.

Sursa foto: Arhiepiscopia Tomisului
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Parohia din Veterani rămâne fără o parte din teren E-Distribuție Dobrogea va amplasa postul de tranformare pe pământul dat în folosință bisericii (DOCUMENT)

22 May 2023 1372

IPS Teodosie, însoțit de un sobor de preoți s-a rugat în câmp la Cumpăna pentru venirea ploii (GALERIE FOTO)

18 Jul 2022 1210

Astăzi îi prânzuim pe Sfinții Epictet și Astion, propovăduitorii creștinismului în cetatea Halmyris

08 Jul 2022 1463

#Dobrogea 143 – De la grecii din Milet la generația Millennials Halmyris – cetatea unde au fost martirizați sfinții Epictet și Astion(galerie foto+video)

15 Nov 2021 3371

Autorizație de construire pentru Parohia Sf. Mc. Epictet și Astion, din Constanța. Ce modificări vor fi făcute

16 Oct 2021 1888

Sfinții Mucenici dobrogeni Epictet și Astion. Slujbe la Capidava și Halmyris. Despre cei doi sfinți

07 Jul 2021 2192

Două parohii primesc bani în ultima ședință a Consiliului Local Municipal Constanța din acest mandat (documente)

21 Sep 2020 2337

Dedicatul arheolog dobrogean, Mihail Zahariade, ceremonie de omagiere postumă

13 Aug 2020 1897

Contribuții importante pentru istoria Dobrogei A încetat din viață un dedicat arheolog dobrogean. Descoperise mormântul Sfinților Epictet și Astion, la Murighiol

31 Jul 2020 1665

Slujbă oficiată de IPS Teodosie. Sărbătoarea Sfinților Apostoli Petru și Pavel

25 Jun 2020 2050

Slujbă de sfințirea bisericii din Ovidiu. Ce moaşte vor fi aduse spre închinare

06 Oct 2019 2820

Biserica cu hramurile ,,Adormirea Maicii Domnului și Sfânta Cuvioasă Parascheva" va fi sfinţită duminică

03 Oct 2019 2236

8 iulie - Sfântul Mucenic Epictet preotul şi Astion monahul

08 Jul 2019 2730

Trei înalţi ierarhi vor participa, astăzi, la cinstirea sfinților dobrogeni Epictet și Astion

07 Jul 2019 2982

Simpozion internațional, la mănăstirea Dervent. Cinstirea sfinților dobrogeni Epictet și Astion

04 Jul 2019 2134