Slujba pe biserica la Navodari

Record de credinciosi la Constanta

Aproximativ 15.000 de crestini au participat la slujba de Inviere la Constanta * Arhiepiscopul Tomisului a dat lumina credinciosilor, de pe o colina amplasata pe malul lacului Tabacarie, unde se va ridica o catedrala a Dobrogei * Dupa slujba, Arhiepiscopul Tomisului a condus o procesiune pana la Biserica "Sfintii Trei Ierarhi" din Tomis Nord * In finalul slujbei, crestinii au primit oua rosii si pasca de la militarii care au avut ca misiune incarcarea coseriilor cu darurile pascale * Pentru a da mai multa maretie evenimentului, celor prezenti li s-a dat cate o faclie mare cu care sa ia lumina * La biserica "Buna-Vestire" din Navodari, din cauza numarului mare de credinciosi veniti la Inviere, pentru a fi vazuti si auziti, pe timpul slujbei preotii s-au urcat pe lacasul de cultCredinciosii constanteni au luat lumina, in noaptea de Inviere, intr-un spatiu special amenajat pe malul lacului Tabacarie. Ca si anul trecut, ceremonia a avut loc afara, pentru a putea participa cat mai multi credinciosi, mai ales ca Invierea Mantuitorului este un eveniment cosmic, ce a ridicat din robia pacatului intreaga creatie a lui Dumnezeu. Colina pe care a avut loc slujba Invierii nu a fost aleasa intamplator, aici urmand sa se ridice o catedrala a Dobrogei. In jur de 15.000 de credinciosi au fost prezenti la acest eveniment, marcand astfel un record la nivel national.Inca de la ora 23.00, mii de credinciosi au inceput sa vina spre parcul Tabacarie, indreptandu-se in alai spre locul unde stiau ca se va oficia slujba de Inviere. Ei au fost intampinati de oameni care le-au impartit gratuit lumanari, pentru ca toata lumea sa se poata bucura de Lumina Invierii. Platoul larg de la poalele colinei a permis credinciosilor sa participe la bucuria momentului. La miezul noptii, a fost oferita lumina credinciosilor. In cateva minute, lumina din lumanari marturisea ca Hristos a Inviat, cea mai mare bucurie a crestinatatii. La finalul slujbei, jandarmii care au asigurat paza, ajutati de maicute, au impartit, din cosuri de nuiele, celor prezenti pasca si oua, simboluri ale Invierii la care credinciosii au fost partasi. In jurul orei 01.00, soborul de preoti a pornit, urmat de credinciosi, in procesiune spre Biserica "Sfintii Trei Ierarhi" din cartierul Tomis Nord, unde a fost oficiata slujba Sfintei Liturghii a Invierii. Dupa slujba, credinciosii au putut sa isi imbogateasca locuintele cu toate darurile spirituale dobandite in aceasta noapte. O slujba de Inviere ceva mai inedita a avut loc la biserica "Buna-Vestire", amplasata chiar in centrul orasului Navodari, unde, din cauza multimii de enoriasi veniti pentru a lua lumina, preotii au fost nevoiti sa se urce pe lacasul de cult pentru ca tot poporul sa-i vada, sa-i auda si sa-i inteleaga pe timpul ritualului.

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Firme Constanța Decizii ale Adunării Generale a Acţionarilor Mamaia SA!

28 Mar 2024 242

Știri Portul Constanța Verdict amânat pentru profitul din port! Fondul Proprietatea SA, în așteptare

28 Mar 2024 342

Firme din Constanța Revocări, numiri și prelungiri de mandate ale administratorilor societății Telegondola Mamaia SRL!

21 Mar 2024 557

Acționarii Comcereal SA Tulcea, convocați în adunare generală ordinară. Pe odinea zi, aprobarea indemnizaţiilor membrilor Consiliului de Administraţie

20 Mar 2024 497

Un teren de 10.000 mp și unul de 6.000 mp în atenția acționarilor Transfer de terenuri între CN APM Constanţa și Autoritatea Vamală Română

18 Mar 2024 692

Acţionarii Model Constanța SA decid vânzarea unui teren situat la intrarea în zona peninsulară a municipiului Constanţa

18 Mar 2024 543

Convocare AGA Litoral SA Se aprobă oferta de cumpărare a unui teren intravilan şi a unei construcții situate în Mamaia, zona Club Castel

16 Mar 2024 531

Alianța Dreapta Unită solicită Avocatului Poporului să sesizeze CCR în legătură cu OUG privind comasarea alegerilor europarlamentare și locale

11 Mar 2024 482

Prelungire de mandat pentru unul dintre administratorii din CA-ul Administrației Canalelor Navigabile Constanța

05 Mar 2024 433

Afaceristul George Secărea obține la Tribunalul Constanța convocarea AGA pentru compania Q Seg West SA! Va fi numit un nou administrator (MINUTA)

29 Feb 2024 725

În ședința de Consiliu Local se aprobă bugetul pentru 2024 Mandatele administratorilor de la Termocentrale Constanța au fost prelungite!

28 Feb 2024 586

Firme Constanța Adunare Generală a Asociaților și modificări în contextul decesului unui asociat la Lex Trans SRL

27 Feb 2024 564

Firme Constanța Acționarii Damen Shipyards Mangalia SA, convocați în adunare generală. Ordinea de zi a ședinței, completată la cererea Damen Holding BV

26 Feb 2024 915

Firme Constanța Acționarii Șantierului Naval 2 Mai SA Mangalia, convocați să decidă bugetul de venituri și cheltuieli pentru 2024

24 Feb 2024 717

Firme Constanța Acționarii Brise Grains SA, convocați în AGA și AGEA, vor decide desfiinţarea punctului de lucru din Bucureşti, Gara Herăstrău

22 Feb 2024 586