Slujire arhierească, astăzi, la Năvodari. La ce biserică va sluji arhiepiscopul și cine sunt preoți acolo

  • ÎPS Teodosie va oficia Sfânta Liturghie la biserica „Sfântul Antonie cel Mare” din Năvodari.

În această dimineață, de la ora 8.00, ÎPS Teodosie va oficia Sfânta Liturghie la biserica „Sfântul Antonie cel Mare” din Năvodari, potrivit unui comunicat al arhiepiscopiei.
 
Biserica menționată se află, în centrul vechi al orașului, în apropierea Școlii nr. 1, iar potrivit paginii oficiale de internet a arhiepiscopiei preot paroh este Petrea Leonard Florinel și preot slujitor Râmboi Angel.


Parohia Năvodari IV a fost înfiinţată la data de 1 decembrie 2008, prin Decizia nr. 634 din 4 decembrie 2008.

Locaşul sfintei biserici „Sf. Cuvios Antonie cel Mare“ se află pe strada şcolii, în apropierea şcolii Gimnaziale nr. 1, al Liceului „Lazăr Edeleanu“.

Piatra de temelie s-a pus pe 1 noimebrie 2009 şi s-a sfinţit locul pentru construcţia bisericii cu hramul „Sfântul Cuvios Antonie cel Mare“ din oraşul Năvodari la data de 1 noembrie 2009.

Slujba a fost oficiată de Înaltpreasfinţitul Părinte Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului,în prezenţa numeroşilor creştini din oraş şi împrejmuiri.

Biserica „Sfântul Cuvios Antonie cel Mare“ este ridicată în stil maramureşean, din lemn stratificat. Cei care s-au ocupat de construirea ei sunt meşterii în lemn de la SARDO LEMN SRL.

Concepţia arhitecturală complexă este absolut remarcabilă, fiecare element având un rol dublu: constructiv şi decorativ, şi este rezultatul muncii arhitectului Ioan Teodor.


Împodobirea bisericii a început în anul 2014, cu sprijinul pictorului Gogea Aurel şi cu ajutorul credincioşilor parohiei.

Catapeteasma frântă, semirotundă de la uşile împărăteşti până sus este filigranată integral, realizată din lemn de stejar, și lucrată manual de către Ionuţ Hantar.

Sursa foto: Arhiepiscopia Tomisului
 
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

ÎPS Teodosie, 18 ani de slujire arhierească. Arhiepiscopia Tomisului lansează colecţia de 100 de volume, documente din mari arhive ale lumii

20 Apr 2019 2871

Slujire arhierească la Duminica Izgonirii lui Adam din Rai în Regiunea Sud-Est

13 Mar 2016 2972