SNPPC Polițiștii din Mangalia „tratați ca slugi” de un șef municipal din Poliția Română

Poliția, sursa foto: Facebook
  • Sindicatul Național al Polițiștilor și Personalului Contractual din România (SNPPC) a făcut publice informații referiotoare la un șef municipal din Poliția Română, care își tratează colegii „ca pe slugi”.
 

Este vorna despre un polițist din Mangalia, care „manifestă adesea un comportament managerial cu tente dictatoriale, utilizează un limbaj agresiv-intimidant și face aprecieri discreționare (suntem decenți în exprimare – n.n.) vizavi de colegii săi, uitând faptul că aceștia sunt încadrați, asemenea lui, în organigrama Poliției Române și nu pe ștatul propriu de plată”.


Purtătorul de cuvânt al IPJ Constanța, Andreea Iliescu,  a declarat pentru ZIUA de Constanța că la nivelul Inspectoratului de Poliție Județean Constanța au fost demarate verificări prin Biroul Control Intern.


Iată anunțul integral al SNPPC!
 
 
„Dincolo de actul managerial specific structurilor de Poliție - reglementat ca atare în diferite acte normative și definit în manuale -, dincolo de limitele firești ale disciplinei profesionale, mai apar, pe alocuri, apucături de vechil,  incompatibile cu vremurile prezente.

În luna de grație februarie, a anului  2022, am aflat cu neplăcută surprindere faptul că anumiți colegi, și nu puțini, din Mangalia, sunt tratați ca slugi pe tarlaua moșierului-vechil, de către un șef municipal din Poliția Română, căruia nu-i pasă că polițistul, indiferent de grad, funcție și vechime, se află exclusiv în slujba legii, în folosul cetățenilor, comunității și al statului.

,,Domnul comandant”, din prea mult zel, manifestă adesea un comportament managerial cu tente dictatoriale, utilizează un limbaj agresiv-intimidant și face aprecieri discreționare (suntem decenți în exprimare – n.n.) vizavi de colegii săi, uitând faptul că aceștia sunt încadrați, asemenea lui, în organigrama Poliției Române și nu pe ștatul propriu de plată (de exemplu, le reamintește, în preajma zile de 14 ale lunii, că ,,le bagă banii pe card... deși nu-i merită”). Mnealui se crede ordonator de credite terțiar și, probabil, își dorește cu ardoare să devină secundar, poate chiar principal... că doar orice soldat poartă în raniță bastonul de mareșal, până la urmă... Să-i fie de bine, lui și celui ce-i poartă de grijă, protectorul spiritual, cum ar veni, dar să-și rafistoleze esențialmente  comportamentul, că altfel își pierde bastonul pe drumul către ,,stelele cele mari”.

Nu ne lungim cu povestea, nici nu am fi publicat nimic despre o asemenea speță degradantă pentru Poliția Română, dacă nu am fi  avut o bază credibilă de fundamentare a eseului nostru, generic și voalat, deocamdată, fără nominalizări, ca să nu ne arate lumea cu degetul. Este prerogativa altora (din IGPR, să zicem - în faza preliminară, sau chiar din MAI) să intre în detalii, fapt pentru care ne abținem de la rechizitorii jurnalistice, sperând că cei în drept vor dispune în consecință (fapt pentru care am și sesizat, în scris, conducerea IGPR  - a se vedea atasamentul pdf). 

O ultimă idee: se vorbește prin buricul târgului cum că astfel de ,,practici” le-a mai aplicat dumnealui și pe la o altă structură polițienescă, vecină și prietenă, unde a mai lucrat niște ani, inclusiv pe o funcție de conducere de nivel mic-mediu. 


Lume rea...dar dacă o avea dreptate? ”
 
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Polițiștii protestează în faţa sediilor Ministerului Muncii şi Ministerului Afacerilor Interne

14 Dec 2023 632

Poliţiştii protestează luni la Ministerul Finanţelor!

10 Dec 2023 805

La Constanța, se derulează o nouă ediție a Cupei SNPPC (GALERIE FOTO + VIDEO)

09 Jun 2022 1918

Modificări la Legea privind funcţionarea Poliţiei Române! Ce semnal de alarmă trage comisarul șef Vasile Zelca, liderul SNPPC

05 May 2022 1913

Cu cât se vor majora salariile polițiștilor în 2022. Ce spun reprezentanții SNPPC

25 Apr 2022 1966

SNPPC Deficitul de personal de peste 15.000 polițiști își spune cuvântul și mai mult de când a debutat conflictul în Ucraina

19 Mar 2022 1802

ZIUA-n amiaza mare Vasile Zelca, debut de mandat furtunos în fruntea Sindicatului Național al Polițiștilor - „Dacă am avea dreptul la grevă, nu știu pe unde ar mai scoate cămașa guvernele”

15 Jan 2022 9764

ZIUA-n amiaza mare” Președintele SNPPC, Vasile Zelca, despre lupta polițiștilor în prima linie a stării continue de alertă și activitățile de verificare a carantinaților și izolaților

14 Jan 2022 2034

Polițist cercetat pentru o postare pe Facebook. El a transmis că nu va sancționa cetățenii privind autenticitatea măștii

13 Jan 2022 1411

Vasile Zelca, președintele Sindicatului Național al Polițiștilor, la „ZIUA-n amiaza mare”

13 Jan 2022 2522

Vasile Zelcă este noul preşedinte al SNPPC!

18 Dec 2021 4001

Polițiștii anunță mitinguri anti-guvernamentale în ianuarie. Mii de oameni vor ieși pe străzi

19 Nov 2021 1615

Polițiștii reiau seria protestelor în stradă! Iată care sunt principalele revendicări

28 Aug 2021 2093

Vasile Zelcă, liderul SNPPC Constanța „Magistrații au la dispoziție luni sau chiar ani. Un polițist trebuie să hotărască în câteva secunde, înainte să apese pe trăgaci“

23 Apr 2021 1923

Semnal de alarmă după arestarea polițiștilor din Pitești Liderul SNPPC Constanța, Vasile Zelcă – „Polițiștii vor fi timorați în a mai imobiliza persoane“

20 Apr 2021 7142